Osetia de Sud, o regiune care s-a despărţit de Georgia şi care se autointitulează stat independent, a discutat cu oficialii de la Moscova despre aderarea la Rusia.
Informația a fost confirmată duminică de şeful parlamentului din Osetia de Sud, pentru agenția rusă de presă RIA, informează Reuters.
Rusia a recunoscut Osetia de Sud şi o altă regiune separatistă, Abhazia, ca state independente în 2008, după ce trupele ruse au respins o încercare georgiană de a prelua controlul în Osetia de Sud, într-un război de cinci zile.
Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria le-au recunoscut şi ele ca independente. Dar Occidentul a acuzat Rusia că a anexat efectiv Abhazia şi Osetia de Sud, o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi doreşte cele două regiuni înapoi.
„Discutăm toate aceste probleme în strânsă coordonare cu Rusia, ţinând cont de relaţiile şi tratatele noastre bilaterale”, a spus Alan Alborov, preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, ca răspuns la o întrebare despre posibilitatea organizării unui referendum privind devenirea unei părţi a Rusiei.
„Când vom ajunge la această idee împreună cu Federaţia Rusă (despre aderarea la Federaţia Rusă), o vom face”, a Alborov, citat de RIA.
Liderul Osetiei de Sud, susţinut de ruşi, Alan Gagloev, şi-a exprimat anul trecut speranţa că regiunea ar putea fi încorporată oficial în Rusia, reamintește RIA.
Osetia de Sud s-a desprins de Georgia într-un război din 1991-92, în care au murit câteva mii de oameni, şi menţine legături strânse cu regiunea vecină rusă, Osetia de Nord.
Majoritatea locuitorilor din Osetia de Sud sunt diferiţi din punct de vedere etnic de georgieni şi îşi vorbesc propria limbă, înrudită cu farsi. Aproape toată populaţia a acceptat paşapoarte ruseşti. Ei folosesc ca monedă rubla rusă, iar economia este dependentă de Rusia.