Dronele AI pot ucide "din fașă" noua generație de avioane stealth ale Statelor Unite

Dronele AI pot ucide "din fașă" noua generație de avioane stealth ale Statelor Unite

Noile avioane invizibile (stealth) ale aviației militare americane sunt sub semnul întrebării din cauza costurilor uriașe și al avantajelor pe care le oferă dronele AI.

Viitorul avion invizibil de luptă al Statelor Unite, programat să înlocuiască modelul F-22 Raptor până la sfârșitul acestui deceniu, ar putea să nu mai fie o certitudine, întrucât conducerea Air Force nu reușește să găsească un echilibru într-o lungă listă de programe de modernizare, arată o analiză publicată de Business Insider.

Noul avion stealth de luptă, dezvoltat în cadrul programului Next Generation Air Dominance (NGAD), a fost multă vreme promovat ca piesa centrală a unei noi "familii de sisteme" menite să zboare alături de o constelație de drone AI. Cu toate acestea, declarațiile recente ale oficialilor US Air Force sugerează că viitorul următorului avion-vedetă se află sub semnul întrebării.

"Deliberările încă sunt în curs, nu s-a luat nicio decizie. Ne uităm la o mulțime de opțiuni foarte dificile pe care trebuie să le luăm în considerare", a declarat săptămâna trecută șeful de stat major al Forțelor Aeriene, generalul David Allvin, despre viitorul programului NGAD, care ar trebui să fie anunțat anul acesta.

ADVERTISING

Oficialii Forțelor Aeriene au sugerat o potențială revenire la un model de dezvoltare a avioanelor propus de șeful Achizițiilor Forțelor Aeriene, Will Roper, în 2019. Potrivit acestei strategii, loturi mai mici de avioane ar fi concepute pentru a funcționa cu durate de viață mai scurte, permițând schimbări rapide de design și tehnologie pe măsură ce amenințările evoluează.

F-35, un avion superb cu două mari dezavantaje

Cele mai multe avioane moderne de luptă, cum ar fi F-35 produs de Lockheed Martin, sunt proiectate să zboare timp de o jumătate de secol sau mai mult, cu o durată lungă de viață privită ca o justificare pentru bugetele lor masive de dezvoltare.

Însă, deși e un avion impresionant, F-35 vine cu cel puțin două dezavantaje semnificative.

Primul este de ordin tehnologic, deoarece achiziționarea unui nou avion de luptă astăzi care poate rămâne dominant în anii 2070 e aproape imposibilă fără adaptarea sau adoptarea unei serii de noi tehnologii pe parcurs.

Bazându-se pe un singur avion de luptă cu superioritate aeriană până la sfârșitul acestui secol, Forțele Aeriene ar putea avea probleme în a se adapta rapid pentru contracararea noilor amenințări pe măsură ce acestea apar.

ADVERTISING

"Nu putem să punem toate ouăle într-un coș și să ne trezim atunci că amenințarea a avansat", a explicat Allvin.

Al doilea dezavantaj al F-35 este economic, susținerea duratei de viață reprezentând o parte uriașă din costul total al unui program de luptă. Costul total al programului este estimat acum să depășească 2.000 de miliarde de dolari pe durata de viață a avionului, dar aproximativ 1,6 trilioane de dolari din sumă - 80% din costul total - reprezintă întreținerea și susținerea acestuia de-a lungul duratei sale de viață de zeci de ani.

Conducerea US Air Force se întreabă acum dacă nu ar fi mai ieftin să comande avioane cu durata de viață limitată la un deceniu sau două. Acestea ar fi mai ieftine pentru că s-ar elimina ultimii și cei mai costisitori ani din ciclul de utilizare. Iar astfel US Air Force ar schimba mai des generațiile de avioane.

"'Făcut pentru a dura' este o emblemă extraordinară din secolul al XX-lea, iar atunci presupunerea a fost că orice ai avea era relevant atâta timp cât rezistă. Nu mai sunt sigur că e valabil așa ceva", a spus Allvin.

Mai multe avioane, concurență mai mare

Există câteva motive importante pentru a trece la un model de înzestrare care ar putea produce un nou design de luptă la fiecare deceniu sau două, consideră experții.

ADVERTISING

Nu numai că un astfel de model ar însemna eliminarea celor mai scumpe decenii din durata de viață a unui avion de luptă, dar ar permite și adoptarea rapidă a tehnologiilor emergente în fluxul constant de avioane noi.

Acel flux constant de noi modele ar putea fi un avantaj în sine, deoarece ar putea face iarăși din modelele de luptă o industrie cu adevărat competitivă.

Astăzi au mai rămas doar trei mari firme americane în afacerea cu avioane de luptă - Lockheed Martin, Boeing și Northrop Grumman. Și au trecut 49 de ani de când altă companie în afară de Lockheed Martin a câștigat dreptul de a preda armatei SUA un nou avion de luptă.

Strategia Digital Century Series va prezenta noi modele de avioane de luptă la fiecare 5-10 ani, ceea ce ar însemna că ciclul de dezvoltare pentru următorul avion va începe probabil aproape imediat după atribuirea unui contract pentru modelul actual.

Acest lucru ar putea genera stimulentele necesare care să ducă la o varietate mai mare de firme care să concureze în sectorul de proiectare. Iar concurența ar putea fi și mai mare prin separarea contractelor de proiectare și producție.

Dronele AI vin tare din urmă

Nu numai costurile mari ale programului de înzestrare cu noi avioane de luptă pun sub presiune viitorul lui F-35 și al succesorului său, ci și dronele AI menite să le însoțească în misiuni. Concepute în cadrul programului Collaborative Combat Aircraft (CCA), aceste arme par să progreseze cu viteză maximă.

Allvin a menționat termene similare de achiziție de 10 ani și pentru noile drone CCA. În mod similar, asta ar permite acestei ramuri să dezvolte rapid noi tehnologii și capabilități pe măsură ce ele apar, menținând în același timp costurile relativ scăzute pentru fiecare versiune a dronelor.

Specialiștii se așteaptă deja ca aceste drone să zboare alături de viitorul Block 4 F-35 și, cu siguranță, ar putea ajunge să însoțească alte avioane modernizate, dar mai vechi, precum F-22 și F-15EX.

În ciuda faptului că a luat zborul pentru prima dată în 1997, F-22 Raptor este în general considerat cel mai capabil avion de luptă de pe planetă, datorită unei combinații uimitoare de capacitate stealth, fuziune a senzorilor și putere bună în stil vechi. Dar, pentru că F-22 a intrat în serviciu după prăbușirea Uniunii Sovietice și cu mult înainte de ascensiunea lui Xi Jinping la putere, producția sa a fost întreruptă după ce au fost fabricate doar 186 de bucăți, din care doar aproximativ 150 erau codificate de luptă (adică echipate cu toate sistemele necesare luptei).

În mod firesc, curând se va pune întrebarea dacă este mai logic să prelungești suficient de mult durata de viață a F-22 pentru a compensa întârzierile de la lansarea înlocuitorului său sau dacă merită să lansezi un nou avion de luptă de ultimă generație, care ar putea să nu aibă tot ceea ce e necesar pentru a rămâne competitiv în anii 2070, în condițiile în care dronele AI devin mai sofisticate, mai precise și mai ieftine.

Indiferent de varianta pe care o va alege în cele din urmă conducerea US Air Force, opțiunea va deveni mai scumpă cu cât va dura mai multe pentru a se decide, conchide analiza citată.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇