Reprezentativa Spaniei, de trei campioană europeană în istorie, a răpus naționala Croației în deschiderea grupei B de la EURO 2024, la turneul final din Germania, scor 3-0.
Toate golurile ibericilor au fost marcate în prima repriză, prin Morata, Ruiz și Carvajal, în minutele 29, 32 și 45, dominând cap-coadă acest prim mitan de la Berlin, de pe stadionul olimpic al Germaniei, într-o încleștare de foc a unei grupe în care mai sunt angrenate și Italia și Albania.
Morata a fost găsit perfect de o pasă în adâncime a lui Fabian Ruiz și a șutat ușor pe lângă un Livakovici fără speranță. Același star de la PSG, Ruiz a marcat golul de 2-0, doar trei minute mai târziu, iar în prelungiri, după un corner bătut de tânărul Yamal, Carvajal a reluat din voleu pentru un fenomenal 3-0.
Croația a marcat în partea secundă după un penalti, Unai Simon a apărat prima dată șutul lui Petkovici, faza a fost urmărită de croați, mingea a ajuns la Petkovici din nou și gol, dar s-a descoperit un offside la VAR.
Urmează al doilea meci al serii în această grupa B, Italia vs Albania, de la ora 22. Generația îmbătrânită a Croatiei își pune acum multe întrebări legate de calificarea din această grupă foarte grea.
Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător la un Campionat European. El e titular cu Croația, la doar 16 ani și 338 de zile.
Echipele de start:
Spania: Simon - Carvajal, Le Normand, Nacho, Cucurella - Pedri, Rodri, F. Ruiz - Yamal, Morata, N. Williams.
Selecționer: Luis de la Fuente.
Croația: Livakovic - Stanisic, Sutalo, Pongracic, Gvardiol - Modric, Brozovic, Kovacic - Majer, Budimir, Kramaric.
Selecționer: Zlatko Dalic.
Arbitru: Michael Oliver (Anglia).