Firea îi dă replica lui Cîţu: Nu pot să spun decât că e de râs

Firea îi dă replica lui Cîţu: Nu pot să spun decât că e de râs

Primarul încă în funcţie al Capitalei, Gabriela Firea, a ieşit cu o replică rapidă după ce ministrul de Finanţe a acuzat nereguli financiare grave la PMB. Edilul susţine că afirmaţiile lui Florin Cîţu sunt „de râs” şi că toţi banii primiţi de la Guvern pentru subvenţia de termoficare s-au dus către populaţie.

„Referitor la afirmaţiile de azi ale domnului ministru Cîţu nu pot să spun decât că e de râs, realmente este de râs. Nu a găsit absolut nimic, a început un control politic în decembrie anul trecut, au plecat inspectorii la Ministerul de Finanţe aşa cum au venit şi s-au reîntors spunând că, dacă nu scriu ceva, orice, vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă. Prin urmare, s-au închis într-un birou, au cerut documente de la Direcţia noastră Economică şi au scris”, a declarat Firea.

ADVERTISING

Referitor la acuzațiile lui Cîțu despre banii pentru termoficare, Gabriela Firea a declarat că ”plata subvenţiei şi toţi aceşti bani s-au dus pentru populaţie, nu în altă direcţie”.

”A doua acuză se referă la faptul că pe timpul Guvernului PSD PMB a fost sprijinită cu 500 milioane lei pentru termoficare (…) Guvernele au înţeles în fiecare an să sprijine pe perioada iernii Primăria Capitalei, deci pe cetăţeni (…). Aceşti bani au fost folosiți numai pentru termoficare, plata subvenţiei şi toţi aceşti bani s-au dus pentru populaţie, nu în altă direcţie. Bineînţeles că ei au spus suma integrală trebuia vărsată în contul Escrow şi nu folosită şi pentru subvenţie, deci pentru populaţie, ceea ce nu scria în documentul pe care noi l-am primit de la Guvern”, a subliniat Firea.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Firea explică bugetul Capitalei

Gabriela Firea a explicat apoi, într-un comunicat, cum este gestionat bugetul Capitalei, afirmând că după aprobare el este încărcat într-un sistem controlat de Ministerul de Finanţe.

Astfel, spune Firea, orice greșeală, eroare, neconcordanță sunt sesizate imediat de sistem, care blochează orice acțiune ulterioară până la remedierea situației.

”Bugetul Municipiului București este aprobat de CGMB, după care este încărcat (înrolat, economiștii știu ce înseamnă cuvântul) în Sistemul Național de Raportare Forexebug, așa cum se întâmplă cu bugetele tuturor instituțiilor publice din România. Acest sistem Forexebug este controlat de Ministerul Finanțelor, orice greșeală, eroare, neconcordanță fiind sesizate imediat de sistem, care blochează orice acțiune ulterioară până la remedierea situației.

ADVERTISING

Toate plățile, indiferent de sursa de finanțare, sunt făcute conform angajamentelor și recepțiilor efectuate doar la Trezoreria Municipiului București, prin același sistem Național Forexebug. Adică toate Ordinele de Plată (OP-urile) Municipiului București, inclusiv cele pentru plata energiei termice, sunt verificate, avizate și certificate de Trezoreria Municipiului București, instituție aflată în subordinea Ministerului Finanțelor.

În concluzie, nu ar fi putut fi și nici nu au fost angajate sau plătite sume peste limita creditelor bugetare aprobate, așa cum susține ministrul Finanțelor#, se arată în comunicatul cu precizări transmis de Firea către SpotMedia.ro prin Biroul de Presă al PMB.

Acuzațiile lui Cîțu

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, acuză Primăria Capitalei că, în perioada în care a fost condusă de Gabriela Firea, a cheltuit în alte scopuri banii pentru subvenţia energiei termice și cea destinată Societăţii de Transport Bucuresti (STB).

Cîțu o acuză pe Firea că a avut bani pentru subvențiile de apă caldă, dar i-a cheltuit în alte scopuri: Unde au ajuns acești bani și la cine?

Potrivit acestuia, banii au existat în buget, dar au fost cheltuiți în alte scopuri. Ministrul de Finanțe a precizat că momentan nu s-a descoperit unde au ajuns aceste sume.

Cîțu a prezentat azi primele concluzii după controalele realizate de Inspecția Economică la Primăria Capitalei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇