Europarlamentare 2024: PPE a obținut cele mai multe locuri în primele cinci țări cu estimări centralizate

Europarlamentare 2024: PPE a obținut cele mai multe locuri în primele cinci țări cu estimări centralizate

Grupul Partidului Popular European (PPE) a obţinut 51 de locuri în primele cinci ţări cu estimări centralizate de Parlamentul European până la ora locală 18.30 (19.30 ora României), urmat de grupul Socialiştilor şi Democraţilor europeni, cu 26 de locuri, şi Verzi cu 22 de locuri.

Potrivit centralizării rezultatelor bazate pe estimări din Austria, Germania, Cipru, Grecia şi Olanda, PPE a obţinut în total 51 de locuri, capitalizând rezultatele bune obţinute la vot de CDU-CSU în Germania şi Noua Democraţia în Grecia.

ADVERTISING

În pofida înfrângerii în alegeri a Partidul Social-Democrat german, ajuns abia pe locul al treilea în ţară, grupul S&D a adunat până acum 26 de locuri, iar grupul Verzi/ALE (Verzi/ Alianţa Liberă Europeană) este pe locul al treilea cu 22 de locuri.

Grupul Renew Europe a adunat şi el 17 locuri în cele cinci ţări, iar Identitate şi Democraţie (ID) - 13 locuri, datorită rezultatelor bune obţinute în Austria şi Olanda.

Pe de altă parte, deşi AfD a obţinut al doilea scor în Germania, faptul că a părăsit grupul ID face ca locurile sale, nu mai puţin de 19, să nu fie atribuite grupului ID.

ADVERTISING

Grupul GUE/NGL (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) a obţinut şi el 10 locuri, iar Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) trei locuri până acum.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇