Un politician din partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost atacat marţi seară cu un cuţit în oraşul Mannheim, din vestul Germaniei.
Bărbatul a fost rănit, iar autorul atacului a fost arestat, transmit DPA şi Reuters.
Potrivit filialei locale a AfD, incidentul a avut loc în apropierea pieţei centrale. Candidatul AfD a fost înjunghiat după o altercaţie cu o persoană care încerca să îndepărteze un poster electoral al AfD.
Acesta este al doilea incident violent înregistrat în Mannheim în mai puţin de o săptămână.
Pe 31 mai, şapte persoane au fost rănite în acest oraş într-un atac cu cuţitul, în timpul unei demonstraţii antimusulmane. Atacatorul, un bărbat de 25 de ani născut în Afganistan şi instalat în ţară din 2014, a înjunghiat şase militanţi antiislam şi un poliţist care venise să-i protejeze în piaţa din Mannheim. Ulterior, poliţistul a murit în urma rănilor.
Avem de-a face cu o serie de atacuri asupra politicienilor germani.
Patru adolescenţi sunt anchetaţi după ce un membru german al Parlamentului European a fost bătut şi spitalizat în timp ce lipea afişe electorale ale SPD în oraşul Dresda, în estul ţării. Ulterior, senatorul şi fostul primar al oraşului Berlin, Franziska Giffey, a fost lovită din spate cu un obiect greu în timp ce vizita o bibliotecă locală.