Zvârcolitul în toiul nopții, o problemă adevărată. Poate fi rezolvată de perna ergonomică

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
ortopedicus-perne-spotmediaro

Foto: ortopedicus.com

Ți-a sunat alarma, dar te-ai trezit deja înaintea ei. Poate nici nu ai reușit să adormi azi-noapte. Te doare spatele, te doare gâtul. Ar fi cazul să găsești o pernă ergonomică. Află aici mai multe.

Cu toții ne dorim perne moi, saltele moi și să ne afundăm în pat simțindu-ne ca în puf. Totuși, știai că nu e întocmai sănătos pentru sănătatea coloanei tale vertebrale? Așa este - atunci când alegem ca totul să fie cât mai moale, nu dormim bine, deși este comod în primă fază. De aceea, o perna ergonomica fermă poate fi un prim pas excelent pentru un somn mai bun.

Ar putea rezolva perna ergonomică zvârcolitul din toiul nopții? Da și nu!

Da, o astfel de pernă te-ar ajuta. Mai ales dacă ești genul de persoană care doarme cu cel puțin o pernă pufoasă și mare, peste care mai adaugi încă una sau două mici pe deasupra. Pernele pufoase și moi nu susțin corect gâtul și creează senzația de instabilitate. Tot aici intră în discuție și cei care îndoaie pernele pentru a-și ridica capul mai sus.

În aceste cazuri, îți sugerăm o pernă ergonomică puțin mai înaltă, cum ar fi cele de tip wellness. Cele cu formă anatomică, în formă de S, s-ar putea să fie puțin incomode pentru tine din cauză că sunt mai scunde. Din fericire, există și cele în formă standard. Indiferent de modelul pe care îl preferi, fermitatea este ceea ce ai nevoie.

O pernă fermă, deși va fi o idee inconfortabilă la început, până ne obișnuim, ar putea fi o soluție excelentă pentru cei care sforăie și nu numai, ameliorând durerile musculare de gât și cele de umeri, într-o anumită măsură.

O pernă excelentă, fără salteaua potrivită? Un somn mai bun, dar incomplet

Perna potrivită nu va rezolva în totalitate zvârcolitul sau insomniile de una singură. De multe ori, se întâmplă să nu dormim bine din cauza saltelei. O saltea cu arcuri, care este învechită, va duce treptat la un somn incomplet și dureri musculare. Mai apoi, vor apărea afecțiuni psihice cauzate de lipsa somnului: iritabilitate, anxietatea, lipsa de atenție și multe altele, care se pot agrava. Așadar, chiar dacă ai o pernă comodă, ai nevoie și de o saltea confortabilă.

Ce tipuri de perne există, pe lângă cele ergonomice?

Unii oameni preferă pernele anatomice, alții caută perne cu fulgi. Între timp, alte persoane își doresc tot o saltea cu arcuri, doar că varianta modernă, care să nu se deformeze în timp. Tehnologia a evoluat, iar designurile au evoluat și ele. Iată care ar fi opțiunile:

  • Perne anatomice
  • Perne cu fulgi
  • Perne Silver cu nanofibre
  • Perne din puf de gâscă
  • Perne clasice
  • Perne wellness
  • Și multe altele!

Iar, din moment ce suntem cu toții diferiți, este nevoie să experimentăm cu diverse soluții până ajungem la o formulă finală, care să fie potrivită. De aceea, îți sugerăm să încerci ceva total opus - dacă până acum aveai pernă moale și nu poți dormi din cauza ei, încearcă una fermă și vice versa. Idem cu salteaua.

Acestea fiind spuse, intră în magazinul online Ortopedicus să descoperi toate opțiunile și să comanzi acum un set de perne potrivite. Meriți să dormi bine!

Contact: 

0721 948 944

specialist@ortopedicus.com