Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, târg de icoane şi târg cu meşteri, ateliere de creativitate, lansări de carte, concerte și multe filme. Vă așteptăm, în perioada 9 – 19 septembrie 2021, la cea de a noua ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!
În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu MNŢR, vernisează joi, 9 septembrie, ora 17.00, la Sala Acvariu, expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, dedicată fondatorului Muzeului de la Șosea.
Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri va avea loc, în acest an, în perioada 10 - 12 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați, în toate cele trei zile ale târgului, la ateliere de încrustații în lemn sau de pictură pe sticlă sau lemn.
Cu ocazia Zilelelor Muzeului Țăranului, MNȚRplusC vă invită la film! Vă propunem două vizionări ale producției documentare maghiare „Three Dances/ Trei Dansuri” (1h15’) în zilele de 10 și 14 septembrie, de la ora 19.00, la sala MNȚRplusC. Proiecția face parte din expoziția video aflată în derulare până în ziua de 5 octombrie, Ballad of Escape. Evenimentul este realizat prin parteneriatul cu Institutul Cultural Maghiar din București.
Miercuri, 15 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Tancred Bănăţeanu, publicul este aşteptat la vernisajul expoziției Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea.
Tot în ziua de 15 septembrie, de la ora 20.00, Comitetul de Organizare a Centenarului Operei Naţionale & Anului George Stephanescu vă invită la vizionarea filmului Darclée, turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actrița Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.
Joi, 16 septembrie, vizitatorii muzeului sunt aşteptaţi la două vernisaje şi un concert. Astfel, de la ora 17.00, la Sala Media se va deschide expoziția O lume într-un recensământ. Expoziția propune o incursiune în familia și gospodăria rurală din Țara Românească a secolului al XIX-lea. De la ora 18.00, în curtea interioară va fi concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, iar de la ora 19.00, vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., la Sala Irina Nicolau.
Expoziția este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv și implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecțiune a artei naive – desenul si acuarela –, căreia i s-a acordat o mai mică importanță, fiind astfel și mai puțin vizibilă în raport cu pictura și sculptura.
Nu în ultimul rând, expoziția documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci și relațiile vieții comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive, într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale țăranilor și muncitorilor.
Vineri, 17 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc, în curtea interioară, concertul „Caliu și Taraful Haidouks”, în care vor fi ascultate mai multe melodii tradiționale în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari.
„De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite”, proiect dedicat copiilor și adolescenților (+12 ani), este un dicționar etnologic multimedia care își propune să repună în uz fragmente dintr-un „vocabular al ruralităţii” - un patrimoniu valoros ce se pierde treptat, dimpreună cu semnificațiile cuvintelor, unele complet uitate astăzi. Timp de mai multe luni, 22 de noi termeni ai dicționarului etnologic au fost definiți și transpuși în animații 2D și 3D.
Din 17 septembrie, publicul larg este invitat să-i descopere în cadrul unor instalații interactive și participative de tip „pop-up museum” concepute special pentru publicul (foarte) tânăr, având un dublu rol: pe de o parte, acela de a crea punți între universul rural și imaginarul urban contemporan; pe de altă parte, acela de invita participanții să contribuie în mod activ, prin intervenții creative, la înțelegerea și re-interpretarea vocabularului țărănesc.
Prima instalație va fi amplasată de vineri, 17 septembrie, până duminică, 19 septembrie, pe peluza din fața Muzeului, de pe bulevardul Kiseleff, transformând întregul spațiu verde de aici într-un loc viu, animat: Muzeul coboară în stradă și ia parte activ la viața orașului.
În weekendul 17 – 19 septembrie, Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară. Producători, meșteri populari, artizani și colecționari din toate zonele țării aduc la târg recoltele cele bune ale toamnei, comori din lăzile de zestre și obiecte lucrate manual.
În ultima zi, duminică, 19 septembrie, de la ora 12.00, la Sala Media, va avea loc lansarea volumului Transhumanța bârsană - capete de istorie - mocani în zona Bărăganului - secolele XIV – XIX, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran.
De asemenea, Muzeul Național al Țăranului Român celebrează, și în 2021, Zilele Europene ale Patrimoniului, în perioada 15 - 18 septembrie. Tema din acest an este „Patrimoniul: incluziunea tuturor”. Cu această ocazie, miercuri, 15 septembrie, între orele 10.00 şi 15.00, specialiştii în patrimoniu sunt aşteptaţi la #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Evenimentul este organizat, la Studioul Horia Bernea, de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR.
PROGRAM
Joi, 9 septembrie
orele 17.00 – vernisajul expoziției Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Botox, Regia: Kaveh Mazaheri, Iran, Canada, 2020, 97 min.
orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Apples, Regia: Christos Nikou, Grecia, Polonia, Slovenia, 2020, 91 min.
Vineri, 10 septembrie
orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară
orele 14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 18.00 – vernisajul expoziţiei București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC
orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Murina, Regia: Antoneta Alamat Kusijanovic, Croația, Brazilia, SUA, Slovenia, 2021, 92 min.
orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Digger, Regia: Georgis Grigorakis, Grecia, Franța, Germania, 2020, 101 min.
Sâmbătă, 11 septembrie
orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară
orele10.30 – 12.00 – Ateliere de pictură cu Angela Ludoșanu
orele 11:00 – 12:00 şi 13:00 – 14:00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă
orele 13.00 – 15.00 – Ateliere de încrustat în lemn cu Vasile Moldoveanu
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Schoolgirls, Regia: Pilar Palomero, Spania, 2020, 97 min.
orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Dear Comrades!, Regia: Andrei Konchalovski, Rusia, 2020, 121 min.
Duminică, 12 septembrie
orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 19.00 – Gala de închidere Bucharest International Film Festival, urmată de proiecția filmului Ahed’s Knee, Regia: Nadav Lapid, Franța, Israel, Germania, 2021, 109 min.
Luni, 13 septembrie
orele 18.00 – Mia își ratează răzbunarea – premieră – Regia: Bogdan Theodor Olteanu, 2020, România, comedie, dramă, 82 min. Distribuitor: Domestic Film
orele 20.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) – premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film
Marți, 14 septembrie
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC
orele 18.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) – premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film
orele 20.15 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett
Miercuri, 15 septembrie
orele 10.00 – 15.00 – #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR. La Studioul Horia Bernea.
orele 17.00 – vernisajul expoziției Oaș, la Sala Tancred Bănăţeanu
orele 18.00 – Sentimental / Dineu cu vecinii de sus. Regia: Cesc Gay, 2020, Spania, comedie, 82 min., Distribuitor: Transilvania Film
orele 20.00 – Proiecţia filmului Darclée, în curtea interioară. Film turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actriţa Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
Joi, 16 septembrie
orele 17.00 – vernisajul expoziției O lume într-un recensământ, Sala Media
orele 18.00 – concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, în curtea interioară
orele 19.00 – vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 19.00 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films
orele 21.00 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett
Vineri, 17 septembrie
orele 19.00 – formația Caliu și Taraful Haïdouks va interpreta mai multe melodii tradiționale, în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari. În curtea interioară.
orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media
orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff
Sâmbătă, 18 septembrie

orele 16.00 – România Sălbatică – premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film
orele 18.30 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films
orele 20.30 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră – Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film
Duminică, 19 septembrie
orele 12.00 – Lansarea cărţii Transhumanța bârsană, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran, la Sala Media
orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau
orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu
orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie
orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media
orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff
orele 16.00 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră –Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film
orele 18.00 – România Sălbatică – premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film
orele 20.30 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett
Parteneri media ai MNȚR: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.