XTB România a înregistrat un avans de 230% a numărului de clienți noi în primele 9 luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, peste media de creștere globală de aproape 100% a grupului, se arată într-un comunicat de presă al companiei de brokeraj pe burse internaționale.
Dacă în România avem o creștere de 230% a clienților noi, în primele 9 luni, constatăm un avans în aceeași perioadă de 260% a clienților activi, într-o industrie unde, de obicei, diferența dintre cele două indicatoare de performanță este mult mai mare, iar clienții noi nu înseamnă că și tranzacționează, adică sunt activi.
La nivel de grup, XTB a înregistrat o creștere semnificativă de 36,5% a veniturilor, de 43,9% a profitului net consolodat și de 36,6% a profitului operațional (EBIT), în trimestrul 3 din 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Raportat la anul 2019, în 2021, am înregistrat creșteri de 4 ori ale rulajelor și de 8 până la 10 ori a numărului de clienți noi și fonduri atrase. În această perioadă, XTB a dezvoltat una dintre cele mai complexe platforme educaționale, punând la dispoziție, cu titlu gratuit, sute de evenimente online, resurse și materiale educaționale și de analiză cu conținut înalt calitativ și cu adresabilitate selectivă către toate tipurile de investitori și nivelurile de experiență, contribuind vizibil și semnificativ la creșterea nivelului de cultură investițională din România. În plus, în acest an, am dublat echipa locală de suport pentru clienți, am introdus sute de instrumente noi și am adus zeci de optimizări platformei online de tranzacționare xStation,” a explicat Irina Cristescu, General Manager XTB România.
„Aceste rezultate se bazează pe o creștere continuă consolidată de clienți noi, care sunt și activi. În pofida faptului că trimestrul 3 acoperă, de fapt, perioada de vară, noi am obținut rezultate foarte bune, iar acest lucru se datorează și efortului zilnic al echipei noastre. Ne dezvoltăm în mod constant oferta de produse și instrumente financiare și ne îmbunătățim platforma de tranzacționare și tehnologia folosită. În plus, tot în T3, am deschis și un nou birou în Emiratele Arabe Unite și am obținut o licență de funcționare în Africa de Sud”, a declarat Omar Arnaout, președintele consiliului de administrație al XTB.
Numărul de clienți noi în continuă creștere este unul dintre fundamentele dezvoltării casei de brokeraj. Astfel, Grupul XTB a atins numărul țintă de clienți noi pentru întreg anul 2021, încă din iulie. Ținta pe întregul an de 120.000 de clienți noi a fost depășită semnificativ și, după nouă luni, Grupul XTB raportând că a achiziționat 146.000+ de clienți noi. Acesta este un record și o creștere de 98,9% față de aproape 74.000 de clienți noi achiziționați în primele 9 luni ale anului trecut. În total, aproape 390.000 de investitori au încredere în Grupul XTB cu investițiile lor.
Ca urmare a continuării strategiei optimizate de vânzări și marketing, a unei mai mari pătrunderi a piețelor existente, a introducerii succesive de noi produse în ofertă și a extinderii pe alte piețe geografice, numărul mediu de clienți activi a crescut și el cu 100,6% în T3 2021.
Obiectivul XTB este de a deveni prima alegere și soluție cuprinzătoare pentru fiecare investitor. În prezent, clienții XTB pot investi în 5.400 de instrumente financiare diferite, inclusiv acțiuni, indici, mărfuri, ETF-uri, CFD-uri și Forex. În plus, XTB oferă și posibilitatea de a investi în CFD-uri cu suport pe criptomonede. Interesul pentru aceste instrumente este în continuă creștere, astfel că în prima jumătate a anului 2021, 20% dintre clienții XTB au efectuat cel puțin o tranzacție cu astfel instrumente, iar pentru aproape 10% dintre clienții noi, tranzacționarea de CFD-uri cu suport pe criptomonede a fost primul lucru pe care l-au făcut după deschiderea unui cont. În acest context, la începutul lunii septembrie, XTB a adăugat nouă instrumente noi bazate pe criptomonede.
Totodată, costurile operaționale în trimestrul 3 din 2021 s-au ridicat la 18,5 milioane EUR și au fost cu 5 milioane EUR mai mari decât în perioada comparabilă (T3 2020: 13,5 milioane EUR).
Grupul XTB își continuă expansiunea geografică
Odată cu începerea operațiunilor de către XTB MENA Limited în Emiratele Arabe Unite în iulie 2021, Grupul XTB a ajuns la o altă etapă importantă ca parte a expansiunii sale geografice. Acest pas a fost precedat de obținerea licenței de la autoritatea locală de reglementare DFSA. Ca și în alte piețe, în Emiratele Arabe Unite, XTB se concentrează puternic pe educație și cooperare cu parteneri locali consacrați.
În luna august, XTB Africa (PTY) Ltd. a primit o licență pentru a opera în Africa de Sud. Consiliul de Administrație coordonează în prezent lucrările pregătitoare pentru începerea operațiunilor pe această piață în a doua jumătate a anului 2022.
Informații detaliate care sintetizează activitățile Grupului XTB în trimestrul 3 2021 sunt incluse în Raportul curent nr. 16/2021 - „Rezultatele financiare și operaționale preliminare pentru trimestrul III 2021”, care este disponibil în limba engleză AICI.
Despre XTB
Cu peste 16 ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. Grupul XTB include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF.
XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, Grupul XTB s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 352.000 de investitori individuali.
În 2021, Grupul XTB a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), Grupul XTB oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume. Pentru informații suplimentare, puteți accesa www.xtb.com/ro
Avertisment cu privire la riscuri
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 73% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.