În spatele succesului care se vede azi la televizor pot sta povești de viață care nu au fost deloc ușoare. Multe dintre vedetele care se bucură de bani și faimă au avut perioade grele, în care problemele și lipsa finanțelor erau situații frecvente cu care se confruntau. Cu toate astea, contextul dificil i-a determinat pe mulți să se înarmeze cu multă ambiție, forță și dorință ca să-și schimbe traseul. Și au reușit. Poveștile lor pot fi surse de inspirație pentru orice persoană care trece prin momente grele și are nevoie să își găsească motivația.
Brad Pitt este un astfel de exemplu, o celebritate care nu are nevoie de foarte multe introduceri. O curiozitate mai puțin știută despre vedeta de cinema este faptul că franciza care l-a făcut celebru, Ocean’s, pare să-i fi fost pe plac, actorul fiind cunoscut pentru pasiunea pe care o manifestă pentru jocurile de cazino, fie ele în sălile din Las Vegas sau pentru aplicațiile disponibile și pe telefon.
Cristiano Ronaldo se apropie de 1 000 de goluri
Nu trebuie să fii mare iubitor de fotbal ca să-i fi auzit numele lui Cristiano Ronaldo. Fără îndoială, este unul dintre fotbaliștii care au reușit după ani grei de muncă să obțină celebritatea peste tot în lume. Până să cunoască succesul, nu i-a fost deloc ușor. S-a născut într-o familie modestă, în Madeira, iar copilăria lui a fost departe de luxul cu care este asociat astăzi. Fotbalul a apărut devreme în viața lui. Unul dintre cele mai importante momente din viața sa a venit atunci când a plecat de acasă foarte tânăr ca să ajungă la Academia Sporting Lisabona. La 12 ani, și-a lăsat familia în urmă, ca să intre într-un mediu competitiv. Acest pas a fost decisiv, pentru că l-a obligat să se maturizeze înainte de vreme și să transforme ambiția în disciplină.
Un alt episod important a fost problema cardiacă descoperită în adolescență. Pentru Ronaldo, a devenit doar un obstacol temporar. A trecut peste acel moment și și-a continuat ascensiunea, semn că povestea lui nu este doar despre talent, ci și despre rezistență. Astăzi, Ronaldo se apropie de 1 000 de goluri, o performanță uriașă pentru un fotbalist.
Oprah Winfrey, una dintre cele mai de succes prezentatoare din lume
Povestea faimoasei prezentatoare Oprah ascunde perioade grele, care însă au cunoscut sorți de izbândă. S-a născut în sărăcie, în Mississippi, și a avut o copilărie extrem de dificilă. A trecut prin lipsuri materiale, instabilitate și episoade traumatice care au lăsat urme adânci. Pentru multă vreme, nimic din contextul ei nu părea să anunțe viitoarea figură media care avea să cucerească America.
Un moment esențial din viața ei a fost descoperirea puterii propriei voci. În loc să fie redusă la trecutul ei, Oprah a reușit să transforme comunicarea într-o resursă personală uriașă. A intrat devreme în televiziune, iar la doar 19 ani a devenit prezentatoare de știri la un post local. Pentru cineva care venea dintr-un mediu atât de fragil, acest pas a însemnat enorm: nu doar o oportunitate profesională, ci și începutul unei reconstrucții de sine. Marele moment de cotitură a venit însă la Chicago, când a preluat emisiunea care avea să devină ulterior The Oprah Winfrey Show. Acolo s-a produs adevărata transformare.
Rihanna a ajuns una dintre cele mai bogate cântărețe din lume
Născută în Barbados, sub numele Robyn Rihanna Fenty, Rihanna a crescut într-un mediu complicat, marcat de tensiuni familiale și lipsuri, scrie britannica.com. Copilăria ei a fost departe de imaginea strălucitoare asociată astăzi cu numele ei. Totuși, muzica a apărut devreme ca formă de evadare și afirmare. La doar 16 ani, a plecat să-și construiască o carieră în Statele Unite, iar semnarea cu Def Jam a fost pasul care a mutat-o rapid din anonimat în industria mare a muzicii.
Un alt moment-cheie a fost transformarea ei dintr-o tânără promițătoare într-un superstar global. Piese precum Umbrella, S.O.S. sau We Found Love au consolidat o ascensiune spectaculoasă, iar Rihanna a devenit una dintre cele mai recognoscibile voci pop și R&B ale secolului al XXI-lea. Ce face povestea ei și mai interesantă este faptul că nu s-a limitat la muzică. Rihanna a trecut de la statutul de vedetă pop la cel de antreprenor influent. Aceasta s-a extins în modă și beauty, unde și-a construit o identitate puternică și independentă. Astăzi, ea este considerată cea mai bogată cântăreață din lume.
Sursa foto: freepick.com
