Valea Doftanei: Locul perfect pentru relaxare și explorare a naturii

Valea Doftanei: Locul perfect pentru relaxare și explorare a naturii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România este plină de locuri frumoase, iar printre acestea se numără și Valea Doftanei. Dacă îți dorești să scapi de aglomerația orașelor și să te bucuri de natură, acesta e un refugiu perfect.

Citește mai departe și descoperă cum poți să ajungi în Valea Doftanei, ce obiective și trasee turistice există, precum și alte informații esențiale pe care merită să le cunoști.

1. Valea Doftanei – unde este situată și cum poți să ajungi acolo?

pădure văzută de sus șosea
Foto: Unsplash

Valea Doftanei se află în partea de nord a județului Prahova, în apropierea Carpaților de Curbură, care oferă un peisaj de poveste. Amplasarea exactă este între Văile Teleajen și Prahova.

În Valea Doftanei se poate ajunge foarte ușor cu mașina, urmând traseul care pornește din Comarnic și continuă prin Secăria. Comuna e ușor accesibilă și se află la doar o oră și jumătate distanță de Brașov și de București. Zona, străbătută de râuri și un lac superb, este perfectă pentru a experimenta farmecul și liniștea vieții rurale. În plus, dacă îți dorești un loc retras, mai puțin frecventat de turiști, Valea Doftanei reprezintă o alegere avantajoasă.

ADVERTISING

2. Obiective turistice din Valea Doftanei care nu trebuie ratate

pădure potecă pomi subțiri
Foto: Unsplash

Valea Doftanei are foarte multe de oferit, indiferent dacă dorești să te relaxezi sau să explorezi zona, făcând mișcare. Există multe atracții turistice care nu trebuie ratate, iar printre acestea se numără:

Lacul Paltinu

În Valea Doftanei există un lac și un baraj de dimensiuni impresionante, care contribuie la conturarea unui peisaj cu adevărat mirific. Cadrul muntos și împădurit din jur, alături de întinderea de apă fură privirile tuturor celor care vizitează locul. În lacul Paltinu viețuiesc mai multe specii de pești răpitori, precum bibanul, știuca și cleanul. Datorită tuturor caracteristicilor sale, Paltinu este unul dintre obiective turistice populare din țara noastră.

Cheile Doftanei

Cheile Doftanei seamănă foarte mult cu Cheile Bicazului și sunt recunoscute drept unele dintre cele mai frumoase formațiuni carstice din România. Acestea se remarcă prin lungimea de 300 de metri și lățimea care variază între 15 și 20 de metri.

Cheile Doftanei se află între Câmpina și Valea Doftanei, făcând legătura între cele două zone și delimitând drumul comunal, în locul căruia în trecut exista o cale ferată de dimensiuni reduse.

ADVERTISING

Rezervația Glodeasa

Această rezervație reprezintă, de fapt, o pădure virgină formată din brazi și fagi care au peste 200 de ani și oferă o experiență unică. Pădurea este situată la o altitudine între 700 – 900 de metri și are o suprafață de peste 500 de hectare, fiind un loc potrivit pentru drumeții.

Cheile La Tocile

Cheile La Tocile pot fi observate de-a lungul lacului Paltinu, pe o lungime de aproximativ 3 kilometri. Datorită poziționării acestora, în zona lacului există un peisaj remarcabil, aceasta fiind probabil cea mai apreciată atracție turistică din zonă.

Munții din zonă

Un alt loc superb din Valea Doftanei este reprezentat de munții Baiului, Grohotiș și vârful Secăria, care se află în apropierea satului Teșila. În aceste zone poți parcurge traseele turistice pentru a explora munții.

Valea Doftanei include și alte obiective mai puțin cunoscute, dar care merită văzute:

Catedrala Ciobanilor – este, de fapt, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil construită între 1924 și 1926 în Trăisteni, fiind recunoscută drept unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Muntenia

Ruinele bisericii din Trăisteni – biserica a fost construită în anul 1724, iar în prezent acolo au mai rămas doar ruinele acesteia.

ADVERTISING

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teșila – este un lăcaș de cult construit în anul 1878

Monumentul Eroilor din Teșila – dacă ești interesat de istorie, în satul Teșila vei găsi și un Monument al Eroilor din anul 1975

Muzeul de Arte Plastice din Teșila – în acest muzeu pot fi descoperite lucrări de artă plastică realizate în cadrul Taberei internaționale de artă Valea Neagră

3. Valea Doftanei – trasee turistice care merită parcurse

Având în vedere poziționarea Văii Doftanei și prezența lanțului muntos, ai posibilitatea de a parcurge câteva trasee pe cărări de munte, ideale pentru a te destinde și a respira aer curat. Sunt patru trasee pe care le poți urma:

Culmea Patru

Un traseu care merită încercat, dacă îți dorești o expediție mai lungă, pornește din Culmea Patru și trece prin Orgojoaia și vârful Cazacu, la altitudinea de 1.753 de metri, până la Azuga, durata estimată fiind între 6 și 8 ore. Datorită distanței mari, acest traseu este recomandat doar pentru cei care sunt obișnuiți cu astfel de drumeții.

Munții Baiului

Culmea Munților Baiului îți taie respirația prin priveliștile încântătoare pe care le oferă. Momentul perfect la înălțimea de 1.660 de metri este înainte de apusul soarelui, când poți vedea toate văile scăldate într-o lumină miraculoasă. Aici se poate ajunge prin Valea Floreiului și Vârful Gagu Mare, iar traseul durează în jur de 4-5 ore.

Pasul Predeluș

Traseul se află la altitudinea de 1.295 de metri și trece pe lângă izvorul râului Doftana. O variantă recomandată turiștilor este urcarea pe Munții Baiului, pe vârful Neamțu, la altitudinea de 1.923 de metri. O altă variantă este coborârea în Brașov, însă în acest caz e necesară o documentare temeinică a zonei și traseului, astfel încât acesta să fie parcurs în siguranță.

Pasul Secăria

Un traseu mai scurt, dar care merită parcurs pentru priveliștea pe care o oferă, este cel spre Vârful Secăria, la care se poate ajunge din Pasul Secăria. Drumeția durează în jur de 40 de minute. Acest vârf este situat la o altitudine de 1.149 de metri, iar traseul e ușor, oferind o perspectivă spectaculoasă asupra lacului Paltinu, iar de jur împrejur asupra Rezervației Glodeasa.

4. Ce activități poți face pe Valea Doftanei?

Pentru că Valea Doftanei are atât de multe de oferit din punct de vedere turistic, ți-am pregătit câteva recomandări de activități pe care le poți face în zonă.

Vizitează obiectivele turistice

Acum că știi care sunt atracțiile turistice de pe Valea Doftanei, nu ezita să le vizitezi. Fiecare dintre acestea are farmecul său.

Fă drumeții

Având în vedere că în zonă există mai multe variante de trasee pe care le poți face, o drumeție este o activitate care nu ar trebui să lipsească de pe lista ta. Mergând la pas, vei descoperi locuri noi și te poți bucura în voie de frumusețea lor. Una dintre drumețiile preferate ale turiștilor care vin pe Valea Doftanei este urcarea pe vârful Secăria, pe un traseu care nu ia mai mult de o oră și oferă o priveliște de vis.

barbați drumeție potecă pădure
Foto: Unsplash

Încearcă preparate locale

Pe Valea Doftanei există un preparat numit cașcavea. Acesta este de fapt un fel de cașcaval, însă gustul și textura acestuia sunt unice, iar aici se organizează anual un festival cu această tematică. Preparatul este atât de bun, încât la festival participă mulți turiști străini atrași de obiceiurile locale din România.

Fă un picnic sau pescuiește la lacul Paltinu

Zona lacului și barajului Paltinu este superbă și merită să te zăbovești aici ca să admiri apa de culoarea smaraldului. Scăldatul în lac e interzis, din cauza pericolului de înec.

Se poate pescui, însă trebuie să te informezi în prealabil asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinești pentru a face legal acest lucru.

Descoperă casele vechi

O altă activitate pe care nu trebuie să o ratezi este explorarea satelor din împrejurimi, unde vei găsi case vechi cu diverse modele și stiluri de construcție care cu siguranță te vor impresiona prin unicitatea lor. Așadar, cutreieră la pas zonele accesibile și adună cât mai multe amintiri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇