Antreprenorul care și-a crescut businessul de pe Valea Doftanei până la 1 milion de euro, în plină pandemie: Am văzut o oportunitate în criză

Antreprenorul care și-a crescut businessul de pe Valea Doftanei până la 1 milion de euro, în plină pandemie: Am văzut o oportunitate în criză
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zona de confort este cea mai periculoasă zonă, mai ales în business. La polul opus, teama și panica nu ajută cu nimic, spune Emil Munteanu, unul dintre antreprenorii care au pus bazele pensiunii Atra Doftana în 2011, o investiție de 1 milion de euro într-un concept nemaiîntâlnit în România până atunci.

Câțiva ani mai târziu, nu și-a pierdut nici curajul și nici viziunea, mizând în plină pandemie tocmai pe nevoia de… confort.

Era vorba de dorința de deconectare, de evadare în natură, de răsfățul unui restaurant după care oamenii au tânjit în primele două luni de lockdown total din 2020. A pariat pe această nevoie, devenită peste noapte la rang de nevoie primară, și a investit încă 100.000 de euro într-un moment în care hotelurile și restaurantele încuiau ușile rând pe rând.

„Am văzut o oportunitate în criză”, povestește antreprenorul.

ATRA-Doftana-Octombrie-2020-304

A preluat alte două pensiuni pe Valea Doftanei, le-a aranjat după chipul și asemănarea Atra și așa s-au născut Mira și Uno, încă două cazări de lux pentru cei care vor să ajungă rapid la munte dar nu mai vor să petreacă ore în șir, bară la bară, pe Valea Prahovei.

„Evident că ne e greu tuturor, însă noi antreprenorii, cel puțin, trebuie să ne uităm după oportunități. A sta cu capul în nisip nu e nici pe departe o soluție pentru un antreprenor, astfel că noi de fapt atunci ne-am uitat și am început să ne gândim la ce putem face astfel încât să ieșim din stresul zilnic”, își amintește Emil Munteanu, IT-ist de meserie și fondator Atra Doftana, într-un dialog cu spotmedia.ro.

Privind înapoi la istoria Atra Doftana, cum vedeți acum povestea de la începuturile businessului?

A fost o provocare a tinereții, a fondurilor europene, a vremii respective. Noi suntem patru asociați, trei lucrăm în IT și un alt asociat lucrează în instalații termice.

Dar din spirit antreprenorial am vrut să dezvoltăm ceva și în alt domeniu decât cel în care eram fiecare și atunci am ales acest domeniu al turismului pentru că fiecare dintre noi suntem pasionați de călătorii și ne doream să facem o locație să arate un pic altfel și să avem servicii mult peste nivelul care era în România la data respectivă.

La momentul respectiv a fost o idee revoluționară mai ales din punct de vedere al clădirii, însă tot timpul am inovat de-a lungul anilor prin tot felul de concepte pe care le-am făcut și poate că la multe dintre ele suntem pionieri în România.

De la conceptul de Farm to Table (servirea mâncărurilor locale la restaurante, de preferință prin achiziție directă de la producător – n.red) până la Fine Dining (o experiență culinară sofisticată, cu meniu a la carte și reguli stricte de etichetă, având ca scop atingerea celor mai înalte standarde în servire – n.red) și Wine Pairing (procesul de asociere a mâncărurilor cu vin pentru a îmbunătăți experiența culinară – n.red) în fiecare sâmbătă seară.

Și atunci aceste lucruri nu au făcut decât să aducă plusvaloare pieței HoReCa prin faptul că noi am făcut și un fel de educare a clienților, raportat la așteptările pe care ar trebui să le aibă.

Ați apelat și la fonduri europene?

Da, din suma inițială am avut un proiect în valoare de 180.000 de euro. Însă, de-a lungul anilor, am mai avut alte două proiecte, mult mai mici ca sume, pentru îmbunătățire și retehnologizare a locației.

Cum a crescut businessul în tot acest timp?

La început am avut un entuziasm și businessul a crescut, după 2-3 ani, până la un nivel în care ne-am dat seama că nu mai aveam o zonă în care să creștem, dacă ne bazam doar pe conceptul inițial de cazare și restaurant. Și apoi am dezvoltat foarte mult această zonă de ”destination restaurant”.

ATRA-Doftana-Octombrie-2020-288

Lumea vine la noi ca și destinație de o zi, să-și petreacă o zi și să mănânce prânzul, spre exemplu sâmbăta sau duminica, sau oricând mai ales în perioada vacanțelor, lucru care nouă ne-a adus o creștere foarte mare pe partea de restaurant și atunci nu am mai fost dependenți doar de cele zece camere pe care le aveam noi în Atra la momentul respectiv.

ATRA-Doftana-Octombrie-2020-278

După aceea am dezvoltat aceste concepte mai speciale, care bineînțeles că ne-au adus plusvaloare și am mărit veniturile prin faptul că am avut aceste cine de Farm to Table și Fine Dining and Wine Pairing.

ATRA-Doftana-Octombrie-2020-576

Iarăși a fost o perioadă de creștere pe aceste concepte, iar în ultimii trei ani am început să ne dezvoltăm pe orizontală, în sensul că am preluat alte două locații care sunt în administrarea noastră și care evident sunt sub umbrela Atra cu aceleași servicii de nivelul Atrei și care servesc masa în restaurantul Atra.

Această dezvoltare s-a produs în plină pandemie?

Da, una dintre locații o aveam deja înainte de pandemie însă cea de-a doua am deschis-o la începutul anului trecut chiar cu riscul că nu se terminase încă pandemia. Am văzut o oportunitate a crizei.

Fotografii-aeriene-ATRA-Doftana-32

Oportunitatea era că aveam cerere foarte mare și românii stăteau mai mult în țară și nu puteau ieși în afara țării sau în city break-uri și atunci am considerat că e o perioadă foarte bună pentru noi să ne creștem capacitatea de cazare. Și aceasta a fost modalitatea cea mai rapidă: de a prelua o altă locație.

CS-09935

Al doilea lucru în care am investit anul trecut, tocmai pentru a mări capacitatea de servire la terasă, a fost să transformăm parcarea inițială care era deasupra terasei noastre într-un rooftop special, probabil singurul rooftop de la munte.

CS-09949

Astfel că am mărit capacitatea de servire în exterior pentru încă 100 de persoane.

Așadar, pandemia a venit cu schimbări pozitive și creștere pentru businessul Atra Doftana.

Da, noi am avut această încredere că împreună cu echipa putem să dezvoltăm aceste lucruri chiar dacă suntem în pandemie și atunci am luat decizii rapide de a investi pentru a fi pregătiți pentru sezonul de vară. În perioada iunie, iulie, august e cererea cea mai mare. Însă vremea ne-a ajutat astfel încât inclusiv rooftop-ul a fost deschis până aproape de 1 noiembrie.

ATRA_EpicVisits

Cum a fost toată această perioadă din punct de vedere financiar?

În 2020 am avut o creștere de 30% față de 2019 și în 2021 am avut o creștere de 30% față de 2020, astfel că la finalul anului 2021 am avut o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

Iar investițiile au depășit anul trecut 100.000 de euro în 2021, prin deschiderea acestor noi locații și realizarea acestui rooftop.

Ați găsit în bănci un partener de încredere în tot acest timp?

Da. Utilizăm băncile prin toate aceste instrumente bancare, prin zona de internet banking, prin partea de linii de credit. Nu am beneficiat de facilitatea dată de Guvern, de IMM Invest din cauza faptului că, noi având creștere, nu am fost eligibili pentru această facilitate.

Însă ne-am descurcat cu instrumentele existente și ne uităm spre noi investiții pe care cu siguranță le vom face luând și credite de investiții de la bănci.

Care a fost secretul creșterii într-o perioadă în care toată HoReCa a avut de suferit?

Ne-a ajutat foarte mult zona, pentru că toată lumea avea nevoie de o evadare la munte. Dar a contribuit și curajul să investim în aceste momente.

Noi imediat cum am ieșit din lockdown (total – n.red), în 2020, am făcut angajări și am început să ne adaptăm noilor cerințe de la data respectivă, cu servirea în camere, cu toate astea.

Deși nu a fost ușor, am reușit să ne mobilizăm și să avem aceste creșteri.

Ce așteptări aveți de la sezonul estival din 2022?

Așteptările sunt să rămânem pe același trend. Anul acesta am vrea să consolidăm investițiile pe care le-am făcut anul trecut și să aducem și mai mult awareness către clienții noștri despre ceea ce pot face sub umbrela Atra, ținând cont de cele trei locații.

Din păcate anul a început destul de slab, ținând cont de faptul că a mai fost pandemie, au apărut aceste probleme de inflație, a apărut conflictul din Ucraina și atunci cumva toate aceste lucrui adunate și-au pus amprenta pe primele trei luni ale anului.

Însă sunt perspective foarte bune, în sensul că majoritatea companiilor au început, după ridicarea restricțiilor, să se gândească să scoată echipele în aer liber, să facă teambuilding-uri, management meeting-uri, să iasă din zona de work from home, astfel încât să reînchege echipele. Și lucrul acesta se vede în rezervările noastre, unde avem un grad de rezervare foarte bun cu cu aceste evenimente corporate.

Iar în sezonul estival, iulie-august, de obicei avem un grad de acoperire foarte mare și stăm foarte bine. Dar întotdeauna noi am îmbinat aceste două concepte de leisure și corporate pentru că doar cu unul dintre ele nu poți trăi.

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în ultimii ani, când viețile noastre au fost schimbate de pandemie și, ulterior, de izbucnirea războiului la granițele țării noastre?

Trebuie să ieși din zona de confort, dar și din zona de a fi stresat și panicat. Cel mai mult în aceste perioade trebuie să ne uităm după oportunități. Evident că ne e greu tuturor, însă noi antreprenorii, cel puțin, trebuie să ne uităm după oportunități.

A sta cu capul în nisip nu e nici pe departe o soluție pentru un antreprenor, astfel că noi de fapt atunci ne-am uitat și am început să ne gânim la ce putem face astfel încât să ieșim din stresul zilnic.

Am avut inclusiv un concept de Work from Atra, astfel încât am dat oamenilor și companiilor posibilitatea să lucreze de la Atra în perioada respectivă.

Trebuie să ai curaj să vezi lucrurile mai departe, să vezi ce se întâmplă, indiferent dacă e pandemie sau altă criză.

Considerați că România este, în continuare, plină de oportunități?

Da, cu siguranță. Mai sunt mulți ani de zile în care se pot face afaceri aici pentru că încă mai e loc de crescut și aceste fonduri europene care vor veni acum (fondurile PNRR – n.red.) cu siguranță vor crea noi și noi oportunități și, până la urmă, vor fi mulți bani în piață.