Turneul Ave Maria: Recorduri de audiență și Premiere absolute la Constanța

Turneul Ave Maria: Recorduri de audiență și Premiere absolute la Constanța
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.  

Pe 15 și 16 august, cu ocazia Zilei Marinei Române și a sărbătorii Sfintei Maria, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Primăria Municipiului Constanța au oferit publicului aflat pe litoral două Spectacole Extraordinare „Ave Maria”. Locurile pe scaune fiind epuizate, câteva mii de persoane au urmărit spectacolul din 15 august proiectat live pe fațada Cazinoului constănțean, iar alte câteva zeci de mii au urmărit spectacolul Ave Maria de anul trecut, difuzat de TVR Cultural, pe 15 august. 

Spectacolul desfășurat chiar de Ziua Marinei Române s-a încheiat cu un moment de artificii unic, sincronizat cu muzica live a Madrigalului. Invitatul special al evenimentelor a fost actorul Marius Manole, iar copii din Programul Național Cantus Mundi au completat sonoritatea inconfundabilă a Madrigalului.

ADVERTISING

Mă bucur că sunteți din nou la Constanța cu „Ave Maria” și, așa cum am spus și vara trecută, aici veți găsi mereu o a doua casă. În seara aceasta s-au simțit lacrimile mării pentru ce se întâmplă cu frumosul, cu arta în România, dar noi, constănțenii, nu lăsăm garda jos - cultura va fi întotdeauna o piatră de temelie a clădirii acestui oraș. Mereu veți fi bineveniți aici, „acasă”, și sperăm ca la anul să susțineți unul dintre spectacole în superba clădire renovată a Cazinoului, astfel încât să simțiți că orașul acesta renaște împreună cu Corul Madrigal”, a declarat Ionuț Rusu, Vice-primarul Municipiului Constanța, adresându-se Corului Madrigal.

Televiziunea Română va transmite în exclusivitate această ediție a Spectacolului Extraordinar AVE MARIA pe canalul TVR Cultural, pe 8 septembrie 2023, de la ora 20:00.

Regia evenimentelor „Ave Maria” a fost semnată de Emil Pantelimon, design-ul de lumini de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar regia de sunet de Gabriel Scîrlet, Alexandru Sprînceană și Marin Andrei. La pian a interpretat Abel Corban.

Evenimentele din 15 și 16 august au fost precedate de un adevărat festival AVE MARIA susținut de Corul Madrigal și copiii din Programul Național Cantus Mundi la Constanța, care a inclus în zilele de 11, 12, 13 și 14 august nu mai puțin de 4 concerte și spectacole extraordinare și trei premiere absolute în istoria de 60 de ani a Corului Madrigal - emoționantul recital la răsăritul soarelui pe malul mării și lansarea videoclipului celebrei piese „Valurile Dunării” filmat în largul Mării Negre. De asemenea, astăzi, 17 august, Corul Madrigal este prezent la Delfinariul din Constanța, unde, în premieră, va testa reacțiile delfinilor la sonoritățile corului. 

ADVERTISING

Pe 14 august, la ora 06:07 AM, Corul Madrigal a susținut și un  Emoționant recital la răsărit pe Faleza Cazinoului din Constanța. Publicul a întâmpinat cu entuziasm răsăritul pe acordurile muzicii interpretate de Corul Madrigal. Recitalul a inclus un moment recitativ al actorului Marius Manole. La orgă a interpretat Abel Corban. Un vas al Gărzii de Coastă aflat pe mare a salutat Corul Madrigal și publicul pe parcursul întregului recital. De asemenea, Garda de Coastă a oferit Corului Madrigal sifleea marinărească, în semn de respect față de organizarea Turneului AVE MARIA.

Videoclipul filmat în largul Mării Negre, al celebrei piese „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, arr. Sabin Păutza, în interpretarea Corului Madrigal, a fost lansat pe canalul Youtube al Corului Madrigal pe 15 august, și a fost dedicat tuturor marinarilor și celor care străbat marea în slujba țării noastre. În premieră absolută în istoria de 60 de ani a renumitului ansamblu, producția video a fost realizată în largul Mării Negre, la bordul navei maritime „Ștefan cel Mare” a Gărzii de Coastă.

Ne face o deosebită plăcere să avem astăzi Corul Madrigal oaspete la bordul navei „Stefan cel Mare”, nava amiral a Poliției de Frontieră Române și ne onorează felicitările adresate polițiștilor de frontieră cu ocazia Zilei Marinei Române. Nouă, marinarilor, ne place să ascultăm liniștea mării în misiunile noastre, dar astăzi Madrigal ne-a fermecat și am fost noi cei conduși pe tărâm emoționant al muzicii. Bun venit la mare, Madrigal! Îți urăm succes și inspirație și un marinăresc „Bun cart înainte!” - a declarat Alexandru Oae, Director-adjunct al Gărzii de Coastă a Poliției de Frontieră la filmare.

ADVERTISING

Concertele Cantus Mundi Fest desfășurate pe 11 și 14 august pe Faleza Cazinoului din Constanța au prezentat publicului unele dintre cele mai îndrăgite melodii rock, pop și folk cântate de sute de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi, alături de Vunk, Zoli Toth, Lora, Andrei Zamfir & Doru Trăscău (The Mono Jacks), Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre. 

Suntem la a patra experiență la Cantus Mundi Fest, prima dată în afara Bucureștiului și, mai ales, aici, la malul mării. A fost fantastic să fim înconjurați de atâția copii, care au fost extraordinari. Cantus Mundi mi se pare că este una dintre acțiunile cele mai bine organizate, foarte disciplinată. Mi se pare extraordinar ca dirijorul să aibă în control pe scenă atâția copii, sosiți din coruri diferite, din toată țara și care să-ți cânte atât de bine piesele. Noi, ca artiști, ne simțim privilegiați. Acești copii vin cu o energie și cu o lumină aparte, cu un adevăr propriu, iar publicul primește cu bucurie, curiozitate și emoție aceste momente.” - a declarat Cornel Ilie, trupa Vunk.

Vin de fiecare dată cu mare bucurie la Cantus Mundi Fest, pentru că ne încărcăm cu multă energie bună și noi, artiștii, dar și publicul. Copiii din coruri au fost extraordinari, au cântat cu talent, fără frică, inclusiv o piesă auzită în primă audiție, la care s-au descurcat fără probleme. Așa e la cor, se creează niște conexiuni speciale între copii, se susțin unii pe ceilalți pentru un scop comun. Pentru mine perioada în care am cântat la cor a fost absolut minunată" – a declarat Ducu Bertzi.

Evenimentele prezentate de Corului Madrigal și Cantus Mundi la malul mării între 11 și 16 august, au reunit, în total, peste 15.000 de spectatori pe Faleza Cazinoului din Constanța, 600 de copii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi din toată țara, care au cântat în două seri alături de 7 artiști cunoscuți și mii de vizualizări pe canalele de social media ale ansamblului ale videoclipului și transmisiunilor LIVE.  

Primăria Municipiului Constanța a susținut organizarea tuturor evenimentelor la malul mării. Spectacolele Extraordinare AVE MARIA din 15 și 16 august au fost co-produse de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Primăria Municipiului Constanța. 

Co-producător: Primăria Municipiului Constanța

Parteneri: Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Statul Major al Forțelor Navale Române, Șantierul Naval Constanța S.A., Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța, Arhiepiscopia Tomisului  

Parteneri instituționali: Senatul României,  Institutul Cultural Român, Televiziunea română, Compania Națională Aeroporturi București, Carpatina, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, ARCUB, USAMV Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Rapid România, Centrul de Cultură Arcuș, Federația Română de Fotbal

Recomandat de Europa FM

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, BUCUREȘTI FM, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, Revista Timpul, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Radio Constanța, Mangalia News, Constănțeanul

Evenimentele AVE MARIA 2023 se înscriu în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal.