Trei lansări de carte la Urban Blues Fest - Autumn edition 2022

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Urban-Blues-Fest-Oficial

Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, oferă publicului pe lângă muzica rafinată şi experienţa sonoră de calitate, o vastă ofertă de produse culturale. În fruntea listei de propuneri se numără trei lansări de carte, urmate de sesiuni de autografe. 

Startul festivalului va fi marcat, în seara de 14 octombrie de la ora 18.00 de lansarea lucrării „Între Phoenix și Le Corbusier” – Costin Petrescu în dialog cu Nelu Stratone. Lansarea va fi susţinută şi prezentată chiar de publicistul şi omul de radio Nelu Stratone. Cartea are forma unui interviu cu 30 de întrebări pe care Nelu Stratone i le adresează lui Costin Petrescu. Cu o poveste fascinantă, Costin Petrescu își deapănă, în răspunsuri, firul vieţii – atât pe latura muzicală, alături de trupele în care a activat, cât și pe cea profesională ca arhitect. De aici și titlul: între Phoenix – trupa cea mai cunoscută în care a cântat, și Le Corbusier – pseudonimul arhitectului francez devenit sinonim cu arhitectura și urbanismul.

Costin-Petrescu-book

Oare ce l-a apucat pe Costin Petrescu să scrie o carte? Autobiografică? Istorică? Să fie nevoia de a face un referat către sinea lui, sau a ta, sau a mea? Da, are tot dreptul, la urma urmei – e un autor contemporan, e un muzician fără egal, un artist complex al timpurilor noastre, e un om senzațional. Să-i citiți mărturiile, să-i cercetați universul – veți avea de aflat și de învățat. O să vă amuzați, în același timp – nimic nu este luat mai mult decât e nevoie în serios.” (Mircea Florian)

ADVERTISING

Cea de a doua seară de festival, sâmbătă 15 octombrie, găzduieşte la ora 19.45 lansarea lucrării „Pelerinajul Electric” de Iulian Ignat

Pelerinajul-electric

„Pelerinajul electric” este o rememorare a călătoriilor întreprinse de autor pe urmele muzicii, între 1989 și 2019. De la vizita făcută acasă la Iuliu Merca, la Cluj-Napoca, la concertul Pink Floyd, de la cele patru concerte The Rolling Stones la festivaluri de muzici tradiționale în Maramureș, de la Gărâna Jazz la Costinești, pentru un interviu cu Marky Ramone. Lansarea cărţii Pelerinajul Electric va avea loc în a doua zi a festivalului Urban Blues Fest în pauza dintre concertele Soul Serenade şi Black River Blues Band!

Să te întâlnești cu oameni ce simt asemenea ție, chiar dacă sunt foarte diferiți, să trăiești alături de ei acele vibrații, să fii alături de cei neștiuți, dar din același trib cu tine, iată una din formele de magie ale muzicii. Concertul! Bucuria de a asculta artiști grozavi, de a mă aventura în orașe, locuri noi, a fost dublată de întâlnirile de pe drum”.  (Iulian Ignat).

ADVERTISING

Această carte este o retrospectivă minunată în istoria muzicii și o călătorie în trecut, pe vremea când pasiunile se trăiau simplu, dar intens, dincolo de poleiala care astăzi ascunde suflete goale și lipsa de valori. Mi-a plăcut să mă las purtat de paginile cărții la concertele emblematice ale artiștilor pe care și eu îi admir, să aflu lucruri noi despre ei prin ochii și experiențele lui Iulian, să retrăiesc o perioadă în care dragostea pentru meseria ta era mai presus de imagine, statut și bani. Emoția cărții este cu atât mai vie cu cât autorul își deschide mai mult sufletul și ne permite să-i cunoaștem trăirile, micile sacrificii și lupte în drumul spre atingerea obiectivelor și intereselor sale. Iulian Ignat ne prezintă un jurnal prețios al vieții de ziarist, jurnal care trebuie citit de orice persoană care dorește să îmbrățișeze această profesie și își propune să o reprezinte cu ardoare, integritate, bun simț și respect”. (Cristi Minculescu).

ADVERTISING

Iulian Ignat este, din 1998, redactor al revistei “Formula AS”. Ca fotograf are la activ 12 expoziţii personale, iar în cadrul Urban Blues Fest – Autumn edition 2022, va avea două expoziţii tematice:

  1. Fotografie de concert;
  2. Fotografie urbană.

Tot în seara de sâmbătă, dar de la 20.45 va avea loc şi lansarea cărţii “Rockin’ by myself (2017-2020)” de Dumitru Ungureanu

Rockin-by-myself-3D-

Dumitru Ungureanu cucereşte prin mărturisirile sale o poziţie singulară în literatura românească. Opţiunile şi bucuriile sale muzicale coincid de multe ori cu ale subsemnatului şi cu ale multora dintre cititorii revistei noastre virtuale, Arta sunetelor. De aici rezidă explicaţia succesului de vânzare al precedentului volum din seria Rockin’ by myself, ce adună eseurile scrise de autor între anii 2013-2016 şi publicate la rubrica susţinută din anul 2005 în Suplimentul de Cultură al Ziarului de Iaşi, co-editat împreună cu editura Polirom.

Titlurile alese pentru aceste eseuri exprimă, de cele mai multe ori metaforic, acea conjuncţie fericită dintre starea personală a momentului muzical, trăit, gustat, îndelung cercetat şi mesajul (in)direct al muzicii, de oriunde şi din orice mediu de stocare ar fi captat pentru eternitate.

Radu LUPAŞCU

(editorul colecţiei Vibraţii singulare)

Rockin' by myself este o incursiune secvențială în universul fenomenului rock, care cucerește prin franchețea sublimată a expunerii și impune prin substanța remarcabilă a conținutului.

Florin BĂLĂNESCU

(autorul prefeţei)

Vor fi programate trei sesiuni de autografe cu autorii volumelor prezentate şi lansate în festival. Pe toată perioada festivalului Urban Blues Fest va exista un stand de cărţi pentru prezentare şi vânzare.

Urban Blues Fest primul festival dedicat bluesului din Bucureşti, se va desfăşura în excelenta locaţie The Pub Trocadero, de la Universitate, în zilele de 14, 15 şi 16 octombrie 2022 şi îi va aduce pe scena clubului din centrul capitalei, în postura de cap de afiş, pe Gianluca D’Alessio (Italia), Ride On Band (Bucureşti) şi Burning Blues Band (Timişoara). Acestora li se alătură mulţi alţi artişti de valoare, în trei seri cu tematică individuală: seara de vineri va fi fusion, sâmbăta va reveni bluesului, iar duminică scena va aparţine chitariştilor virtuoşi.   

Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua ambilet.ro și din locație.

Urban Blues Fest – Autumn Edition este un proiect marca artasunetelor.ro.