Tenorul Ștefan von Korch la Gala Colegiului Medicilor din România

Tenorul Ștefan von Korch la Gala Colegiului Medicilor din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenorul Ştefan von Korch, coordonatorul artistic al stagiunii Musical Extravaganza şi prezenţă unanim apreciată pe scenele operelor şi  filarmonicilor naţionale, a îmbogăţit cu vocea sa  Gala de înaltă ţinută „Medic pentru România.” Solistul a cărui voce este apreciată pentru linia de tenor din Carmina Burana dar şi pentru rolurile din „I Puritani,” „Bărbierul din Sevilla”, „Rigoletto”, „Elixirul Dragostei,” sau „Falstaff”, a delectat înaltele oficialităţi şi restul invitaţilor  cu celebrele canzonete „O Sole Mio,” „Funiculi funicula” şi „Mamma son tanto felice.” Alături de tenorul Ştefan von Korch au mai încântat publicul tenorii Andrei Petre şi Liviu Indricău, baritonul Ştefan Alexandru Constantin şi pianistul Alexandru Mihai Burcă. 

Despre prezenţa în acest eveniment de înalt nivel tenorul Ştefan von Korch a spus: „a fost încă o dovadă că muzica este un limbaj universal, pe care m-am bucurat şi am fost onorat să îl pot împărtăşi cu oficialităţi de rang înalt, diplomaţi şi specialişti din domeniul medical.

Gala Medic pentru România. România Medicală Contează a fost organizată de Colegiul Medicilor din România şi s-a desfășurat în prezența Președintelui României, Excelența Sa, Domnul Nicușor Dan, a doamnei Mirabela Grădinaru, doamnei viceprim-ministru Oana Gheorghiu, ministrului sănătății Alexandru Rogobete, ministrului sănătății din Republica Moldova prof. dr. Emil Ceban, precum și a președinților comisiilor de sănătate din Parlament, a unor membri ai Parlamentului, rectori ai universităților de medicină și farmacie, decani ai facultăților de medicină, corp diplomatic.

Despre   Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă 

 Tenorul Ştefan von Korch este lunar apreciat de public în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu, Craiova şi Târgu Mureş. 

Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch a fost deja prezent de la început de an pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Filarmonica Braşov, Sibiu, Târgu Mureş şi pe scena Operei Naţionale din Iaşi în „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Şerban.

În 2025 a fost singurul solist român în concertele  de mare tradiţie “Los Tres Tenores, ” din America Centrală, alături de solişti din Spania şi Honduras, a debutat la Ateneul Român în “Concert la Curtea Imperială,” a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu “Carmina Burana”, lucrarea sa „semnătură,” în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania .

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o ușurință debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariție aclamată în presa din peninsulă şi din România deopotrivă.

Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff,” dar şi de premiera naţională a operei “I Puritani,” de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara. 

În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: “I Puritani” şi “La Sonnambula,” ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică “Messa di Gloria” de Rossini, dar şi în premiera europeană “Traiano in Dacia.”

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: “Rigoletto”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul Dragostei”, “Don Pasquale”, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, “Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach şi „Longesangt” de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Auditoriumul din Zaragoza, Palatul Steri din Palermo, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.