Peste 80 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an. Sunteți așteptați la Târgul de Sfântul Nicolae, de vineri, 6, până duminică, 8 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.
Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, scoarțe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.
Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă. Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar… Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel atoatedăruitor. Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau
Alături de meșteri, se numără școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate.
Sâmbătă, 7 decembrie, Taraful din Frata, condus de ceterașul Vasile Lia Pop, va anima târgul cu melodii de joc din zona etnografică Câmpia Transilvaniei.
Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.
Intrarea este liberă.
Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală).
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro