Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 26 – 28 aprilie 2024, la evenimentul cultural “Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, prilejuit de marea sărbătoare a creştinătăţii și unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor, când este retrăită intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor.
Sărbătoarea Floriilor de la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” oferă publicului vizitator întâlnirea cu meşterii populari și artiști. Anul acesta, după Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Turea din Satul Nou de către Protosinghel Hrisant, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, publicul va fi invitat la scena Dumitra unde, artiști renumiți sosiți din întreaga țară vor cânta și vor dansa. De asemenea, în cele trei zile, pe aleile muzeului va avea loc Târgul de Florii, de unde veți putea cumpăra cadouri pentru cei dragi, dar și produse gastronomice specifice acestei perioade.
Vă aşteptăm cu drag să ne bucurăm împreună la mare sărbătoare!
VIN FLORIILE CU SOARE ŞI SOARELE CU FLORII
26 – 28 APRILIE 2024
PROGRAM
VINERI, 26 APRILIE
9.00-19.00- Hai la Târgul de Florii… oale, străchini, linguri, ii, catrințe, opinci, dulcegării: plăcinte, cozonaci, turtă dulce, halviță, miere și multe flori!
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE – Sâmbăta lui Lazăr
11.30–14.00 – Să învăţăm „să scriem” ouă de Paşti! – atelier de ouă încondeiate- Biserica Dragomireşti, Maramureş. Demonstraţie interactivă susținută de meșteri din Suceava: Elena Hojda, Valeria Fercal, Cristina Niga
9.00 – 19.00 Hai la Târgul de Florii… oale, străchini, linguri, ii, catrințe, opinci, dulcegării: plăcinte, cozonaci, turtă dulce, halviță, miere și multe flori!
DUMINICĂ, 28 APRILIE- Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica a 6-a din Post, Duminica Floriilor
9.00 – 11.30 – Sfânta Liturghie- Biserica Turea, Satul Nou. Oficiază – Părintele Ignatie, Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti. “A venit un Om la Domnul!”, pricesne interpretate de Maria Tănase Marin (Valea Teleajănului, Prahova)
13.00 – 14.00- În Duminica Floriilor, cu ramuri de sălcii venim- Scena Dumitra. Momente folclorice susținute de solistele de muzică populară: Floarea Calotă, (Teleorman), Margareta Clipa (Suceava)
14.00 – 14.30- Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii si cu glasuri de copii- Scena Dumitra. Fanfara de copii (Telciu, Bistrița Năsăud), coordonator- Ioan Mureșan
14.30 – 14.45 – Câte flori sunt pe pământ- Scena Dumitra. Momente folclorice susținute de Maria Tănase Marin (Valea Teleajănului, Prahova) si Grupul de copii Ciobănașul de la munte (Prahova), coordonator- Adriana Deaconu
14.45 – 15.15- Pe la noi prin Prahova- Scena Dumitra. Momente folclorice susținute de Ansamblul folcloric Garofița (Brătășeanca, Prahova), coordonator- Constantin Chiru. Prezintă actorul Nicolae Mihai Alexandru
9.00 – 19.00- Hai la Târgul de Florii… oale, străchini, linguri, ii, catrințe, opinci, dulcegării: plăcinte, cozonaci, turtă dulce, halviță, miere și multe flori!