„Tango. Radio & Juliet”, spectacol de balet dedicat Zilei Mondiale a Artei și transmis online de Opera Națională București

!!15.04 afis Tango - Ziua Artei.cdr

Opera Națională București transmite online spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug cu ocazia Zilei Mondiale a Artei. Înregistrarea spectacolului va fi transmisă în regim gratuit joi, 15 aprilie, începând cu ora 19:00, pe canalul de Youtube al Operei Naționale București, în link-ul shorturl.at/axCD4

 Reprezentația unește două creații coregrafice ale celebrului dansator și coregraf Edward Clug, artist de origine română. Fragmentele muzicale alese sunt extrem de diverse ca gen, de la compozitori ca Astor Piazzolla și Goran Bregović până la sonoritățile trupei britanice de rock alternativ Radiohead.

ADVERTISING

Ambele lucrări reprezintă un poem coregrafic, fiecare în parte fiind structurate ca poezie de stare. Mișcările dansatorilor, atent elaborate, spectaculoase, sunt încărcate de forță, atât în „Tango”, cât și în „Radio and Juliet”. În „Tango”, Clug împrumută pași de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mișcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance.

Tangoul, unul dintre cele mai pasionale dansuri din lume, și opusul poveștii eternilor îndrăgostiți (Romeo și Julieta) se întâlnesc astfel, într-un mod inedit,  în spectacolul „Tango. Radio and Juliet” pentru a da viață celor mai puternice și contradictorii stări: pasiune, iubire, deziluzie, singurătate. 

ADVERTISING

Edward Clug a montat spectacole în cele mai importante companii de balet de pe mapamond și a creat partituri coregrafice special pentru staruri internaţionale ale dansului. Sub conducerea sa, Compania de Balet a Teatrului Naţional Maribor, din Slovenia, a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai respectate instituţii de gen din lume.

Ziua Mondială a Artei este celebrată în fiecare an, în data de 15 aprilie

Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci, născut la data de 15 aprilie 1452 și considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor.

ADVERTISING

Sponsor oficial: Enel România

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea

Parteneri: Sansha 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇