Abby Roberts, un fenomen mondial în industria beauty și divertisment va urca pe scenă sâmbătă, 19 august la Summer in the City! Solista britanică în vârstă de numai 22 de ani, Abby Roberts este deja o „vedetă” a generației sale care și-a câștigat popularitatea pe rețelele sociale prin talentul său de make-up artist și conținutul original de divertisment pe Tik-Tok. Cu o abordare inovatoare și captivantă, Abby a reușit să atragă milioane de urmăritori în întreaga lume și să devină un influencer de referință în domeniul frumuseții pe rețelele de socializare, dar mai ales a entertainment-ului. Pe scena de la ROMEXPO vor răsuna: single-ul principal „Paramaniac”, piese precum „Cigarette Burns” și „Video Girl”.
DJ Orkun Bozdemir cu o experiență de peste 15 de ani în muzica de clubbing din Turcia, dar și a festivalurilor din toată lumea va aduce un “vibe” de party, serii de 18 august, imediat după concertul artistului Jason Derulo.
Tot vineri, va urca pe scenă Nicole Cherry, primul artist român confirmat la Summer in The City, artistă iubită si admirată de tot publicul tânăr din România. Cu peste 200 de mii de subscriberi și 120 milioane de vizualizări pe Youtube, solista-fenomen în vârstă de numai 24 de ani este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță.
Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist top cu show-uri memorabile. ”Memories”, ”Florile tale”, ”Din cauza ta”, ”Dansează amândoi” sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Totodată, ea este cunoscută publicului român din aparițiile TV (“Te Cunosc de Undeva”) și cinematografice.
Înaintea concertului lui Nicole Cherry publicul din România o va putea descoperi pe scena Summer in the City pe Eva Timush. Născută în Republica Moldova, Eva Timush muncește la visulei de când se știe, în copilărie participând la zeci de concursuri muzicale. La doar 15 ani, Eva ajunsese deja în finala Românii au talent, ca preferată a juraților și posesoarea unui "wild card" care a trimis-o direct într-una dintre semifinale, iar în urmă cu 4 ani, cucerea juriul show-ului și întra în echipei Irinei Rimes, în carea rămas până în semifinală. Momentul său din battle-uri are la acest moment peste 16 milioane de vizualizări pe YouTube. Eva Timush a lansat prima sa piesă, „Tattoo”, în 2022, alături de echipa Global Records și s-a făcut deja remarcată la TV și în mediul online. Prezența și talentul său indiscutabil i-au adus artistei o comunitate numeroasă pe social media, având aproape 400K, individual, pe TikTok și Instagram.
DETALII DESPRE FESTIVAL
Prima ediție a festivalului Summer in the City (18-19 august) va avea loc în incinta Romexpo, Bd. Mărăști, 65-67, București, iar porțile de acces se vor deschide la ora 15.00 pentru a evita cozile și aglomerația și se vor închide în fiecare zi, la ora 23.00.
Pe 19 august românii vor avea ocazia să îl revadă pe marele entertainer al momentului, Robbie Williams în mare formă după un turneu european excepțional.
Summer in The City va reprezenta o ocazie extraordinară de a asculta una dintre cele mai mari și iubite voci ale timpurilor noastre, urcând pe scenă și dând viață unei serii memorabile de hituri! Cu o carieră de excepție (25 de ani de la debutul solo) și un statut de superstar internațional, Robbie Williams vine pregătit după o vară incendiară, plină de concerte în Europa pentru a oferi publicului său o experiență muzicală unică, pentru a promova cel mai recent album al sau XXV, o compilație de hit-uri clasice, reorchestrate. Echipa sa de management este alcătuită din profesioniști experimentați care se asigură la fiecare "performance" că totul decurge perfect!
Scena artistului va fi dotată cu tehnologii inovative, inclusiv ecrane LED uriașe, de 22 m x 8 m, însoțite de două ecrane laterale care vor contribui la atmosferă grandioasă a spectacolului. În plus, artiștii vor avea parte de trei spații pentru schimbarea costumelor, recuzită de scenă creativă și trei urmăritoare profesionale pentru a evidenția fiecare moment al show-ului!
Jason Derulo, premiat cu un număr record de 14 discuri de platină, artist, antreprenor și senzație a Tik-Tok-ului va aduce party-ul pe scena Romexpo vineri, 18 august! Jason Derulo s-a impus încă din anii 2000 ca o “forță” globală a peisajului pop internațional. A dat lovitura în muzică la numai 20 de ani, iar de atunci a vândut 250 de milioane de single-uri în întreaga lume, cel mai faimos dintre acestea fiind “Watcha Say” care s-a vândut într-un număr record de 200 de milioane de discuri. Un artist multipremiat, Jason Derulo a lansat o pleiadă de single-uri iconice: “Wiggle”, “Talk Dirty”, “Want to Want Me”, “It Girl”, “În My Head”, “Ridin’ Solo” , aducând pe scenele internaționale un entuziasm “contagios”, dragostea pentru muzică, distracție și dans!
Calum Scott revine în România la festivalul Summer in the City de la ROMEXPO, București pentru două zile de muzică live, dans și energie pozitivă. Cu o carieră impresionantă în spate, Calum Scott s-a remarcat pe plan internațional prin vocea să puternică și compozițiile pline de sensibilitate. Albumul său de debut, "Only Human", a ocupat locul 1 pe iTunes în peste 20 de țări și a vândut peste un milion de exemplare ajustate. Hitul său single, "You Are The Reason", a obținut discul de platină și a înregistrat peste 1 miliard de streamuri în întreaga lume. Billboard a lăudat vocea pură și versurile sensibile ale lui Calum Scott, în timp ce The Huffington Post a descris albumul său de debut că fiind convingător și impresionant.
Editors se alătură lineup-ului festivalului Summer in the City, aducând un val de energie, muzică brit-pop-rock și indie, zilei de 19 august. Cunoscută pentru sunetul intens și unic, trupa britanică revine în țară cu noul lor single „Heart Attack”, lansat în premieră anul acesta. O explozie electronică de sintetizatoare inspirate din anii '80 și pad-uri epice de tobe, Heart Attack “incapuseleaza” esența trupei. Vocea tulburătoare a lui Tom Smith dă viață versurilor pasionale și obsesive ale piesei, definind astfel stilul muzical Editors și pregătind publicul pentru o experiență muzicală incendiară la Summer in The City, pe 19 august, la Romexpo.
BILETE
Biletele pentru festivalul Summer in the City sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului:
Pentru mai multe despre eveniment și bilete, vă rugăm să accesați site-ul DDEE
Parteneri: Reiffeisen, Tuborg, IaBilet.ro
Parteneri Media: KanalD, KanalD2, KissFm
Adevărul, B365, HotNews, Click, Click Pentru Femei, Daily Magazine, Garbo, Grupul Observatorul Prahovean, Happ, Kudika, News, OK, România Liberă, SpotMedia, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Wall Street, 9AM