Recital Extraordinar de muzică clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti

RECITAL-EXTRAORDINAR-PREZENTUL-INTALNESTE-VIITORUL

La propunerea Excelenței Sale Dl. Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvetice, Casa Artelor Dinu Lipatti în parteneriat cu Ambasada Elveției în România şi cu suportul Swiss Sponsors’ Fund România, Fundația MuGIC și Rotary Club București, organizează Recitalul Extraordinar de muzică clasică „Prezentul întâlnește viitorul” sâmbătă, 16 aprilie, de la orele 19:00, în Salonul de Muzică al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Inițiatorul acestui proiect al dialogului între generațiile de interpreți este violonistul Gheza Hosszu-Legocky „Gezalius”, alături de violoniștii Relu Piculeață, Antonio Piculeață, Dimitru Pocitari, pianiștii Tony Yang, Marie François, violista Lyda Chen-Argerich și violoncelistul Rodin Moldovan, într-un Recital Extraordinar ce cuprinde compoziții semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Robert Schumann, Dimitri Șostakovich, Felix Mendelssohn, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Camille Saint-Saëns, Arthur Mattli, John Williams, Grigoraș Dinicu.

Violonistul Geza Hosszu-Legocky (Gezalius) a fost un copil-minune, fiind admis la Academia de Muzică din Viena la doar 6 ani. La 12 și 13 ani, cânta deja pe scena Festivalului de la Verbier (Elveția) unde a fost remarcat de Martha Argerich și invitat să cânte alături de ea în Taiwan și Japonia. A debutat la 14 ani alături de Orchestra Simfonică Filarmonica sub conducerea lui Charles Dutoit, moment urmat de concerte în care a evoluat împreună cu Orchestra Radio France, Orchestra Radio elvețiano-italiană (dirijată de Jacek Kapszsyk). A colaborat cu staruri ale muzicii clasice, cum sunt: Martha Argerich, Mischa Maisky, Charles Dutoit, Yehudi Menuhin, Ruggiero Ricci, Ivry Gitlis, Michel Legrand, sau Ida Haendel. Concertul din 2003 care a încheiat  Festivalul „Progetto Argerich” din Lugano, a fost înregistrat de  EMI Classics și a obținut o nominalizare la celebrele Premii Grammy.

Geza-Hosszu-Legocky

Violonistul Antonio Piculeață provine dintr-o familie de muzicieni români și a debutat pe scenă  alături de o orchestră, la doar 9 ani. A studiat cu muzicieni renumiți, printre aceștia Roman Kim, Li Lin și Kenneth Renshaw (Juilliard School) Viktor Basis (Lucy Moses School of music, New York) și Nicola Benedetti. A colaborat în proiecte online cu violoniștii Nicola Benedetti, Geza Hosszu-Legocky, Nemanja Radulovic, Tessa Lark. Astăzi mentorul său este Geza Hosszu-Legocky (Gezalius), care l-a introdus în secretele muzicii de cameră. 

ANTONIO-PICULEATA

Dimitru Pocitari este concertmaistru al Filarmonicii din Israel. Violonistul născut în Republica Moldova este laureat al multor concursuri de interpretare din România, Kazakhstan, Bulgaria, Lituania, Belarus, Rusia și Ucraina, iar în 2012 a câștigat locul al doilea la Concursul Buchmann-Mehta School of Music. Dimitru Pocitari s-a perfecționat în cadrul cursurilor de masterclass susținute de violoniștii Phillipe Bride, Bujor Prelipcean, Sherban Lupu, Zakhar Bron, Julian Rachlin, Alexandra Soumm, Nikolaj Znaider, Eduard Wulfson și Pinchas Zukerman. 

DUMITRU-POCITARI

Pianistul canadian de origine chineză Tony Yang, la doar 19 ani este laureat al mai multor concursuri internaționale dintre care menționăm:  Concursul Internațional Chopin (locul 5, cel mai tânăr pianist), Concursul Internațional Van Cliburn (Premiul Special al juriului), Concursul Evon Cooper (Oberlin, 2014), Concursul pentru pianiști juniori Bosendorfer și Yamaha USASU (Phoenix, 2013), Hilton Head (2013), Gina Bachauer (Salt Lake City, 2012) și Concursul național canadian Chopin (Toronto, 2014). 

TONY-YANG

Pianista Marie François a concertat în Belgia, Olanda, Franța, Germania, Luxemburg, Italia, Ucraina, Marea Britanie și SUA. Printre aceste concerte se numără și cele de la Sala Mică a Concertgebouw din Amsterdam, Sala Regina Elisabeta din Anvers, în cadrul Festivalului B-Classic din Belgia, Festivalul de pian din Miami, Festivalul Schiermonnikoog din Olanda și Festivalul de muzică Aurora din Suedia. A participat la cursuri de măiestrie cu Elisabeth Leonskaja, Jan Wijn, Pavel Gililov, Alexander Melnikov, Yoheved Kaplinsky, Anton Nell, Alexander Moutouzkine, Sergio Tiempo, Peter Donohoe... De asemenea, a participat timp de trei ani la Accademia Chigiana din Siena, unde a luat lecții cu Lilya Zilberstein.    

MARIE-FRANCOIS

Violista Lyda Chen-Argerich (fiica Marthei Argerich) a studiat dreptul și vioara simultan la Geneva (profesoara sa de vioară fiind Ayla Erduranand), continuând studiile la Conservatorul Central din Beijing, cu Lin Yao Ji. Ulterior a trecut la studiul violei, instrument pentru care s-a perfecționat cu Gad Levertof (Universitatea din  Tel Aviv). A realizat, alături de  Martha Argerich și alți muzicieni, înregistrări ale Cvintetelor pentru pian de Șostakovici, a Cvartetului pentru pian în mi bemol major de Schumann și a Cvartetului în re major nr. 2 de L.v.Beethoven.

Lyda-Chen-Argerich

Violoncelistul român Rodin Moldovan s-a format la clasa lui Aurel Niculescu de la Conservatorul bucureștean și la Academia Nazionale di Santa Cecilia unde a studiat cu Franco Maggio Ormezowsky și Radu Aldulescu, bucurându-se și de îndrumarea lui Mstislav Rostropovich în cadrul unor cursuri de măiestrie. A fost prim violoncelist al orchestrelor „Teatro Massimo” din Palermo, Orchestra simfonică Siciliana din Palermo și Orchestra Arturo Toscanini din Parma. Din 1993, Rodin Moldovan este prim-violoncelist al Orchestrei MDR din Leipzig. Muzicianul are și o bogată activitate solistică și cântă cu mare plăcere și în formule camerale.

Rodin-Moldovan

Programul evenimentului

W.A.MozartSonata pentru pian la patru mâini în Re major, k 381 - Tony Yang și Marie François (pian)

ADVERTISING

F.ChopinNocturna op. 48 nr 1 în Do minor - Marie François (pian)

R.Schumann„Allegro brillante” din Cvintetul cu pian în Mi bemol major, op.44 - Tony Yang (pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara a II-a), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

D.Șostakovich„Cinci Piese” pentru două viori și pian - Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara a II-a), Tony Yang (pian)

F.Mendelssohn„Allegro” din Dublul concert în re minor MWV O4 - Antonio Piculeață (vioară), Tony Yang (pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

E.GriegSonata pentru vioară și pian  nr.3 în do minor - Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioară), Tony Yang (pian)

I.    Allegro molto ed appassionato 

II.  Allegretto espressivo alla Romanza 

III. Allegro animato

M.Ravel „Tzigane” Rapsodia concertantă – Dimitru Pocitari (solist vioară), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Relu Piculeață (vioara a II-a), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

ADVERTISING

D.Șostakovich „Andante” din Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în Fa major op.102 - Tony Yang (solist pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

C.Saint-SaënsIntroducere și Rondo Capriccioso - Antonio Piculeață (solist vioară), Tony Yang (pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

Arthur MattliImn – Marie François (solist pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

John Williams„Remembrance” din „Lista lui Schindler” - Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (solist vioară), Tony Yang (pian), Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel)

Grigoraș DinicuHora Mărțișorului arr. de „Gezalius” - Geza Hosszu-Legocky „Gezalius” (solist vioară), Antonio Piculeață, (solist vioară), Relu Piculeață (vioara I), Dimitru Pocitari (vioara II-a), Lyda Chen-Argerich (violă), Rodin Moldovan (violoncel).

ADVERTISING

Biletele pot fi cumpărate online de pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti este regizoarea Alice Barb.

Casa Artelor Dinu Lipatti este o instituție subordonată Primăriei Municipiului București.

Partener media principal: Romantic FM 

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural, Observatorul Cultural, ultima-oră.ro, Societatea de Transport București.