Pericolele vieții în online. Subiecte fierbinți la AFF

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Astra Film Festival aduce în discuție și la ediția aniversară subiecte la ordinea zilei, așa cum este vorba de exemplu despre provocările vieții online, care acaparează tot mai mulți oameni. Cum ne transformă Internetul, rețelele sociale și inteligența artificială? Care este distanța dintre noi și imaginea pe care o construim mai mult în social media? Care sunt riscurile și marile provocări etice ale existenței noastre într-un mediu în care granițele dintre bine și rău, real și imaginar sunt, adesea, dificil de trasat? Sunt întrebări la care încearcă să răspundă trei filme care fac parte din programul special „Viețile noastre în online”, programate, în premieră națională, la ediția aniversară a Astra Film Festival (Sibiu, 15-22 octombrie), precum și participanții la dezbaterea organizată miercuri, 18 octombrie. Este vorba de doi universitari, Mihnea Măruță (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și Minodora Sălcudean (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu). Mai multe detalii: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/astra-film-junior/film/alta-identitate

ADVERTISING

O realitate șocantă ne dezvăluie Manifest, de Angie Vinchito (Rusia). Folosind imagini filmate cu telefoanele, pe care copiii și adolescenții din Rusia le-au postat pe rețelele de socializare în ultimii ani, documentarul decupează, chirurgical, alternând momentele de rutină și jocurile inocente din curtea școlii, cu situații tensionate și scene de veritabilă teroare, cum sunt cele în care focuri de armă se aud în curtea unei școli. teroare, denunțând opresiunea și agresivitatea unei societăți în pierdere de echilibru.

Manifesto_-6_Foto-AFF

Insula lu Knit, de Ane Ekiem Barbier, Guilhem Causse și Quentin L'helgoualc'h  (Franța), e o docu-ficțiune care îmbină ciné-vérité-ul și jocurile video. Cineaștii adoptă avaturi cât mai asemănătoare cu rolurile clasice dintr-o echipă restrânsă de filmare și invită publicul într-un proiect novator, în care granița dintre ficțiune și realitate, dintre lumea reală și cea simulată, devine, uneori, dificil de trasat.

Knit-s-Island_-6_foto-AFF

O studentă descoperă că imaginea și identitatea i-au fost furate și folosite în materiale pornografice disponibile pe internet. Este subiectul documentarului Altă identitate,  de Sophie Compton și Reuben Hamlyn (producție Marea Britanie, SUA). Realizatorii o urmăresc pe tânăra pornită pe un drum anevoios, în căutarea dreptății, într-un film ce invită la meditație cu privire la riscurile și la securitatea din acest mediu. Este un film recomandat adolescenților, despre cazuri extreme, deepfake, probleme de etică și limitele expunerii online. În film apar imagini blurate cu conținut explicit.

Another-Body_1_foto-AFF

Proiecția filmului Altă identitate va fi urmată de o dezabatere moderată de profesoara Minodora Sălcudean, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care îl are ca invitat pe filozoful și jurnalistul Mihnea Măruță, care predă filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Cu o carieră în presă de peste 20 de ani, Măruță predă Filosofia Comunicării la Departamentul de Jurnalism al Universității "Babeș-Bolyai" și este autorul cărții „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, publicată în acest an la Editura Humanitas. Psihoterapeutul integrativ Cristina Ösz  va răspunde, la rându-i, întrebărilor publicului.

ADVERTISING

Programul celor trei proiecții

Altă identitate (15+)

Sophie Compton, Reuben Hamlyn • Marea Britanie, SUA • 2023 • 80 min

  • Miercuri, 18 octombrie, 13:15 | Thalia | Sala Mare

Proiecția este urmată de o dezbatere la care participă Mihnea Măruță, filozof și jurnalist, moderată de Minodora Sălcudean, profesor universitar ULBS

  • Vineri, 20 octombrie, 13:15 | Promenada Mall, Cine Gold 

Filmul va fi urmat de o sesiune Q&A, cu participarea psihoterapeutului integrativ Cristina Ösz

Bilete: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/astra-film-junior/film/alta-identitate

Manifest

Angie Vinchito • Rusia • 2022 • 68 min

  • Marți, 17 octombrie, 20:00 | Astra Film Cinema, Piața Mică

Sâmbătă, 21 octombrie, 20:00 | Astra Film Cinema, Piața Mică

Bilete: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/film/manifest

Insula lui Knit

Ekiem Barbier, Guilhem Causse, Quentin L'helgoualc'h • Franța • 2023 • 95 min

ADVERTISING
  • Vineri, 20 octombrie 21:15 | Promenada Mall, Cine Gold 6

Bilete: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/film/insula-lui-knit

Despre Astra Film Festival 

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 

Partener strategic: Ministerul Culturii

Sponsori: HBO Go, Cinelab, Materom Autohaus, Luthelo, CineGOLD, Promenada Mall, DPD România, Kulinarium, Sonne

Partener de monitorizare: MediaTrust 

Parteneri media: PRO TV, Europa FM, TV5 Monde, RRC, News.ro, G4media, Hotnews, Spotmedia, PressHub, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Știri de Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Nine O`Clock, Scena9, Cinemagia, Cineuropa, Film New Europe, Observator cultural, Timpul, AaRC, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, Liternet, Capital Cultural, Revista Transilvania, Filmtett, Modern Times Review

Partener de comunicare: PiArt Vision