Noi restricții pentru turiști în Veneția

Noi restricții pentru turiști în Veneția
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noi restricții pentru turiști au intrat în vigoare în Veneția. Sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane. Acestea se adaugă la taxa zilnică impusă deja în oraș încă de la începutul acestui an.

Limitarea dimensiunii grupurilor și interzicerea difuzoarelor au fost introduse pentru a se reduce impactul turismului excesiv asupra oraşului italian, spun oficiali citați de bbc.com.

Turismul excesiv este considerat ca fiind una dintre cele mai urgente probleme pentru Veneţia, care are o populaţie de aproximativ 250.000 de oameni şi a avut peste 13 milioane de vizitatori în 2019.

ADVERTISING

Mai mult, în ultimii ani, a fost înregistrat și un exod al localnicilor din cauza temerilor că turiştii ar putea copleşi oraşul istoric insular.

Experţii Unesco au avertizat anul trecut că Veneţia ar putea fi adăugată pe lista siturilor din patrimoniul mondial aflate în pericol, deoarece impactul schimbărilor climatice şi turismul de masă ameninţă să provoace schimbări ireversibile.

Canalele din zona istorică a Veneţiei fac din acest oraş unul dintre cele mai vizitate locuri din Europa.

Prima măsură luată pentru reducerea turismului a fost interzicea acostării navelor de croazieră, după care, de la începutul acestui an, a fost instituită o taxă de intrare zilnică.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇