Muzeul Satului organizează Târgul de Sfânta Maria

Afis_SF.-MARIA_2021

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 4 – 8 septembrie 2021 „Târgul de Sfânta Maria”. Evenimentul își propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, denumită popular și Sântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.

Vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu meșteri populari, colecționari și artiști plastici și să achiziționeze cele mai frumoase creații ale acestora. Noutatea ediției din acest an a târgului o reprezintă prezența producătorilor înscriși în schema de calitate recunoscută la nivel european „Produs Montan”, acordată de Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

ADVERTISING

Duminică, 5 septembrie, de la orele 13:00, pe Scena Dumitra din incinta muzeului va avea loc momentul muzical-coregrafic Cântec, joc și voie bună... toată lumea se adună!. Astfel, pe scenă vor evolua Ansamblul folcloric „Doina Bucureștiului” și soliștii Gheorghița Nicolae și Nicu Mâță.

Prețul biletului de intrare – 20 lei/adult; 10 lei/pensionar; 5 lei/elev, student.

ADVERTISING