Mica istorie: ziua de 21 februarie în lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 362: Patriarhul Athanase, zis „cel Mare”, al Alexandriei se întoarce în orașul său, după șase ani de exil, unde a fost nevoit să se refugieze, pentru a nu cădea victimă unor facțiuni ale creștinilor alexandrini din acea vreme.

Exilul i-a fost de folos eruditului prelat, care a redactat în acest timp mai multe scrieri, prețioase atât pentru clerici, cât și pentru cercetători ai istoriei. Sunt de menționat: „Apologia împăratului Constantius”, „Orație împotriva păgânilor”, „Întruchiparea Cuvântului”.

Anul 1431: A început procesul Ioanei d'Arc, al cărui organizator a fost episcopul de Beauvais, Pierre Cauchon, care a condamnat-o la arderea pe rug pentru ereziile sale, la 30 mai 1431. Un sfert de secol mai târziu, însăși Biserica Catolică a revizuit procesul, anulând verdictul de condamnare, când cea condamnată și executată ajunsese demult cenușă.

Anul 1677: Moare Baruch Spinoza, filosof olandez de origină evreiască. Astăzi, Spinoza este apreciat ca unul dintre cei mai de seamă gânditori ai omenirii, deși nu era bine văzut la timpul său, fiind considerat ateu.

Dar el nu este clasat ateu, ci cugetător, unul care nu se îndoiește nicio clipă de divinitate, dar are propria viziune despre aceasta.

Conform acesteia, Dumnezeu este imaterial, deci ceva cu totul diferit de moșul cu barbă din icoane sau de o persoană fizică, după ale cărei „chip și asemănare” a fost creat Adam.  Astăzi, chiar și clericii cad de acord că divinitatea este imaterială și deci nu are nici „chip”, nici „asemănare” cu altceva.

Iată ce scria Spinoza în Etica sa (vol. 1 din cele 4 volume): "Dumnezeu există în mod necesar. Negând această frază, negăm existența lui Dumnezeu, deoarece natura substanței nu poate fi gândită, fără ca să existe, întrucât substanța este cauza ei însăși."

ADVERTISING

Anul 1791: S-a născut Carl Czerny, pianist, compozitor și profesor austriac. Este cunoscut în lumea muzicii îndeosebi pentru partiturile sale din ciclul „metodă pentru pian”, compuse anume spre uzul începătorilor, dar și a celor mai avansați, care studiază pianul.

Regretatul muzicolog Iosif Sava afirma într-una din emisiunile sale televizate destinate melomanilor că nu există azi pianist de înaltă performanță, care să nu fi început cariera cu studierea „Metodei Czerny”.

Anul 1805: Se naște Timotei Cipariu, filolog și lingvist român,  revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, membru fondator al Academiei Române, președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea 13 limbi, din care 8 limbi europene, plus ebraică, arabă, siriană, turcă și  persană)

Anul 1824: A murit Eugène de Beauharnais, fiul primei soții a lui Napoleon, Josephine. Se știe despre Napoleon și prima sa soție că nu au avut împreună copii și, ca urmare, împăratul și l-a apropiat pe Eugene, fiul din prima căsătorie a soției sale, Josephine.

Eugene de Beauharnais îmbrățișează cariera armelor, mai întâi ca aghiotant al tatălui său vitreg, în timpul primei campanii din Italia. Apoi, îl însoțește pe Bonaparte în campania din Egipt, iar la doar 21 de ani, devine colonel al vânătorilor călare din Garda Consulară.

După proclamarea Imperiului, cadru în care s-a statuat Regatului Italiei, prințul Eugène devine vicerege al Italiei. Mai târziu, se căsătorește cu fiica regelui Bavariei, prințesa Augusta-Amélie. Va obține, cu timpul și grație socrului său, titlul de duce de Leuchtenberg.

ADVERTISING

Totuși, continuă să-și servească țara ca general și contribuie la toate marile campanii ale Imperiului, remarcându-se în timpul celei de-a Cincea Coaliții și în campania din Rusia.

În timpul celei de-a Șasea Coaliții, Eugène apără cu îndârjire regatul italian împotriva austriecilor, dar este nevoit să încheie un armistițiu după abdicarea împăratului Napoleon. Moare prematur de apoplexie, la doar 43 de ani.

Anul 1836: S-a născut Léo Delibes, compozitor francez de mare sensibilitate, autorul operei Lakme, cu care cunoaște un succes covârșitor încă de la premieră, dar și autor al unor piese de balet, precum  Coppelia, La Source și Sylvia.

Anul 1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels.

În „Manifest”, sunt prezentate scopurile și programul Ligii Comuniste, prima organizație marxistă din lume. De asemenea, documentul constituie prima și cea mai sistematică încercare a lui Marx și Engels de a prezenta publicului larg ideea de bază a materialismului istoric, conform căreia, așa cum se afirmă în introducerea textului, „istoria tuturor societăților existente până în prezent este istoria luptelor de clasă”.

Publicat pe fundalul revoluțiilor din anul 1848 și al represiunilor ulterioare din întreaga Europa, Manifestul a reușit să fie unul dintre cele mai influente scrieri politice ale timpului său,  dar succesul de odinioară este astăzi mult umbrit de nereușita celor mai multe regimuri comuniste și, mai ales, de prăbușirea celui din Uniunea Sovietică.

ADVERTISING

Anul 1865: Se naște ziaristul și scriitorul român Anton Bacalbașa, autorul celebrului personaj Moș Teacă, cu care a amuzat generații de cititori, dar și de spectatori, întrucât Moș Teacă a fost și subiect de film.  Cu siguranță, Bacalbașa ar fi creat mai multe, dacă nu s-ar fi stins din viață timpuriu, la numai 36 de ani.

Anul 1907Se declanșează răscoala țăranilor din satul Flămânzi, județul Botoșani, răspândită mai întâi în zonele limitrofe, apoi în altele, mai îndepărtate, din țară.

După modul cum s-a extins răscoala și conform declarațiilor celor ce au luat parte la evenimente, rezultă că expansiunea revoltei a fost posibilă datorită implicării unor factori politici direct interesați.

Nu încape nicio îndoială că socialiștii au avut un rol important în organizarea provocărilor, prin agitatori și mijloace de propagandă.

Replica autorităților n-a întârziat să apară și s-a arătat dură, poate disproporționată în raport cu fenomenul. În orice caz, au căzut victime – morți și răniți – din rândul celor neîndestulați, în timp ce instigatorii, organizatorii și propagandiștii lor au scăpat, ca de obicei, printre degete.

Romanul lui Liviu Rebreanu „Răscoala”, ca și numeroase picturi ale unor maeștri ai artei, precum Octav Băncilă sau Ștefan Luchian, dovedesc puternicul impact pe care l-au avut în societate tulburările acelui an 1907.

Anul 1916: La Verdun, Franța, a început  cea mai distrugătoare bătălie din Primul Război Mondial, soldată cu un uriaș număr de victime. Armata franceză a respins definitiv atacurile germane, dar sfârșitul războiului era încă departe, mai trebuiau doi ani și jumătate, până se va încheia armistițiul de la Compiègne.

Anul 1941Al Doilea Război Mondial: în februarie 1941, România încă mai încerca să se arate neutră, deși se prefigura angajarea în război, întrucât poporul român nu putea tolera uriașele pierderi de teritorii din anul precedent. 

În acest context, Dinu Brătianu, președintele PNL, recomanda, printr-o scrisoare, generalului Ion Antonescu, prim ministru și conducător al statului, să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei.

Dar generalul se simțea pe cai mari la acea dată, îi plăcea să hotărască singur și în niciun caz nu avea să-l sensibilizeze un președinte de partid politic, când partidele fuseseră desființate deja de regele abdicat. Scrisoarea a rămas fără urmări.

Anul 1941: Ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941 a anulat în Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918–1940.

Anul 1947: Inventatorul Edwin Herbert Land, din New York, brevetează invenția sa, numită „aparat de fotografiat la minut”, care includea developarea fixarea, spălarea și uscarea fotografiei într-un proces unic și rapid, chiar dacă dăuna calității. În scurtă vreme, peisajul romantic din parcurile Europei s-a îmbogățit cu prezența fotografilor „la minut”.

Anul 1947: Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea lui Iosif Stalin cetățean de onoare al României, iar denumirea orașului Brașov a fost schimbată în cea de „Orașul Stalin” – un fel de Stalingrad exprimat românește. Niciodată nu ne-au lipsit lingăii, dar acum ajunseseră la putere.

Anul 1960: Liderul cubanez, Fidel Castro, a naționalizat toate firmele în Cuba, demarând fără ezitare drumul spre comunism.

Anul 1972:  Premieră mondială: președintele SUA, Richard Nixon, vizitează Republica Populară Chineză. Ramura de măslin pare pragmatică, întrucât vizita a deschis comunicarea între cele două țări și a dus la normalizarea relațiilor diplomatice.

Dar președintele Nixon nu s-a oprit aici: tot pe linia punților între sisteme, el a inițiat și destinderea relațiilor cu Uniunea Sovietică, semnând în același an Tratatul Împotriva Proliferării Rachetelor Balistice.

Anul 1974: A fost adoptată o nouă constituție a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo și Voivodina au primit drepturi republicane. Totodată, Iosip Broz Tito a fost ales președinte al Iugoslaviei pe viață.

Anul 1984: Moare Mihail Șolohov, scriitor rus de origină cazahă, laureat Nobel pentru literatură, în anul 1965,  autor al unor cunoscute romane, precum „Pe Donul Liniștit” (4 volume), „Pământ dezțelenit” sau „Soarta unui om”.

După aprecierea multor literați, Mihai Șolohov a fost cel mai de seamă romancier din perioada sovietică.

Anul 2006: Moare, la 95 ani, Angelica Rozeanu, jucătoare și campionă la tenis de masă (ping pong). A fost, la timpul său, una din cele mai de succes jucătoare de tenis de masă din istoria acestui sport, fiind campioană mondială de șapte ori între anii 1950 - 1956 (de șase ori consecutiv la individual femei și în 1956 la dublu femei).

A mai câștigat de trei ori titlul mondial la dublu femei, de trei ori la dublu mixt și de cinci ori cu echipa României. Această performanță o situează pe locul doi în topul celor mai valoroase jucătoare, ea fiind inclusă și în Guinness Book of Records, pentru performanțele sale.

A jucat tenis de masă atât în România, cât și în Israel, fiind campioană națională a ambelor țări.

Anul 2016: A trecut în neființă compozitorul și muzicologul Pascal Bentoiu, la vârsta de 90 ani. Era fiul fostului ministru de Finanțe interbelic, Aurelian Bentoiu, și, pe acest considerent, autoritățile comuniste i-au blocat drumul profesional, nefiind acceptat o vreme la Conservator, acolo unde îl îndemna vocația sa.

Dar a persistat, iar compozițiile sale au ajuns cunoscute pe plan internațional, mai ales după succesul operei Hamlet, prezentată în premieră în Franța (1974) și după ce a fost distins în Italia cu premiul Guido Valcarenghi, tot pentru această operă.

Anul 2022: Duma de Stat a Rusiei recunoaște „independența” Republicilor Populare Donețk și Lugansk , regiuni separatiste ale Ucrainei. Rezultatul a fost o creștere semnificativă a tensiunilor dintre Ucraina și Rusia, urmată de invadarea Ucrainei de către Rusia, trei zile mai târziu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇