Anul 116: După ce împăratul roman Traian cucerise deja Galia și Dacia, Senatul îi mai atribuie și titlul de Parthicus, adică de cuceritor al Parthiei, o regiune istorică, situată la nord de podișul iranian. Acesta fost momentul culminant al cuceririlor înfăptuite de împărat.
Anul 1540: Carol al V-lea, Charlemagne, intră în Gent și îi execută pe conducătorii revoltelor din oraș, reinstituind autoritatea regală pe care nu va mai îndrăzni nimeni să o tulbure pe teritoriile franceze până la Revoluția din 1789.
Anul 1747: Se înființează Școala Națională de poduri și șosele din Paris, care, după peste un secol, va constitui model pentru înființarea Școlii de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură din București, nucleul viitoarei Școli Politehnice, Actuala UPB - Universitatea Politehnică București.
Anul 1793: Revoluționarul francez Jean-Nicolas Pache, proclamat primar al Comunei din Paris, a gravat pe monumentele publice motto-ul propus de Antoine-François Momoro: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Nicio altă chemare din lume n-a avut un efect atât de răsunător în rândul diferiţilor răsculați.
Anul 1804: Izbucnește prima revoltă sârbă, după mai bine de trei sute de ani de ocupație otomană, dar este zdrobită în 1813. Totuși, represiunea care a urmat a dat naștere unei a doua revolte care a dus la autonomie și apoi la independența Serbiei în 1815.
Anul 1814: Napoleon Bonaparte, întors spectaculos de pe insula Elba, câștigă bătălia de la Montereau, învingând forțele Imperiului Austriac și ale regatului Württemberg. În această luptă, vajnicii aliați au pierdut 6.000 de oameni și 15 tunuri, în timp ce francezii au pierdut 2.500 de oameni și nicio unitate de artilerie.
În final, armata lui William de Württemberg s-a retras, iar cea a austriacului Karl Philipp Schwarzenberg a fugit spre Troyes, în est.
Din păcate pentru Napoleon, însă, aceasta a fost una din ultimele sale victorii de proporții, înainte de prăbușirea finală de la Waterloo.
Anul 1816: A avut loc la "Teatro Argentina", din Roma, premiera operei Bărbierul din Sevilla, de Gioachino Rossini, astăzi una din cele mai iubite și apreciate opere din repertoriul universal. Dar, contrar aprecierilor posterității, premiera de atunci a fost un fiasco de proporții.
Astăzi, muzicologii apreciază că eșecul nu s-a datorat în niciun caz compoziției, în niciun caz nereușitelor melodice și armonistice ale operei, ci unor adversari ai compozitorului, interesați să-i compromită creația, pentru a pregăti astfel terenul propriilor lor creații – căci și unii dintre ei erau muzicieni și autori.
Dar pe acești contestatari scandalagii i-a mai favorizat cumva și norocul. Evenimente neașteptate au pus umărul lângă scandalul provocat de ei. Astfel, tenorul care avea prevăzut să cânte cavatina din actul I, fără orchestră ci doar acompaniindu-se de chitară, a avut nenorocul să-i plesnească o coardă a instrumentului.
Galeria anti-rossiniștilor a știut să exploateze momentul, huiduind. Din fericire, s-a găsit altă chitară, s-a adus în scenă și tenorul și-a continuat cavatina.
Dar, numai cu câteva minute mai târziu, intră în scenă Figaro, cântând faimoasa arie „Largo al factotum della citta” și ținând în mână (ghici, ce!), ei da, o chitară. Figaro cântă, deci, acompaniat de orchestră, nu de chitară, dar manevrează volubil instrumentul și agață, din greșeală, o coardă, care ... plesnește.
Huiduiala de la galerie nu are egal, întreaga sală i se alătură, iar cineva strigă din toți rărunchii: „un'altra chitarra!” – adică (aduceți) altă chitară! Nu era nevoie de așa ceva, instrumentul fiind decorativ, dar personalul din culise se zăpăcește și aduce altă chitară, inutilă, spre deliciul galeriei, care huiduia neîntrerupt.
În aceste condiții, continuarea spectacolului s-a desfășurat tot sub presiunea huiduielilor, care continuau chiar în timpul ariilor, al duetelor sau al superbului sextet, cu care se încheie tabloul II, pe care comentatorii de atunci l-au apreciat „prea gălăgios”.
Aceasta a fost nefericita conjunctură în care s-a produs la premieră eșecul uneia din operele cele mai apreciate de posteritate.
Anul 1849: Împăratul Austriei, Franz Joseph I, a promulgat o Constituție prin care i se recunoaște Transilvaniei un fel de autonomie limitată.
Anul 1856: Barbu Știrbei, ultimul domnitor înainte de unirea principatelor, semnează la București documentul întitulat "Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești", document considerat a fi actul primordial de dezrobire a rromilor.
Anul 1863: S-a născut pictorul francez Lucien Pissaro, reprezentant de seamă al curentului impresionist, dar autorul unor noi soluții, neabordate nici de predecesorii săi impresioniști, nici de succesori. Tehnica tușelor punctiforme adoptată de Pissaro a fost o concepție proprie, nereluată de alții.
Anul 1886: S-a născut Béla Kun, om politic maghiar, care a încercat să instaleze comunismul în Ungaria de după Primul Război Mondial, înființând acolo o „Republică Sovietică Maghiară”, fără succes în Ungaria.
Eșecul total al lui Bela Kun a fost marcat prin intrarea trupelor române în Budapesta (1919), fuga liderului comunist și adăpostirea lui la prietenii din Moscova. Acolo a murit în 1938 fostul lider maghiar. Nu cunoaștem alte amănunte decât acela că a fost înmormântat la „Kommunarka”, spațiu pe care o pagină din internet îl definește astfel: „loc de execuții în masă în timpul stalinismului, lângă Moscova”
Anul 1922: A avut loc, la București, logodna Principesei Maria a României, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria, cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici). După nici trei luni, s-a celebrat și nunta, la Belgrad.
Dar la 9 octombrie 1934 principele, ajuns între timp rege, este asasinat la Marsilia, de către un așa zis revoluționar, dar în fapt terorist, de altfel, împușcat imediat după ce a comis crima. Maria, văduva regelui Alexandru, avea să mai trăiască încă aproape trei decenii, murind în exil la Londra, departe atât de țara natală România, cât și de cea adoptivă Iugoslavia, la 22 iunie 1961.
Anul 1926: A apărut, la București, Viața literară, sub direcția lui George Murnu. Apariția a continuat, cu oarecare întreruperi, timp de 12 ani.
Anul 1927: Moare ziaristul și scriitorul român Constantin Mille, avocat ca formație și activist proeminent pentru apărarea drepturilor omului. Posteritatea a știut să nu-l uite și a atribuit numele său unei străzi din centrul Capitalei.
Anul 1932: Scriitorul Liviu Rebreanu a inițiat editarea revistei România literară, „Gazetă de critică și informație literară, artistică și culturală”, care însă și-a încetat apariția după numai doi ani.
Anul 1938: La postul de radio București, a debutat ca interpretă de muzică tânăra Maria Tănase, cea care va deveni un simbol al cântecului popular românesc.
Anul 1938: Regele Carol al II-lea, care a abrogat Constituția din 1921, decretează o nouă Constituție, prin care introduce dictatura regală și sfârșitul regimului parlamentar.
Anul 1939: Germania lansează, amenințător și cu multă publicitate, Cuirasatul Bismarck, prevestind astfel, pentru cine vrea să înțeleagă, declanșarea unui nou Război Mondial.
Anul 1958 : Prezentatorul de știri american Walter Cronkite informează la postul de televiziune că guvernul civil de atunci al Iranului a interzis rock-n-roll-ul pe motiv că acesta contravine principiilor islamului și reprezintă un pericol pentru sănătate.
Anul 1958: Irakul și Iordania se federalizează, statuând „Federația Arabă a Irakului și Iordaniei” ca reacție la crearea Republicii Arabe Unite, inițiate de Egipt și care reunea Egiptul și Siria. În conjunctura complicată din Orientul Mijlociu, nici una, nici cealaltă, nu vor avea sorți de lungă viețuire.
Anul 1962: A fost lansată pe orbită nava cosmică Mercury–Atlas 6, cu astronautul John Glenn, care realizează primul zbor american orbital. Acesta a fost al cincilea zbor orbital uman realizat de pe Pământ, precedat fiind de zborurile orbitale sovietice Vostok 1 și 2 și de zborurile suborbitale americane Mercury-Redstone 3 și 4.
Anul 1978: Statele Unite anunță intenția de a vinde echipamente militare, în valoare de câteva miliarde de dolari, pe de o parte Egiptului și Arabiei Saudite, iar pe de altă parte Israelului, socotind că astfel se va menține un bun echilibru militar în Orientul Mijlociu.
Anul 1979: Ambasadorul Statelor Unite în Afganistan, răpit la Kabul de teroriştii şiiţi, este ucis într-un schimb de focuri care izbucneşte între poliţie şi răpitorii săi.
Anul 1987: Omul de știință disident rus Andrei Saharov, fizician, declarat de trei ori Erou al Muncii Socialiste în URSS, laureat al Premiilor Lenin și Stalin în țara sa, laureat al premiului Nobel pentru pace și militant pentru drepturile omului, face apel pentru o Uniune Sovietică deschisă și democratică, adresându-se în acest sens reuniunii „Forumului Internațional pentru Pace și Dezarmare” de la Moscova.
A decedat suspect, doi ani mai târziu, după un atac de cord, în timpul unui congres. No comment!
Anul 1986: A fost plasat pe orbită primul element al stației orbitale sovietice MIR.
Anul 1991: S-a inaugurat oficial, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – din decembrie 1994, devenită OSCE).
Anul 1992: Statul Israel este condamnat de către Comisia Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, pentru politica sa în teritoriile palestiniene pe care le ocupă. După mai bine de trei decenii, rămâne tot mai neclar ce a rezolvat decizia de condamnare a politicii din respectivele teritorii palestiniene.
Anul 2001: Șoferul palestinian al unui autobuz israelian lovește soldați și civili, ucigând opt dintre aceștia, lângă Tel Aviv.
Anul 2006: A fost inaugurată prima stație românească din Antarctica, Low Racoviță.