Mica istorie: 13 octombrie - Ziua când Emil Boc a fost demis și pus la loc

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 54: Împăratul roman Claudius moare după ce a fost otrăvit chiar de soția sa, Agripina, anume ca să-și aducă la tron fiul în vârstă de 17 ani, Nero.

Claudius a fost un administrator abil și eficient. El a impus autoritatea imperială și a ajutat la restabilirea finanțelor imperiului după excesele din timpul domniei lui Caligula.

El a fost, de asemenea, un dezvoltator ambițios, construind noi drumuri, apeducte și canale prin imperiu. În timpul domniei sale, imperiul și-a început cu succes cucerirea Marii Britanii. Fiind cunoscător în știința dreptului, prezida personal procese publice și își redacta personal edictele.

După moartea sa prin otrăvire, la vârsta de 63 de ani, nepotul său și, în același timp, fiul vitreg adoptat legal, Nero, i-a succedat ca împărat.

Anul 1307: Din ordinul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, sunt arestați cavalerii templieri din Franța, în frunte cu Jacques de Molay. Ulterior, o bulă a papei Clement al V-lea cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să facă același lucru și să pună sechestru pe averile templierilor.

Anul 1399: Are loc încoronarea lui Henric al IV-lea al Angliei la Westminster Abbey.

Anul 1479: Are loc bătălia de la Câmpul Pâinii, lângă Orăștie, când armata turcă condusă de Ali IskenderIsa și Bali a fost înfrântă de armata transilvăneană, condusă de principele Ștefan Báthory.

În amintirea victoriei împotriva turcilor, a fost ridicată, la dispoziția regelui Matia Corvin, o capelă pe locul unde au fost înhumați eroii transilvăneni. Neîngrijită la timp, capela a ajuns o ruină și, ca urmare, a fost demolată în 1780. 

Pe locul fostei capele a fost ridicat în 1818 un monument de piatră, distrus și acesta în timpul Revoluției de la 1848 din Transilvania. Actualul monument, existent în prezent, a fost ridicat în 1929 prin grija istoricului român Nicolae Iorga.

ADVERTISING

Anul 1715: Moare Nicolas Malebranche, filosof francez. În lucrările sale, Malebranche a căutat să sintetizeze gândirea lui Descartes, pentru a demonstra rolul activ și hotărâtor al Divinității în orice fapt și orice fenomen al lumii noastre.

Anul 1773: Charles Messier descoperă galaxia spirală M51, acum cunoscută și sub numele de Galaxia Învolburată.

Anul 1781: Împăratul austriac Iosif al II-lea emite o patentă de toleranță religioasă, în întregul imperiu.

Anul 1858: Se naște politicianul român Take Ionescu  (la naștere, Dumitru Ioan), prim-ministru al României. Take Ionescu a fost un susținător al intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și, prin aceasta, unul dintre făuritorii României Mari.

De activitatea sa ca ministru de Externe se leagă semnarea Păcii de la București din 1913, la sfârșitul celui de al doilea război balcanic, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în 1921. A fost un sprijinitor activ al luptei pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același timp pentru respectarea drepturilor minorităților naționale.

Soarta averii lui Take Ionescu, în condițiile lipsei unor urmași direcți, a stârnit o serie de controverse, în special după 1990. Se menționează existența unui presupus testament, prin care Take Ionescu menționa că: „Las întreaga mea avere, mobilă și imobilă, fără nici o rezervă, oriunde s-ar afla în țară sau străinătate, Academiei Române“.

Dar acest presupus testament se pare că ar fi dispărut din arhiva Academiei Române, poate chiar cu complicitatea conducerii instituției.

Problema s-a soluționat în justiție, după 1990.

ADVERTISING

Anul 1860: A fost realizată prima fotografie aeriană din lume, dintr-un balon cu aer cald aflat la înălțimea de 366 de metri, deasupra orașului Boston.

Anul 1869: Moare Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez. Opera sa a exercitat o influență considerabilă asupra criticii literare europene.

Anul 1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni (adică născuți pe teritoriul țării)  primeau, astfel, cetățenie română.

Anul 1887: Se naște Jozef Tiso, politician slovac, șeful guvernului marionetă de la Bratislava, aservit Germaniei fasciste. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Tiso a fost judecat de autoritățile cehoslovace, condamnat la moarte și executat prin spânzurare.

Anul 1892: Edward Emerson Barnard descoperă prima cometă identificată prin mijloace fotografice (cometa 206P/Barnard–Boattini).

Anul 1902: S-a născut Ștefan Odobleja, medic român, membru al Academiei Române, personalitate de prim rang în domeniul medicinii.

Anul 1914: Americanul Garrett Morgan inventează și patentează masca de gaze, ca o consecință a faptului că germanii angajați în Primul Război Mondial au folosit pentru prima dată în istorie gazele de luptă.

Anul 1917: „Miracolul de la Fátima” la care asistă aproximativ 70.000 de oameni, lângă localitatea Cova da Iria din Portugalia. Denumit și Miracolul Soarelui (în portugheză „O Milagre do Sol”), a fost un eveniment la care au asistat peste 30.000 de persoane (după unele variante chiar 100.000) pe câmpurile de lângă „Cova da Iria (Grota Sfintei Irina) din apropierea localității Fátima, Portugalia.

ADVERTISING

În acea zi, frații Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani), însoțiți de fetița Lucia dos Santos (10 ani), se aflau cu oile la păscut când ar fi văzut un fulger, după care ar fi apărut o lumină puternică. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei ("Doamna din Lumină"). Ea i-ar fi îndemnat pe copii să se roage și să revină în același loc în ziua de 13 a fiecărei luni.

La 13 iunie 1917 cei 3 copii au revenit, împreună cu alte 50 de persoane. După o oarecare așteptare, copiii au fost văzuți îngenunchind lângă un măslin și vorbind cu cineva nevăzut. Până la urmă, s-a auzit o bubuitură și s-a văzut un nor care a dispărut în înaltul cerului.

La cea de-a treia apariție, din 13 iulie 1917, au fost prezente deja 4.500 de persoane. Martorii susțin că au observat același nor alburiu, după care fetița Lucia dos Santos a spus că "Doamna din Lumină" ar fi promis un miracol pe data de 13 octombrie 1917. La ultima apariție, pe data de 13 octombrie 1917, au fost prezenți cca 70.000 de oameni. 

Potrivit relatărilor unora dintre cei prezenți, soarele a apărut atunci pe cer sub forma unui disc argintiu, care a început să se rotească cu viteză, proiectând fascicule intense policrome. Soarele s-ar fi oprit de trei ori și tot de atâtea ori și-ar fi reluat rotirea. Rotirea soarelui ar fi durat cca 10 minute.

Faptul este relatat de cei trei copii, plus numeroși martori, deși nu toți. Mulți din ei n-au văzut nimic. Normal: marile minuni nu li se arată decât unora. Ceilalți nu le merită, nu-i așa?

Anul 1921: Se naște Yves Montand, actor și solist vocal francez de origine italiană. Este considerat unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX ai Franței. Stilul în care interpreta șansonetele l-a făcut iubit nu numai în Franța, ci pe toate meridianele unde a ajuns să se afirme personalitatea acestui mare artist.

Anul 1923: Orașul Ankara a devenit capitala statului turc modern, în locul Istanbulului, care a continuat să fie cea mai mare metropolă a Turciei și una din cele mai mari din Europa.

Anul 1925: Se naște Margaret Thatcher, politician britanic, prim-ministru al Regatului Unit, pe care presa din epocă a supranumit-o „Doamna de Fier”.

Anul 1939: Al Doilea Război Mondial: România anunță " adoptarea poziției pașnice".

Anul 1943: Ultima etapă a celui de Al Doilea Război Mondial: Italia a declarat război fostei aliate, Germania.

Anul 1944: Al Doilea Război Mondial: Riga, capitala Letoniei, este recucerită de Armata Roșie.

Anul 1946: Franța adoptă constituția celei de-a Patra Republici, care a fost valabilă până la adoptarea Constituției celei de a Cincea Republică, în octombrie 1958.

Anul 1967: S-a desfășurat, la București, primul colocviu internațional consacrat operei celebrului sculptor Constantin Brâncuși.

Anul 1969: Au fost stabilite relațiile diplomatice dintre România și Noua Zeelandă.

Anul 1972: Zborul 571 al forțelor aeriene uruguayane se prăbușește în munții Anzi, la o altitudine de 3.570 metri. Din cei 45 de pasageri, 28 supraviețuiesc accidentului. Dar doar 16 dintre aceștia reușesc să reziste 72 de zile până când sunt salvați.

Anul 1973: A fost inaugurat edificiul Teatrului de Stat din Târgu-Mureș.

Anul 1995: Fizicianul polonez Joseph Rotblat, militant împotriva folosirii bombei atomice, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Anul 1998: Regizorului Lucian Pintilie i-a fost decernat Premiul special al juriului, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, pentru filmul Terminus Paradis.

Anul 2001: La Teatrul Național din București a avut loc primul festival de Internet din România - "INTERNETIC".

Anul 2008: Moare marele actor francez Guillaume Depardieu, fiul actorului Gérard Depardieu și al primei sale soții, actrița Élisabeth Depardieu (născută Guignot). A fost fratele actriței Julie Depardieu și fratele vitreg al lui Roxane și Jean Depardieu. O mare familie de actori.

Primul său rol pe ecran l-a primit la vârsta de trei ani, când l-a interpretat chiar pe el însuși, ca fiu al tatălui său. Următoarea sa apariție, tot alături de tatăl său, a fost în  „Tous les matins du monde  în 1991, urmată de Contele de Monte Cristo în 1998 și „Aime Ton Père” în 2002. În 1996 a câștigat un César (premiul național de film al Franței) ca cel mai promițător nou venit în lumea filmului.

A murit la 37 de ani, după ce devenise dependent de droguri.

Anul 2009: Guvernul Emil Boc  a fost demis în urma moțiunii de cenzură intitulată „11 împotriva României”, inițiată de PNL și UDMR și susținută de PSD, cu 254 voturi „pentru” și 176 „împotrivă”. A fost primul guvern din istoria României post-comuniste care cădea  în urma unei moțiuni de cenzură.

Dar președintele Traian Băsescu nu era dispus să fie astfel înfruntat și l-a nominalizat, ca nou premier în locul celui demis, tot pe Emil Boc.  Astfel, același Emil Boc a mai guvernat până în anul 2012, când a fost înlocuit pentru o scurtă perioadă cu Mihai Răzvan Ungureanu.

 A urmat Victor Ponta, care n-a rezistat nici el situației create după incendiul de la „Colectiv”, dar nici „sfaturilor” celui mai bun prieten al său, Liviu Dragnea.

Anul 2010: Accidentul minier din Copiapó, Chile se încheie atunci când toți cei 33 de mineri prinși în subteran ajung la suprafață, după un record de 69 de zile petrecute sub pământ.

Anul 2017: Parlamentul albanez a votat un proiect de lege privind protecția minorităților etnice, care lege acorda acorda aromânilor din Albania (vlahi) statut de minoritate națională.  

MEMENTO:

Informațiile privind evenimentele istorice sunt preluate din publicațiile enciclopedice și din presă. Comentariile îi aparțin autorului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇