Printr-o serie de ateliere de mișcare pentru copii, o colaborare multidisciplinară între artiști multimedia, dansatori, muzicieni și meșteri artizani tradiționali, proiectul Arborescent – practici simbiotice observate în mișcare încearcă să apropie publicul de artă, arta de tehnologie, tehnologia de natură și natura de oameni. Între 23 și 25 august, începând cu ora 20:30 în fiecare seară, în Parcul Central din localitatea Marginea, județul Suceava, echipa propune publicului larg o experiență culturală unică în România, formată din două instalații multimedia interactive, care implică un ulcior uriaș, proiecții de artă video generativă, muzică originală și un sistem EEG care face imaginile să răspundă la activitatea cerebrală a publicului.
Prima dintre cele două instalații se numește Hidrosfera în mișcare și prezintă lucrări interactive create de artista Cristina Bodnărescu și un vizual al duo-ului creativ Aural Eye, care au fost prezentate și la atelierele de mișcare augmentată tehnologic cu același nume din luna iulie de la Marginea, Siret și Piatra Neamț. Atelierele s-au adresat copiilor și au avut ca scop deschiderea unor perspective inovative asupra relațiilor dintre om și natură, dintre plante, animale și elemente, într-un efort de „întrupare” a proceselor de simbioză și de interdependență care ne înconjoară și de care ne simțim mult prea îndepărtați, adeseori cu consecințe dezastruoase atât pentru sănătatea noastră fizică și psihică, cât și pentru mediul înconjurător. Între dans, video-art, muzică și pe un fundament solid de cercetare științifică, proiectul Arborescent – practici simbiotice observate în mișcare și-a propus prin aceste ateliere să provoace o conștientizare nu doar rațională ci și emoțională și fizică a importanței senzației și stării de a fi integrat, nu separat de natură.
Startul atelierului de la Marginea, care a avut loc între 15 și 16 iulie, a fost dat de la un desen colectiv inspirat de pârâul Sucevița, urmat de o încălzire fizică, prezentând elemente fundamentale de mișcare artistică unui grup de peste 90 de elevi cu vârstele între 7 și 12 ani din localitate (Școlile Gimnaziale 2 și 3 și școala gazdă – Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea). Au fost preluate elemente de mișcare inspirate din valurile mării, de animalele marine, de alge, ajungându-se apoi până la vânt și până la un joc de imaginație în care participanții și-au închipuit că sunt semințe care germinează și se transformă în flori. A urmat apoi exemplul unui pământ roditor, cu miceliu și rădăcini puternice, iar copiii au format structuri de echilibru și susținere, observând în acest fel modul în care fac schimb de nutrienți plantele. Apa și frunzele au constituit alte surse de inspirație pentru mișcare și pentru interacțiune cu lucrările video din fundal, prin medierea muzicii lui George Urse. Aceleași călătorii interioare le vor putea întreprinde și vizitatorii instalației Hidrosfera în mișcare de la Marginea.
În plus, Arborescent.Neural este lucrarea interactivă care va fi proiectată pe reprezentarea modernă de 3 metri a ulciorului ce amintește de ceramica de Marginea, realizată în cadrul proiectului, cu sunet creat de muzicianul George Urse. Lucrarea vizuală interactivă este rezultatul colaborării din ultimele două luni dintre artista Cristina Bodnărescu și Alina Ioniță, expert cu 18 ani de experiență în conservarea naturii, care în prezent se dezvoltă ca facilitator prin mijloace artistice. Folosind cunoștințele și resursele științifice disponibile, cercetări pe teren și în arhivă, instalația este creată prin tehnici de observare a relațiilor simbiotice din natură și tehnologii noi și aduce în prim plan aspecte precum interconectivitatea ecologică, diversitatea biologică sau impactul activităților umane asupra mediului înconjurător, într-o manieră artistică și inovatoare. Folosind un senzor EEG compact și neinvaziv care măsoară activitatea creierului, publicul prezent la eveniment va putea transforma în timp real modul în care se vor proiecta imaginile pe ulcior, într-un amestec inedit de tradiție cu tehnologie ultramodernă.
Evenimentele din 23-25 august vor fi urmate în luna octombrie de instalarea Capsulei de Bine de către echipa de proiect la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea. Aceasta este o „capsulă” interactivă cu tehnologie VR, care va fi instalată într-un spațiu mai ferit din școală, menită să ajute copiii să-și identifice și gestioneze emoțiile, să se detensioneze fizic și psihic și să-și regăsească atât calmul cât și echilibrul.
Așadar, proiectul Arborescent poartă un nume în perfectă rezonanță cu mentalitățile și structura în jurul cărora este construit: fiecare ramură le oglindește pe toate celelalte, interdependența dintre variile activități și sfere de interes este evidențiată prin participarea la oricare dintre ele, iar „coroana” artistică astfel creată este primitoare pentru persoane indiferent de generație, moșteniri culturale, sau abilități fizice. La intersecția complicată dintre tradiție, știință, tehnologie și artă, terenul de exprimare și de relaționare se dovedește deosebit de fertil.
Arborescent - practici simbiotice observate în mișcare este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul este inițiat de Mulberry Projects și co-finanțat de Primăria Comunei Marginea.
Parteneri: Primăria Comunei Marginea, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Brașov, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, Școala Gimnazială nr. 2 Marginea, Școala Gimnazială nr. 3 Marginea, Centrul Cultural Siret, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Mișcarea de Piatră, Asociația Amural, Asociația Carpaterra.
Parteneri media: Radio România Cultural, IQads, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, The Institute, Revista Golan, Happ.ro, Mindcraft Stories, Iscoada, life.ro, Educație Privată.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.