Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește marți, 24 februarie 2026, de la ora 19.00, în Sala Tancred Bănățeanu, concertul Idilă românească, susținut de Corul de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu.
Programat de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, concertul propune o incursiune în universul afectiv al muzicii corale românești, unde tandrețea, ironia fină și nostalgia se întâlnesc firesc. Spațiul muzeului devine astfel loc de dialog între muzică, poezie și memorie culturală.
Programul reunește lucrări corale semnate de compozitori emblematici ai creației românești – Paul Constantinescu, Gheorghe Cucu, Ion Vasilescu, Martian Negrea, Sabin Drăgoi, Ionel Fernic – într-o selecție ce explorează multiplele fețe ale iubirii: idila rurală, tandrețea ingenuă, ironia urbană, nostalgia și umorul fin. O parte importantă a repertoriului este prezentată în aranjamente corale realizate de Ioan Dobrinescu, care conferă acestor miniaturi muzicale o prospețime și o expresivitate aparte.
Concertul este construit ca un adevărat tablou sentimental, în care poezia – de la lirica eminesciană până la textul de inspirație folclorică sau urbană – se împletește cu rafinamentul scriiturii corale românești. Titluri precum Patru madrigale, Frumosul vine pe apă, Păstorița, Trandafir de pe Răzoare sau Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? dau contur unui parcurs sonor accesibil, cald și plin de savoare.
La pupitrul dirijoral se află Andrei Stănculescu, iar interpretarea este asigurată de Corul de cameră Preludiu-Voicu Enăchescu, ansamblu cu o tradiție remarcabilă în promovarea muzicii corale românești.
Accesul la concert se realizează pe baza biletului de intrare la expozițiile Muzeului Național al Țăranului Român, care poate fi achiziționat de la fața locului, în ziua evenimentului.
Adulți – 20 lei / vizitator
Pensionari – 10 lei / vizitator
Elevii și studenții, posesorii de „Carduri europene pentru tineret” în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor beneficiază de reducere 75% pentru biletele de vizitare a muzeului – 5 lei / vizitator
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.daciccool.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, www.zelistmonitor.ro
