Trail run - MTB cu sens într-un parc natural protejat

Trail run - MTB cu sens într-un parc natural protejat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă competiție de trail running și mountain bike își face loc pe harta sportului pentru amatori din România: Zăvoi Trail Comana, un eveniment desfășurat integral într-una dintre cele mai valoroase arii naturale protejate din sudul țării, în weekendul 27-28 septembrie 2025. 

Probele de MTB, de 32 și 46 de km au loc sâmbătă, 27 septembrie, cu startul la ora 9 dimineața iar cursele de trail run, cros 10 km și semimaraton 21 km, duminică, 28 septembrie, cu start la ora 9 am. 

Organizatorul cursei este Asociația Plogging pentru România – o mișcare națională care folosește sportul ca instrument de schimbare socială și de mediu. Plogging-ul este o experiență creativă de curățare a naturii de deșeuri, practicarea sportului în diverse forme și activarea comunităților în jurul unui scop comun. Din asociație face parte și Adrenallina.ro – prima platformă din România dedicată sportului de anduranță pentru amatori, activă din 2009, care inspiră și informează prin povești reale despre oameni, competiții și resurse utile, promovând sportul ca instrument de transformare personală, comunitară și socială.

Partenerii instituționali ai cursei sunt Parcul Natural Comana și Romsilva.

Ziua MTB – Sâmbătă, 27 septembrie 2025

🚵‍♂️ Tura lungă – 46 km
100% off-road, cu poteci de pădure, drumuri forestiere rapide, zone umede, stufărișuri, singletrack-uri tehnice și porțiuni cu vizibilitate spre Delta Neajlovului. Un traseu mai lung dar nesolicitant, gândit pentru cicliști care vor să parcurgă în ritm alert frumusețea diversă a Comanei. Include trecerea pe lângă situl arheologic Măgura Gorgana, o așezare neolitică unică.

Detalii și înscrieri: https://zavoitrail.adrenallina.ro/mountainbike-46-km/

Tura scurtă – 32 km
Tot 100% off-road, dar cu o lungime mai prietenoasă, această tură îmbină porțiuni rapide de drum forestier cu poteci înguste prin pădure și segmente tehnice. Este un traseu ideal pentru cicliștii care vor să simtă energia competiției și să descopere diversitatea peisajului din Comana, de la păduri dese până la margini de stufăriș, cu zone în care natura se dezvăluie în toată frumusețea ei.


Detalii și înscrieri: https://zavoitrail.adrenallina.ro/mountainbike-32-km/

Ziua Trail Running – Duminică, 28 septembrie 2025

🏃‍♂️ Trail Run 21K – Semi-maraton sălbatic
Traseu de 21 km, cu diferență de nivel de până la 200 m, 100% prin natură: poteci de pădure, drumuri forestiere și zone umede. Cursa trece prin Rezervația de ghimpe, cu poteci tematice unice, apoi prin păduri vechi de stejari seculari și pe lângă Cabana Fântâna cu Nuc, monument istoric din 1880. Segmentul central urmează linia Deltei Neajlovului, o zonă umedă spectaculoasă, plină de biodiversitate.

📌 Detalii și înscrieri: https://zavoitrail.adrenallina.ro/alergare-trail-21-km/

🏃‍♀️ Trail Run 10K – Alergare tematică
Traseu accesibil de 10 km, diferență de nivel 140 m, ce îmbină drumuri forestiere rapide, single trails prin pădure și zone umede. Include trecerea prin Cabana Fântâna cu Nuc și Poteca Ghimpelui din Rezervația de ghimpe, oferind alergătorilor o experiență imersivă în biodiversitatea și istoria Comanei, chiar pe marginea Deltei Neajlovului.

📌 Detalii și înscrieri: https://zavoitrail.adrenallina.ro/alergare-trail-10-km/

Despre Parcul Natural Comana

Aflat la doar o oră de București, Parcul Natural Comana este a doua cea mai mare zonă umedă din România și parte a rețelei Natura 2000. Este un habitat esențial pentru peste 140 de specii de păsări și numeroase specii rare de plante, precum bujorul românesc de pădure sau ghimpele. Peisajele sale variate – de la păduri de luncă și stufărișuri, la mlaștini și pajiști – formează un ecosistem spectaculos, dar fragil, care merită cunoscut și protejat.

Parteneri oficiali ai Zăvoi Trail Comana

Eisberg – #colouryourlife, Resort Casa Comana, Redis Nutriție, 5togo, Badagoom, Wellness Highs, Inspirel, Move On – Școală de Fitness, comunitatea de alergători SYR Share your run. 

Parteneri media: Adrenallina.ro – partener media principal, G4Media, Ciclism.ro, Spotmedia, SportsPlanner.com, DirtBike.

Site competiție: https://zavoitrail.adrenallina.ro/

Pagină Facebook Zăvoi Trail Comana: https://www.facebook.com/ZavoiTrail