Hai la Teatru la Cinema! În weekendul 9-10 aprilie, locuitorii orașului București sunt invitați să urmărească pe marile ecrane ale cinematografelor proiecția spectacolului extraordinar „Hansel și Gretel”, o producție a Operei Comice pentru Copii. În premieră la Teatru la Cinema, duminică, 10 aprilie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat pe marile ecrane ale Cineplexx Băneasa din Băneasa Shopping City, ale Cineplexx Titan din Auchan Titan și Cinemax Veranda din Veranda Mall.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură prestigioasă, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Instituția este unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și are în palmares o colecție impresionantă de premii internaționale. Musicalul „Hansel și Gretel”, o adaptare după povestea cu același nume de Frații Grimm, îi va cuceri pe copii și părinți, spectacolul fiind demn de cele mai mari scene ale lumii! Cei mici vor fi încântați să afle că iubirea fraternă, inteligența și curajul devin armele de temut ale celor doi frați în lupta lor cu vrăjitoarea cea rea.
La nivel național, pe 10 aprilie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în zece cinematografe partenere din opt orașe: Alba Iulia, București, Craiova, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografelor.
Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Astfel, iubitorii de teatru de pretutindeni pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, spectacolul „Hansel și Gretel”, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro, cât și de pe www.scenatv.ro.
Vizionare plăcută!
Mulțumim partenerilor media care s-au alăturat campaniei „Hai la teatru în orașul tău!”: