Gelem, Gelem, Samudaripen - expoziție de pictură la Muzeul Țăranului Român

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
afis-online

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher și Muzeul Național al Țăranului Român organizează, între 13 iulie și 7 august 2022, expoziția de pictură Gelem, Gelem, Samudaripen, realizată într-o manieră instalativă de artistul Eugen Raportoru, în sala Tancred Bănățeanu. Expoziția este curatoriată de Cătălina Olteanu și coordonată de Ilina Schileru, cu un text de Anda Petrache.

Eugen Raportoru este primul artist român de etnie romă care reprezintă Pavilionul Colateral Rom la Bienala de la Veneția, într-o expoziție personală, deschisă publicului internațional între 23 aprilie și 27 noiembrie 2022, la Instituto Veneto di Lettere, Scienze ed Arti, organziată de European Institute of Arts and Culture. Cu o bogată activitate de expoziție și o ascensiune atipică, Eugen Raportoru este azi un artist prolific și extrem de activ pe scena locală, cât și internațională (Ambasada Română la Stockholm, Royal College și Vatican – participări de grup). 

ADVERTISING

Gelem, Gelem, Samudaripen este o expoziție comemorativă prezentată dedicată zilei Internaționale a Comemorării Genocidului Rom din perioada Holocaustului. 

Vă invităm la vernisajul expoziției care are loc miercuri, 13 iulie, de la ora 18:00 și marți, 2 august, la ora 17:30, la concertul de muzică creștină, organizat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, și coordonat de Marius și Fernando din Bărbulești.

Opre Roma!

Aveam 20 de ani când am aflat pentru prima dată despre istoria neamului meu.

Fapte și întrebări care mi-au dărâmat lumea de atunci făcându-mă să simt furia omului neputincios în fața adevărului. Furia a trecut, a rămas în schimb dorința de a face cunoscută istoria mea și a neamului din care mă trag folosindu-mă de toate mijloacele posibile. 

Eugen Raportoru și arta sa te așază în fața unui adevăr, parte a istoriei noastre comune. O parte din istoria unui popor care a suferit mult, care s-a revoltat folosind doar bețe, unelte sau pietre, forțând trupele naziste să se retragă în data de 16 mai 1944, când s-a dispus lichidarea „taberei de țigani” de la Auschwitz. 

ADVERTISING

2 august este Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor, ziua în care ne aducem aminte că unii oameni au decis că semenii lor merită să moară doar pentru că aparțin unei alte etnii.

Lupta pentru câștigarea demnității a început cu mulți ani în urmă, iar artiștii romi au contribuit la această luptă prin arta lor într-un mod unic.  Cătălina Olteanu, curator

„HAI LA BUG, SĂ VĂ DAU CASĂ ȘI PLUG!”

…și așa a inceput…

...a venit Jandarmul și ne-a luat de acasă. Că avea ordin. Pe mine, pe mama, pe tata, trei frați și incă o soră. Avea ordin, și noi, cine eram noi să ne opunem? Am plecat noaptea de la Gara de Nord în vagoane marfar, pline de oameni, de mame și copii, fără apă, fără mâncare… fără aer. 

Când treceam pe peroane, când ne înghesuiau în vagoane, jandarmii ne țipau că plecăm într-un loc în care avem „de toate”. Pe mulți ne-au păcălit așa. Unii au plecat de bunăvoie, cu căruțele, cu boii și caii lor (…). Text de Anda Petrache, după mărturiile supraviețuitorilor

ADVERTISING

Reîntors acasă după deschiderea expoziției colaterale rome la Veneția, organizată de ERIAC (European Roma Institute for Arts and Culture, Berlin), Raportoru se închide din nou în atelier și lucrează intens pentru Gelem, Gelem, un demers care are în spate deja doi ani de concepție (...). În acest an, comemorăm 78 de ani de la evenimentele tragice din 2 august 1944, când aproximativ 3.000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. Raportoru ridică pe pereții înalți ai sălii Tancred Bănățeanu, vopsiți în negru funerar, 12 pânze, prin care, în cheie simbolică creștin ortodoxă, spune adevărul celor 12 cruci apostolice: adevărul despre genocidul romilor (samudaripen). Tratate în straturi de uleiuri brune sau ca suporturi pentru traverse de tren sau copăi, cele 12 pânze sunt martori ale unor abuzuri istorice cu reverberații puternic traumatice pentru etnia romă – o realitate crudă, despre care încă nu se vorbește deschis la nivel instituțional și guvernamental. Roșul și brunul sunt instanțe cromatice ale sângelui și pământului, găsite din plin în tabloul elementelor artistului, iar traversa de tren și căruța, intersectate în formă de crucifix – funcționează ca referințe pentru deportarea masivă decisă de mareșalul Antonescu în 1942, soldată cu 25.000 de deportați, din care numai jumătate au supraviețuit frigului și inaniției, moment istoric ilustrat textual prin romanul – parabolă al lui Zaharia Stancu, din 1968. Numărul victimelor de etnie romă și sinti ale genocidului practicat de naziști se ridică la 1,5 – 2 milioane de suflete, pe lângă alte șase milioane de evrei.

Întreaga expoziție este dominată de un fundal sonor aglutinant pentru elementele care compun întreaga instalație – pânzele și osia de căruță– într-o doină a prăbușirii: de la confuzia îmbarcării în trenuri și care, până la climaxul sonor învăluit într-o profundă disperare. 

Expoziția este un cumul instalativ, și după spusele autorului, un act de comemorare dedicat mamei artistului, unul dintre miile de copii deportați în Transnistria. Ilina Schileru, coordonatoare

MNȚR parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.