Franzobel lansează romanul „Pluta Meduzei” în România

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Franzobel-insta-turneu-1

„O capodoperă tulburătoare/neliniștitoare” (Carsten Otte, Der Tagesspiegel). Voce originală și nonconformistă a literaturii austriece și europene, romancierul Franzobel va lansa versiunea în limba română a romanului său „Pluta Meduzei”, apărut la editura EuroPress Group în excelenta traducere a lui Victor Scoradeț, în cadrul unui turneu literar care îl va conduce la București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. În toate aceste orașe, Franzobel va discuta cu publicul român despre modul în care a fost scris acest adevărat studiu literar având ca temă supraviețuirea și limitele naturii umane, dar și despre actualitatea stringentă a unui subiect istoric, cel al consecințelor scufundării fregatei „Meduza”, în 1816. Acest turneu literar este organizat de Forumul Cultural Austriac, editura EuroPress Group, Grupul Cărturești și Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).

ADVERTISING

Programul turneului literar „Pluta Meduzei”

București – 11.10.2023, ora 19.00, Librăria Cărturesti Verona (Str. Arthur Verona 13-15) – Franzobel în dialog cu Alida Mocanu, jurnalistă. Cu participarea Aurei Christi, directoare editorială EuroPress Group. Eveniment în limbile română și germană, cu traducere în limba română. https://fb.me/e/1hZzvI1jP 

Timișoara – 13.10.2023, ora 19.00, Librăria Cărturesti Piața Victoriei (Strada Doctor Nicolae Paulescu 2) – Franzobel în dialog cu Cristian Vicol, scriitor. Eveniment în limbile română și germană, cu traducere în limba română. https://fb.me/e/gqcX1FlVQ 

Cluj-Napoca – 16.10.2023, ora 19.00, Librăria Cărturesti Platinia Cluj (Calea Mănăștur, 2-6) – Franzobel în dialog cu Anca Bota, jurnalistă. Eveniment în limbile română și germană, cu traducere în limba română. https://fb.me/e/3VhQ0HrA2 

Iași – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere: 18.10.2023, orele 10.00-12.00, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Sala de festivități – Întâlnire cu Franzobel (Coordonatori: prof. dr. Lucian Țurcaș, prof. dr. Christian Lichtenberg); 19.10.2023, orele 18.00-19.30, Casa FILIT (Piața Unirii) – Scriitori în Centru; Invitați: Franzobel, Ana Merino, Karina Sainz Borgo; Moderator: Ovidiu Mihăiuc

ADVERTISING

18 iulie 1816, ora 11 dimineața: în largul coastei de vest a Africii, căpitanul vasului Argus zărește o plută de aproximativ 20 de metri lungime. Peisajul îi îngheață sângele: ochi goi, buze uscate, plete întărite de sare, piei arse, pline de răni, trupuri descărnate și dezgolite. După două săptămâni în derivă, pe mare, aceștia erau ultimii 15 supraviețuitori dintre cei 147 de oameni care formau echipajul fregatei scufundate „Meduza”.

„În timp ce citești acest roman, te-ai putea întreba dacă acest naufragiu (petrecut în 1816 și devenit atât de celebru) ți s-ar fi părut la fel de palpitant în cazul în care ai fi fost unul dintre personaje. Te-ai fi aflat, desigur, într-o situație dramatică. Dar Franzobel are darul rar de a-ți crea iluzia că ești prezent în viața tuturor personajelor sale. Tocmai de aceea, romanul se citește cu sufletul la gură.

ADVERTISING

Brutal și ironic, violent și cinic, pe alocuri șocant – nu în ultimul rând, prin scenele de canibalism, dovedite ulterior în instanță –, Pluta Meduzei este un roman minuțios documentat, un roman de aventuri, dar și „o capodoperă lingvistică plină de referințe ironice, un studiu al comportamentului uman”, după cum spune un comentator”, precizează editura EuroPress Group. Într-adevăr, romanul „Pluta Meduzei” este un adevărat tur de forță în ceea ce privește flexibilitatea limbii și utilizarea rafinată a sensurilor cuvintelor, o provocare de care traducere în limba română a lui Victor Scoradeț se achită cu brio.

Pentru romanul său „Das Floß der Medusa/Pluta Meduzei” (publicat în premieră în 2017, la editura Paul Zsolnay din Viena), Franzobel a primit Premiul Bavarez al Cărții și Premiul Nicolas Born (al landului german Saxonia Inferioară);  s-a aflat pe lista scurtă pentru Premiul German al Cărții.

„Cu această carte, austriacul (...) a intrat definitiv în categoria maeștrilor literaturii universale” (Ulf Heise, MDR)

„’Pluta Meduzei’ este un studiu pe cât de șocant, pe atât de fascinant despre limitele civilizației umane. Un caz la fel de actual cum a fost și acum două sute de ani” (Günter Kaindlstorfer, WDR5)

„O epopee marcantă” (Die Welt)

Dramaturg si prozator prolific, Franzobel (pe numele său întreg Franz Stefan Griebl) nu este la prima întâlnire cu România – în 2012-2013, piesa sa „Paradis” a fost jucată la Teatrul „Fani Tardini” din Galați. Autorul s-a născut la 1 martie 1967 și este unul dintre cei mai importanți scriitori austrieci contemporani și unul dintre numele de primă mărime ale literaturii de expresie germană. A scris aproape 30 de piese de teatru, zeci de romane și volume de povestiri, cărți pentru copii și versuri. Dintre numeroasele premii, distincții și nominalizări cu care a fost răsplătit până acum, se cuvin menționate prestigioasele Ingeborg-Bachmann-Preis (1995), Medalia Brecht (2000), premiul Arthur Schnitzler (2002), Nestroy-Theaterpreis (2005). Piesele lui au fost jucate în Franța, Danemarca, Mexic, Argentina, Chile, Polonia, România, Ucraina, Italia, Statele Unite, Rusia. Operele sale au fost traduse în 23 de limbi.

Partenerii media ai FCA – Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Hermannstädter Zeitung, Agenţia Rador, Revista Igloo, Radio Bukarest, Zile şi Nopţi, Bookhub.ro, Revista Zeppelin, Modernism.ro, Revista culturală Leviathan, Spotmedia.ro, Munteanu recomandă, Verbs describe us, Urban Things