Festivalul Wow Family Festival se reîntoarce în perioada 15-18 august la Jurasica Parc Neptun

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
496acc64-04cc-41fd-9901-6d0d23eb8d6f

Timp de patru zile, în perioada 15-18 august, copii sunt așteptați alături de părinții lor la cea de-a doua
ediție a festivalului WOW Family Festival, unde vor fi întâmpinați de 42 de dinozauri realizați în
mărime naturală și atestați științific, dispuși în șase zone, fiecare dedicată câte unui continent –
Europa, Asia, America, Africa, Australia, Antarctica.

Pe lângă aceștia, publicul se poate bucura de o mulțime de activități distractive și educative pe perioada celor două zile de festival.

La WOW Family Festival veți descoperi magia teatrului de păpuși, într-un spectacol interactiv plin de
voie bună. Bineînțeles că de la un astfel de festival nu aveau cum să lipsească Atelierele de Creație
pentru cei mici, unde au ocazia de a-și crea singuri diverse jucării personalizate cu tematică de
dinozauri. De asemenea, Atelierul de Face Painting așteaptă ca aceștia să vină cu cele mai haioase idei
de pictat, iar Atelierul de Origami este pregătit să-i învețe pe cei mici diverse modele colorate de
pliere a hârtiei.

ADVERTISING

În fiecare zi, începând cu ora 18, la Scena Mare, atât copii, cât și părinții sunt invitați la un spectacol
de magie, realizat de magicianul Augustin. Acesta a pregătit pentru întreaga familie diverse momente
interactive si spectaculoase, care timp de o oră îi va binedispune.

Nu lipsește nici spațiul de Food&Drinks, situat chiar lângă Scena Mare, care oferă preparate foarte
variate pentru întreaga familie. Vizitatorii se pot bucura de o experiență plăcută, chiar și după lăsarea
serii, deoarece parcul este iluminat integral printr-un sistem de ghirlande care acoperă aproximativ trei
kilometri.

ADVERTISING

WOW Family Festival oferă pe parcursul celor patru zile de festival celor ce le trece pragul o călătorie
fascinantă în lumea dinozaurilor chiar în mijlocul litoralului, iar pentru pasionații de dinozauri, și nu
numai, vă așteaptă și un magazin la intrare, de unde puteți achiziționa suveniruri pentru întreaga
familie.

Biletele online beneficiază de un discount de 10% față de tarifele de la caserie, reducerea fiind deja
aplicată în prețul afișat. Copii sub 3 ani au acces gratuit la festival și nu este necesară achiziționarea
unui bilet de acces. De asemenea, WOW Family Festival oferă acces gratuit în parc persoanelor cu
dizabilități și unui însoțitor în baza certificatului doveditor.

ADVERTISING

Pentru a afla mai multe informații puteți suna la numărul de telefon 40 735 070 070 sau puteți accesa
online site-ul https://www.jurasica.ro/.