Festivalul MIEZ: Trei zile de muzică și relaxare pe malul lacului Străulești

Festivalul MIEZ: Trei zile de muzică și relaxare pe malul lacului Străulești

Prima ediție a Festivalului Miez, susținut de UniCredit Bank, aduce pe scenă în 20, 21 și 22 Mai 2022 un line-up 100% românesc. Este un concept unic pentru piața de entertainment locală – reunește pe malul lacului Străulești din București de la trupe de rock și hip hop până la tarafuri și disco.

“Este un format gândit pentru toate vârstele, categoriile sociale și preferințele culturale. Fiecare zi a festivalului 100% românesc are o rețetă diferită, care reflectă multiculturalitatea și identitatea națională”, a declarat Jiji Lazăr, organizator festival Miez.

Line-up-ul celor 3 zile:

Vineri 20 Mai – Disco Night

Eugen Rădescu, Jiji Lazăr, Mircea Matei

Sambată 21 Mai – FunkRock Hotel

Șuie Paparude, Paraziții, Vama, Niște Băieți, Dan Gerosu, DJ Șerbănesku

Duminică 22 Mai – Miez

White Mahala, Taraf de Caliu, Damian Drăghici, Iulian Văcărean, Ligia Keșișan

ADVERTISING

“În luna mai UniCredit Bank este partenerul celor mai importante evenimente și manifestări cultural-artistice care sărbătoresc creativitatea românească, așa cum este și festivalul MIEZ. Astfel, le-am pregătit clienților noștri o serie de surprize și facilități de care se vor putea bucura atât la achiziția de bilete, cât și în timpul festivalului. Concret, toate biletele achiziționate cu un card UniCredit Bank beneficiază de un discount de 20%. Mai mult, UniCredit Bank va pune dispoziția clienților săi un punct de top-up dedicat la care își vor putea alimenta cu cardul brățările prin care se vor face toate achizițiile în cadrul festivalului.” a declarat Anca Ungureanu, Director de Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

Artă tradițională și meserii

Festivalul Miez este un loc de întâlnire pentru toate artele, vor fi workshop-uri de creație, țesături populare, olărit, artă murală și concursuri pe teme de mediu.

ADVERTISING

Cei care vor să înțeleagă cum se face un vas de lut pot chiar să își facă singuri unul, sub îndrumarea meșterului popular Cristian Munteanu. La final îl pot lua acasă, după ce este personalizat. Pentru doritorii de ceramică artistul popular aduce din zona Tansa Iași vase smălțuite, care pot fi folosite în viața cotidiană. Cristian Munteanu va fi ușor de găsit pentru că vine îmbrăcat în costum tradițional. La fel și Rozica Măldărășeanu din Vălenii de Munte, cea care țese covoare din lână vopsită cu pigmenți naturali. Și aici, copii sau adulții pot să își încerce mâna în această ocupație veche de sute de ani.

Atelierul de prelucrat aramă este susținut de un meșter căldărar din asociația meșteșugarilor romi, care va explica participanților particularitățile lucrului cu metalul.         

Artă stradală și teatru

ADVERTISING

Arta modernă este prezentată de muralistul IRLO.  Artistul stradal Laurențiu Alexandrescu va susține un atelier în cadrul căruia va explica teoria și mesajele din spatele muralelor, dar va și preda practic tehnica mânuirii spray-urilor cu vopsea.

Duminică va fi un spectacol de poezie și muzică, iar în toate cele 3 zile  actorul Vasile Calofir va avea un workshop de comunicare pentru părinți și copii, în cadrul căruia tehnicile teatrale sunt aplicate pentru atingerea unei exprimări expresive. Pe de altă parte, atelierul de teatru de păpuși te învață cum să construiești o marionetă și cum să o manevrezi.

De-ale gurii

De bucate alese se vor ocupa Bubble Waffle, Pasta Mobilu, Mixology, Capitains Burger, Switch Eat, Crăpelniță, Mizilicuri.

Mediu

Voluntarii WWF vor milita pentru susținerea speciilor aflate în pericol și vor organiza jocuri cu premii pentru public. Copiii se vor bucura de animalele de pluș și de mascota Panda WWF.

Temerarii și iubitorii de natură pot să evadeze pe luciul apei cu ajutorul caiacelor puse la dispoziție de Asociația Mai Mult Verde și să vadă festivalul dintr-un unghi diferit. 

Program pe zile

20 Mai – DISCO NIGHT, ora 18:00 – 00:00

21 Mai – FUNKROCK HOTEL, ora 16:00- 00:00

22 Mai – MIEZ , ora 16:00- 23:00

Acces

Locul de desfășurare al festivalului este pe malul lacului Străulești, cu acces din Șoseaua Străulești Nr. 2. (harta)

Pentru cei care își lasă mașinile personale acasă, transportul în comun este asigurat de linia 112 de autobuz, stația Foradex.

Prețul unui abonament pentru cele 3 zile de festival este de 129 lei + taxe de ticketing, iar posesorii de carduri bancare UniCredit beneficiază de un discount de 20% din prețul abonamentului pe bilete.ro. https://www.bilete.ro/miez-festival/

Oferta early-bird  cu abonament și prețuri reduse pe zile este valabilă până

Vineri 20 mai la ora 18:00, când se deschid porțile festivalului.

20-22 Mai – Abonament 129 lei + taxe

20 Mai – DISCO NIGHT - 30 lei + taxe

21 Mai – FUNKROCK HOTEL - 70 lei + taxe

22 Mai – MIEZ - 50 lei + taxe

La intrare prețul biletelor este:

20-22 Mai - Abonament 170 lei + taxe (vânzarea abonamentului se închide la ora 23:59, 20 mai 2022)

20 Mai – DISCO NIGHT - 45 lei + taxe

21 Mai – FUNKROCK HOTEL - 95 lei + taxe

22 Mai – MIEZ - 70 lei + taxe

Copiii cu vârsta de până în 7 ani au acces gratuit la festival, însoțiți de un adult.

Cashless

Este important de știut că Festivalul Miez este cashless. Băuturile și mâncarea asigurate de food trucks vor fi comercializate pe baza brățărilor digitale, care funcționează la fel ca un card bancar, doar că nu mai ai grija cardului. Din contul digital poți să cheltuiești fără grijă banii încărcați la intrarea în festival, brățara nu poate fi pierdută, achizițiile sunt rapide și sigure iar suma de cheltuit poate să fie stabilită de la început, când se face încărcarea.

Partener principal UniCredit Bank și organizat de Jevents & Bazar Production.

Parteneri identitate & comunicare: Dăescu Borțun Olteanu.

Bazar Production este un organizator de evenimente cu o experiență de 22 de ani. Dragostea pentru muzică și diversitate au fost bazele pentru Bazar Production. Sub brandurile ALive, The Mission și Fall In Love Festival, a organizat peste 200 de de show-uri de amploare (concerte/ festivaluri/ evenimente corporate) și reprezentații cu nume precum: Morcheeba, Kings Of Leon, Placebo, Kaiser Chiefs, Disclosure, Underworld, Kovacs, LP, Moby, Gorillaz Sound System, The Chemical Brothers, Parov Stelar, Șuie Paparude, Robin and The Back Stabbers, Mono Jacks, Firma, Jurjak, Jamie Woon, Jessie Ware, Moderat, Peter Bjorn and John, Sono, Buena Vista Social Club, Solomun, Carl Cox, Luciano, Tiesto, Armin van Buuren și alții.

Jevents este cunoscut pentru brandurile sale Made in Romanyeah, Funk Rock Hotel, Radio Music TV, Jelectro.

Urmăriți-ne  pe:

Website: www.miezfestival.ro

Instagram: https://www.instagram.com/miezfestival.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/MIEZ-102481365642041


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇