Expoziția „Să Cunoști Lumea”, despre expresivitate, inclusivitate și frumusețea din diversitate, de pe 19 octombrie la Galeria Galateca

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Vanner-Collective_Sa-cunosti-lumea_Galateca

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 – 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice. După vernisaje la Combinatul Fondului Plastic și la Muzeul Țăranului Român, expoziția rezultată, care împletește arta fotografică și obiecte sculpturale simbolice pentru interconectare și interdependență, realizate din miceliu, se redeschide publicului între 19 și 30 octombrie, de marți până vineri între orele 12:00 și 20:00 și sâmbătă între orele 11:00 și 19:00. Vernisajul va avea loc pe 19 octombrie, de la ora 19:00.

ADVERTISING

Alina Rotaru, fotografa care a realizat lucrările din cadrul expoziției, a fost inspirată de opera lui Constantin Brâncuși, intrând într-un dialog subtil cu limbajul sculptural și stilistic al marelui artist român, prin tratarea persoanelor fotografiate într-o manieră similară - dezvăluindu-le natura simbolică și universală.

Să cunoști lumea este un proiect inspirat din universul lui Brâncuși și propune o redefinire a conceptului de perfecțiune, raportat la vremurile în care trăim. Noi ne propunem să redăm, printr-o instalație fotografică, frumusețea a zece oameni care reprezintă un nucleu valoros în societatea noastră. Dacă natura se regenerează, atunci noi, prin acest proiect, încercăm să regenerăm felul de a gândi”, declară Alina Rotaru

ADVERTISING

Curatoarea proiectului și co-fondatoarea Vanner Collective, Denisa Nicolae detaliază obiectivul care animă activitățile din cadrul proiectului și expoziția rezultată:

„Pentru că pune în focus frumusețea și superputerile persoanelor cu dizabilități, cred că [expoziția] poate schimba percepții și paradigme, poate duce mai departe vocile persoanelor cu dizabilități și a celor implicați în proiect, poate crește încrederea în ei și într-o societate mai incluzivă. Și poate dezvolta în fiecare dintre noi un grad sporit de empatie și o grijă pentru ceea ce ne înconjoară și, nu în ultimul rând, ne poate îndrepta privirea atât către interior, cât și către lumea largă și frumusețea ei.”

ADVERTISING

Promovând o nouă percepție și cultivându-și valențele de manifest, proiectul „Să cunoști lumea” evidențiază urgența adresării unor probleme sociale și culturale privind integrarea și aprecierea persoanelor cu dizabilități, militând pentru o societate mai incluzivă și mai empatică.

Să cunoști lumea este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul este inițiat de Vanner Collective.

Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, Arcub, Galateca, The Institute.

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Spotmedia, Zile și Nopți, B365.ro, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Liternet, Bookhub, Semne Bune, Revista Golan, Happ.ro, Palindrom, Litera 9, AIVI Media Hub.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor atât prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil cât și prin experimente cu artele vizuale și mai ales cu fotografia, ce deschid discuții și îndeamnă la empatie.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.