Imagini spectaculoase de pe platourile de filmare a serialului Egregora

Imagini spectaculoase de pe platourile de filmare a serialului Egregora
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șaizeci de cai și călăreți, desprinși parcă din cărțile de istorie, au invadat întinderile din jurul satului Nămăiești, județul Argeș, la filmările trilogiei Egregora, pentru a pune în scenă un episod din anul 1456: bătălia lui Vlad Țepeș cu Vladislav al II-lea, purtată pentru a recuceri tronul Țării Românești.

În film, rolul lui Vlad Țepeș este interpretat de actorul Daniel Nuță. 

Regizorul Andrei Chiriac spune că alegerea nu a fost întâmplătoare și că toate filmările pentru Egregora se vor desfășura în locuri legendare și pline de simbolistică din țara noastră.

Acțiunea se petrece în anul 1456, imediat după moartea lui Iancu de Hunedoara, când Vlad Țepeș a intrat în Valahia cu o armată din Transilvania pentru a recuceri tronul tatălui său de la Vladislav al II-lea, Uzurpatorul, cel care îl omorâse pe Vlad Dracul.

ADVERTISING

În realitate, bătălia ar fi avut loc vara, pe 10 august, dar regizorul Andrei Chiriac a preferat să adapteze și să filmeze iarna.

Regizorul pune în scenă povestea venirii lui Vlad Țepeș în Transilvania, printr-o trecătoare de puțini știută. Pe drum, acesta întâlnește un personaj misterios, Maria, o văduvă care, împreună cu copiii săi, pleacă din calea războiului, din Valahia spre Transilvania.

foto-14-Egregora
Foto: platourile de filmare Trilogia Egregora

60 de cai și călăreți, folosiți pentru a reproduce bătălia

Pentru filmarea acestor secvențe a fost nevoie de o adevărată mobilizare de forțe și doresc să mulțumesc pe această cale oamenilor de bine care au sprijinit acest demers. Și mă refer la Pensiunea Șapte Cai, Primăria Valea Mare Pravăț și multor altor prieteni care au contribuit cu gândul, vorba și fapta la acest demers.

Andrei Chiriac, regizor
ADVERTISING

Satul Nămăiești din comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș, este cunoscut mai ales datorită înscrisurilor istorice care fac referire la Icoana Făcătoare de minuni care ar fi fost adusă la Mănăstirea Nămăiești chiar de Sfântul Apostol Andrei.

foto-15-Egregora

Filmările la Egregora au început în 2018. În final, vor fi 36 de episoade, împărțite în trei serii a câte 12 episoade.

Au fost turnate deja secvențe în locuri precum Munții Piatra Craiului, Cazanele Dunării, Sfinxul, Peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei, Lacul Bâlea.

ADVERTISING

Regizorul Andrei Chiriac spune că va include în film foarte multe locuri cu rezonanță din România, care oferă peisaje spectaculoase, precum Sarmizegetusa, Râșnov, Sighișoara, Mănăstirile din Moldova, Castelul Corvinilor, Brașov, București etc., astfel încât filmul să fie în același timp o veritabilă promovare a frumuseților României


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇