Drumul care unește, la intersecție cu orașul Marii Uniri

toader.paun
Jurnalist, Consultant digital
Toader Păun este un jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în radio, presa scrisă și online. A participat la transformarea digitală a unor importante stații de radio private, dar și la introducerea televiziunii publice în social media și accelerarea deschiderii către noile tehnologii digitale. În ultimii ani a fost realizatorul unor emisiuni radio populare de la Europa FM, post de radio al cărui director de programe a fost până în martie 2022. Coordonează, în prezent, dezvoltarea digitală a singurei platforme românești de combatere a fake news și a dezinformărilor, Veridica.ro, care are o echipă activă în statele din Europa Centrală și de Est. Este directorul de comunicare al agenției Zaga Brand, inclusă de revista BrandMarketing în topul celor mai creative și active companii în zona digitală din România. Pasionat de călătorii, oamenii cu povești capabile să-I inspire și pe alții, Toader Păun scrie și pe platforma proprie – demilioane.ro.

Via Transilvania este cunoscut drept drumul care unește. În mod firesc, un astfel de drum ajunge și la Alba Iulia, orașul Marii Uniri. Înainte însă de a intra în Alba Iulia, Cronicarii Digitali au mai explorat locurile de poveste aflate în apropiere de Sebeș, orașul unde și-au instalat ”tabăra” pentru ultima parte din Terra Dacica.

Publicitate

Sebeș este un oraș al cărui centru trece prin lucrări de renovare. Transformarea la un nivel mai profund a orașului s-a întâmplat însă în urmă cu mult mai mulți ani. Nu întâmplător traseul Via Transilvanica îi străbate centrul istoric. Potrivit istoriei săsești, anul 1150 reprezintă momentul „fondării” localităţii. Cu toate acestea, primul document scris care face referire indirect la aceasta este Diploma Andreeană, din 1224, în care este amintită o „ţară a Sebeşului” – terra Siculorum terrae Sebus – a cărei denumire putea deriva de la localitatea Sebeş, fondată de coloniştii germani.

Publicitate

Dezvoltarea economică a fost favorizată, între altele, şi de dispunerea sa la intersecţia a două importante drumuri care uneau Sibiul, Clujul şi Orăştia, ceea ce a avantajat, în special, activităţile comerciale. Au existat însă niște perioade economice de declin, care au pus la încercare orașul Sebeș. Fiecare obstacol a lăsat însă urme care astăzi se traduc într-un important patrimoniu cultural și architectural care poate fi ușor descoperit de călătorii care ajung pe Via Transilvanica. 

Prima ”cheie” în descifrarea orașului se ia de la Muzeul Municipal “Ioan Raica Sebeş”, loc unde din 1951 și până azi s-au adunat mai multe piese valoroase. În centru este ansamblul bisericii evanghelice din Sebeș. La începutul secolului al XIII-lea, sașii stabiliți în Sebeș au început să ridice o bazilică romanică pe locul unde în trecut se afla o biserică din lemn. În timpul invaziilor frecvente din acele timpuri, bazilica a fost distrusă și sașii s-au apucat din nou să refacă biserica, de data aceasta în stil gotic, specific cistercienilor. 

Din Sebeș se poate porni ușor către Cetatea Câlnic. Ridicată de sașii transilvăneni în secolul al XIII-lea, acesta a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1999.

Poate că satul Câlnic, ascuns printre colinele străbătute de pârâul Câlnic (în vestul Depresiunii Apoldului din județul Alba), n-ar fi atras nici când atenția drumeților aflați pe șoseaua ce leagă Sebeșul de Sibiu, dacă n-ar fi fost această cetate. Astăzi însă, cetatea este clădirea simbol a satului.

Specificitatea monumentului constă în combinația dintre reședința nobiliară, având ca simbol donjonul, și fortificația comunității sătești libere, a cărei intervenție constructivă este marcată de cămările adosate zidului de incintă. 

Capela adăpostește în interiorul său bucăți de fresce care datează din secolul al XVI-lea și o tribună de lemn pictată cu motive florale, renascentiste, din 1733. Ansamblul este construit în cea mai mare parte din piatră de carieră (calcar), înecată în mortar. Pe alocuri este folosită și piatra de râu, iar în jurul multor deschideri (ferestre de tragere) s-a utilizat cărămida. Poarta de intrare, galeria de apărare ce încununează turnul porții și cadrele deschiderilor de la cămări sunt din lemn.

Înconjurată de ziduri masive, cu câte un turn pe laturile de sud și nord, cetatea era întregită cu un șanț de apă ce o înconjura ca un sistem de apărare. Partea interesantă a fortificației o reprezintă însă donjonul Siegfried – un turn masiv înalt de 20 de metri. Inițial, turnul avea numai 14 metri, dar a fost suplimentat de săteni cu două nivele. “Fleischurm”, numele turnului de apărare, a fost dat cumva natural, pe vremea cand acesta era folosit de săteni ca afumătoare pentru slanină. Grav afectată de cutremure, cetatea a fost restaurată între anii 1961 și 1964 de către autorități, iar din 1995 a intrat în grija Asociației Ars Transsilvaniae.

Astazi, donjonul adăpostește o expoziție cu piese vestimentare, obiecte tradiționale din lut sau lemn, costume populare, sculpturi și icoane, iar la subsol – o pivniță de vinuri. O vizită la Cetatea Câlnic înseamnă o incursiune în întreaga istorie a satului și a regiunii, pentru că ai ocazia sa vizitezi expoziții de artă și expoziții documentare – întreaga bibliotecă documentară a Asociației Ars Transsilvaniae se află în fosta casă parohială a Cetății Câlnic. În plus, capela a fost transformată într-un spațiu original în care se desfășoară conferințe tematice, colocvii și simpozioane, concerte de orgă și muzică medievală, renascentistă sau barocă.

Din Câlnic, pentru călătorii însetați de descoperirea unor clădiri de patrimoniu, se pot îndrepta către  Bazilica romanică din Gârbova, aflată pe o colină ce străjuiește satul. Pentru acces în ea este necesar să sunați la numărul de telefon care apare pe siteul localității. Veți fi răsplătiți pentru acest efort cu vocea și priceperea omului care păstrează vie memoria orașului și îngrijește monumetele sale valoroase. Nouă ne-a fost gazdă generoasă prin Gârbova și ne-a purtat printre legendele satului, dar a dat sens și clărilor care ne ieșeau în cale. Bazilica romanică din Gârbova poate fi doar un bun pretext pentru a ajunge aici, însă sunt mult mai multe locuri de explorat și ale căror povești merită ascultate.

Construită în anii 1280, din Bazilica romanică din Gârbova nu mai sunt vizibile decât ruinele: turnul și zidurile. Se mai păstrează și astăzi ruinele basilicii romanice, care până la începutul secolului al XIX-lea a servit ca biserică. Construită în stil romanic târziu, în cea de-a doua parte a secolului al XIII-lea, basilica avea trei nave, absidă semiovală și un turn încastrat în latura de vest a navei centrale.

În secolul al XV-lea corul semioval, de factură romanică, a fost înlocuit cu un cor gotic pentagonal. Probabil, tot din această perioadă datează și o incintă de ziduri, de formă ovală și un șanț, care asigurau fortificarea fostei basilici romanice. Prin două tunele se asigura legătura dintre biserică și sat.

Via Transilvanica este drumul care, pe parcursul a aproximativ 1400km, reușește să lege România nu doar pe cărare, ci și pe o axă a timpului. Călătoriile prin sate, orașe, zone mai puțin umblate sau dimpotrivă, foarte populare, construiesc o experință care este mai mult decât orice ți-ai putea imagina când pornești la drum. Fie că se întâmplă de la Putna, Drobeta Turnu Severin sau de undeva dintre cele două. 

Pentru ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”, proiectul Croicari Digitali imaginat de Zaga Brand, Asociația Human Made Art și cu susținerea Raiffeisen Bank România, drumul a început în urmă cu două săptămâni la Drobeta Turnu Severin și se încheie în orașul Marii Uniri – Alba Iulia. Alba este județul unde se fac ultimele marcaje și se pun pe poziții ultimele borne Via Transilvanica. 

Via Transilvanica va fi finalizată, după patru ani jumătate de muncă din partea echipei Asociației Tășuleasa Social, iar sărbătoarea care anunță întregul traseu va avea loc în forma unui ”târg” gândit ca loc de întâlnire, schimb de experienţe turistice cu organizaţii, trasee, destinaţii turistice din toată ţara şi din toată lumea! Se va întîmpla pe 8 octombrie, la Alba Iulia, acolo unde a început totul.

Mai bine de jumătate de zi am luat la pas Cetatea Alba Carolina.  Cea mai mare cetate de pe întreg teritoriul României este o fortificație bastionară în vârstă de peste 300 de ani. Cel care a inspirat construirea ei a fost mareșalul Eugeniu de Savoia, care a adus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații proiectate de Vauban, în Franța lui Ludovic al XIV-lea. Lucrările pregătitoare încep în anul 1711. Arhitectul italian Giovanni Morando Visconti a elaborat primul proiect al cetății și tot el a condus lucrările în primă fază, iar apoi ele sunt preluate de inginerii săi militari.

Conform sistemului Vauban, din care a fost inspirată, ansamblul cetății presupune 3 sisteme mari de fortificații. Corpul principal are forma geometrică de heptagon, ceea ce îi oferă un aspect stelat. Oamenii locului foloseau denumirea de „stea în șapte colțuri” și spuneau că forma este dată de cele șapte bastioane, care alcătuiesc „incinta de siguranță“, cea mai importantă și bine protejată parte a cetății. Un fapt interesant ce reflectă logica cu care a fost construită Alba Carolina, este că numărătoarea bastioanelor se face întotdeauna în sensul acelor de ceasornic de la poarta a treia. Denumirile lor sunt legate de numele unor patroni religioși sau laici, după cum se poate observa: Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano și Sfânta Elisabeta. Cel mai mare bastion de aici se numește Trinitatea și are un blazon decorat cu câmpuri și frunze de acantă, amintind de o adevărată descriere vergiliană. Suprafețele lor nu sunt tocmai egale, fiind adaptate terenului, ceea ce dovedește pragmatismul constructorilor. 

În plus, între curtinele din linia a doua și bastioanele principale, se află șanțul interior, măsurând 27 metri în lățime. Linia a doua este formată semilune care apără zidurile, iar dimensiuni lor sunt de 60-90 m și 45 m, în cazul flancurilor. Aici șanțurile au numai 9 metri lățime. Linia externă era formată din contragărzile care aveau rolul de a proteja ravelinele și erau așezate în aceleași unghiuri cu bastioanele.

Cetatea este considerată cel mai impunător monument baroc din zonă, iar rolul ei a fost unul cu caracter militar, de apărare. Ea a fost atacată o singură dată în 1849, când aproximativ 8.000 de unguri au asediat-o, dar nu au izbutit să o și cucerească.

O particularitate a Cetății este dată de succesiunea celor șase porți, situate pe axa est-vest. Altfel spus, pe Traseul Turistic al „Porților Cetății”, care face legătura între Centrul Civic și cartierul Platoul Romanilor, aflat în zona de vest a municipiului Alba Iulia. Statuile și reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc.

Impunătoarea fortificație a primit numele împăratului Carol al VI-lea, în vremea căruia a fost ridicată, respectiv Carlsburg-Cetatea lui Carol.

În Bastionul Trinitarienilor, colțul de sud-est al vechii cetăți, se află o cramă unde în perioada comunistă erau rezervele de stat cu vin păstrat strategic. Câteva mii de sticle mai sunt păstrate și azi în catacombele Cetății, unde temperatura medie anuala este de 12,8 grade Celsius cu o umiditate de 75-85%, ventilație naturală și sunt condiții excelente pentru păstrarea vinului. Pentru călătorii de pe Via Transilvanica, locul poate să fie unul bun pentru un popas și o răsplată a efortului de până atunci.

Pentru cine ajunge la Alba Iulia, Biblioteca Batthyáneum ar trebui să fie pe lista obiectivelor culturale de neratat. Doar că vizita aici trebuie planificată, trebuie cerută o aprobare în scris, iar accesul se poate face doar într-un grup organizat de minimum 10 persoane. Măsurile de precauție sunt justificate de valorile adăpostite în edificiul  construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.  La început Biserică a trinitarienilor, în urma unor ample lucrări a fost transformată și amenajată de episcopul Ignác Batthyány în institut astronomic, dotat cu bibliotecă și cu un mic muzeu. Valoarea culturală a ansamblului este conferită atât de bibliotecă, devenită veritabil muzeu de manuscrise medievale, incunabule și cărți occidentale rare, printre care, un manuscris din secolul IX, numit generic, „Codex Aureus”, cât și de documentele medievale și de colecții muzeale deținute.

„Codex Aureus” este o Evanghelie scrisă cu litere de aur și de argint pe foi fine de pergament, pictate în aur și are coperți de fildeș. Este un obiect de tezaur care nu este pus la dispoziția publicului decât sub forma unor copii fidele.

Nucleul de astăzi al Biliotecii Batthyaneum îl constituie colecţia privată a episcopului Batthyány Ignác, formată din 18.000 de unităţi bibliografice, tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea. Ele au fost procurate prin achiziţiile efectuate în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Observatorul astronomic a funcţionat numai până la Revoluţia din 1848, când a fost bombardat. Ulterior, a fost transformat în muzeu, destinaţie cu care a mai funcţionat vreme de un secol. Biblioteca a funcţionat neîntrerupt până astăzi, fiind administrată de Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia până în 1953. În 1962, a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.

Biblioteca adăposteşte peste 72.000 de unităţi bibliografice între care cele mai valoroase sunt cele 1.778 de manuscrise (peste o sută fiind manuscrise-codice copiate pe pergament din care 66 anluminate), 571 de incunabule şi aproximativ 24.000 de tipărituri din seria Carte veche. 

În Cetate, dacă vă prinde seara puteți surpinde o reconstituire istorică care aduce dacii, romanii și gladiatorii într-un joc care trece succinct prin toată istoria lor.

Aventurile care completează ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” se încheie sâmbătă, însă bagajul bogat se va descărca și la București sub forma unui târg special pe 9, 10 și 11 septembrie.

Poveștile culese în Rucsac de jurnaliști și creatori de conținut vor fi concentrate în trei zile de eveniment la Muzeul Țăranului Român. Vizitatorii vor avea acces la expoziții foto și proiecții video cu locurile și obiectivele descoperite în cei doi ani de când Cronicari Digitali, alături de Raiffeisen Bank România, organizează rezidența de storytelling digital pe Via Transilvanica.  

Tot la Muzeul Țăranului Român vizitatorii vor putea cunoaște producători și meșteșugari locali de pe Via Transilvanica. Mai mult, bucureștenii vor putea mânca preparate bazate pe rețete de pe Via, însoțite de poveștile localnicilor, curatoriate de bloggeri și vloggeri de food cunoscuți. 

Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO, și partenerii media Rock FM, Dilema Veche, SpotMedia și PressOne. Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇