Cum iubește cealaltă jumătate - o nouă comedie la Teatrul Elisabeta pentru locuitorii Sectorului 5

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Cum-iubeste-modificat

Marţi, 5 decembrie, începând cu ora 19:00, va avea loc premiera comediei „Cum iubește cealaltă jumătate”, în regia lui Șerban Puiu, la Teatrul Elisabeta. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. Locuitorii Sectorului 5 vor avea acces gratuit la reprezentaţiile din 5, 6 și 7 decembrie.

Producția „Cum iubește cealaltă jumătate” îi readuce împreună pe aceeași scenă pe Lucian Ghimiși, Alexandra Velniciuc, Andreas Petrescu, Ioana Ancea, Alexandru Prica, Ștefan Pavel și Maria Magdalena Țapu.

ADVERTISING

Comedia "Cum iubește cealaltă jumătate" este unul dintre cele mai apreciate texte semnate de Alan Ayckbourn, prezentă pe marile scene ale lumii de peste 50 de ani. Regizorul Șerban Puiu transformă situația a trei cupluri unite de un adulter într-o poveste dinamică, spectatorii având ocazia de a vedea evenimentele desfășurate simultan pe două planuri.

Mai mult decât o comedie de situație, spectacolul "Cum iubește cealaltă jumătate" este o comedie a defectelor umane, general valabilă, care va încânta și va pune pe gânduri, totodată, publicul spectator.

ADVERTISING

Obiectivul general al proiectului „Comedie pe bulevard”, aflat deja la a doua ediție, este de a crește accesul cetățenilor din Sectorul 5 la o ofertă culturală de calitate și, în egală măsură, de a crește accesul la o creaţie de prim rang – transpusă de o echipă artistică valoroasă într-un spectacol realizat la cel mai înalt nivel.

„Proiect finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998”

ADVERTISING

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache”