Cum arată călătoriile cu avionul pe timp de pandemie

Cum arată călătoriile cu avionul pe timp de pandemie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproape toate graniţele europene sunt din nou deschise şi zborurile se reiau şi ele încet-încet. De ce ar trebui să ţinem cont şi care sunt riscurile?

Turiştii care au de gând să călătorească în aceste zile în Uniunea Europeană cu avionul ar trebui să fie informaţi nu numai cu privire la prevederile anticoronavirus din ţările de destinaţie, ci şi privind măsurile speciale în vigoare pe aeroporturi.

Odată ajuns la aeroport ce faci?

Înainte de orice trebuie ştiut că în toate aeroporturile europene este obligatorie purtarea măştii faciale de protecţie – şi anume “din momentul în care pătrundem în terminal şi până la părăsirea terminalului din aeroportul de destinaţie”. Aceasta prevede Uniunea Europeană referitor la călătoriile cu avionul în timpul pandemiei de coronavirus.  

Excepţie fac copiii sub 6 ani şi persoanele care din motive de sănătate nu pot purta mască.

ADVERTISING

Călătorilor li se recomandă să schimbe masca de protecţie din patru în patru ore, să-şi spele şi dezinfecteze des mâinile.

Deoarece la durata zborului trebuie adăugată şi perioada petrecută pe aeroport, e recomandabil ca pasagerii să aibă în bagaj câteva măşti de rezervă.

Declarația epidemiologică poate fi completată online de pasagerii care aterizează la Otopeni

Ce se schimbă de la predarea bagajului şi până la îmbarcare?

Majoritatea aeroporturilor nu vor mai permite decât un singur bagaj de mână la bord. În acest fel, ar putea fi limitat pericolul contaminării în timpul controalelor de securitate.

Atât la check-in, cât şi la controalele de securitate se va respecta distanţa de cel puţin 1,5 metri.

Prin marcaje se indică pasagerilor cum ar trebui să stea la coadă, păstrându-se distanţa reglementară. Este prevăzută totodată deschiderea mai multor ghişee de check-in şi blocarea unora din scaunele din sălile de aşteptare.

ADVERTISING

E permisă mâncarea pe aeroport?

Cine doreşte să-şi cumpere ceva de mâncare sau de băut înaintea zborului va trebui să ţină cont de faptul că nu toate restaurantele, cafenelele sau magazinele din aeroport vor fi redeschise.

Pasagerii au voie în continuare să bea şi să mănânce în incinta aeroportului, deşi este obligatorie purtarea măştii de protecţie.

Vor exista controale de sănătate?

Astfel de controale – de pildă, efectuate cu camere de termoviziune sau măsurarea temperaturii – nu sunt obligatorii în aeroporturile germane.

În cazul în care situaţia s-ar schimba, aeroporturile sunt pregătite şi pentru controalele de sănătate, a anunţat asociaţia aeroporturilor germane ADV. 

Lufthansa intenţionează să ofere pasagerilor posibilitatea de a face teste de coronavirus. Potrivit săptămânalului “Der Spiegel”, compania germană de zbor va face posibile aceste servicii deja în luna iunie sau la începutul lui iulie pe aeroporturile din Frankfurt şi München.

ADVERTISING

Rezultatul testelor s-ar obţine în decurs de patru ore. Potrivit unui purtător de cuvânt al Lufthansa, oferta este adresată mai ales pasagerilor care călătoresc în ţări în care, la intrare, li se solicită un astfel de test.

Cât de mare este pericolul unei infectări la bord?

Pericolul este foarte redus. Este ceea ce susţin companiile aeriene şi producătorul Airbus. Aceasta pentru că în cabina de zbor aerul circulă în permanență de sus în jos.

În acest fel, stropii de respiraţie sunt împinşi spre podea şi nu ajung în dreptul feţei pasagerilor învecinaţi.

"Pericolul unei contaminări prin aer într-o cabină de zbor este la fel de redus ca într-o sală de operaţie a unei clinici germane", asigură compania aviatică Condor pe pagina sa web.

Virologul Jonas Schmidt-Chanasit nu consideră comparaţia ca fiind potrivită. Într-un interviu acordat postului Deutschlandfunk, şeful institutului de medicină tropicală Bernhard Nocht susţine: "În clinică, pacientul se află singur pe masa de operaţie, înconjurat de doar câţiva medici", în timp ce în avion este cu totul alta situaţia. "Hai să fim sinceri şi să recunoaştem acest lucru", adaugă specialistul.

Chiar şi dacă aerul circulă în permanenţă şi este bine filtrat, nu există călătorie fără risc.

Cu cât durează mai mult un zbor, cu atât mai mare este şi pericolul unei infectări. "Cu alte cuvinte, trebuie făcută deosebirea dintre un zbor de o oră şi unul, să zicem, peste ocean, care durează zece ore, dar chiar şi unul spre insulele Canare, care durează patru-cinci ore", atrage atenția Schmidt-Chanasit.

Vor fi lăsate locuri libere între pasageri?

Un lucru a devenit foarte limpede în ultimele luni: cu cât distanţa între oameni este mai mare, cu atât mai mic este riscul unei infectări cu noul coronavirus.

Iată de ce unii experţi solicită păstrarea locului din mijloc sau chiar a unui rând întreg de scaune liber.

Este ceea ce recomandă şi autoritatea pentru securitatea călătoriilor cu avionul a UE. Dar companiile de zbor nu sunt obligate să ia această măsură, ci o vor face doar în funcţie de numărul pasagerilor.

Niciun pasager nu are dreptul la un loc liber lângă el, ceea ce înseamnă că nu va putea fi respectată întotdeauna distanţa de un metru şi jumătate faţă de vecinul său de rând.

Dieter Scholz de la Hamburg University of Applied Sciences avertizează, de aceea, faţă de o subestimare a riscurilor pentru pasagerii care întreprind un voiaj cu avionul pe timpul pandemiei, subliniind că "aşa s-ar putea declanşa un al doilea val de infectări, iar coronavirusul s-ar putea răspândi pe tot globul chiar mai repede decât la începutul pandemiei".

Dacă, însă, nu poate fi evitată călătoria cu avionul, Scholz recomandă ocuparea unui loc în ultimul rând, la fereastră.

În plus, ar fi şi recomandabil ca pasagerii să nu se deplaseze în cabină pe durata zborului şi să poarte o mască facială cu filtru.

Mirjam Benecke


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇