Regizorul Cristian Mungiu vorbește, într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian, despre noul său film, Fjord, despre ciocnirea dintre valorile conservatoare și cele liberale, dar și despre pericolul abuzurilor statului. Cineastul, recompensat anul acesta cu al doilea Palme d’Or, crede că filmele ar trebui să provoace spectatorii să gândească, nu doar să le confirme propriile convingeri.
Discuția cu jurnalistul Philip Oltermann începe cu o întâmplare din 2013, când Mungiu a făcut parte dintr-o delegație de cineaști europeni care s-au întâlnit la Bruxelles cu José Manuel Barroso, pe atunci președintele Comisiei Europene.
Regizorii se temeau că liberalizarea comerțului dintre UE și SUA va afecta cinematografiile naționale, favorizând coproducții internaționale lipsite de identitate. Barroso nu le-a împărtășit îngrijorarea, fiind nemulțumit că europenii continuau să prefere filmele din propriile țări.
Mungiu spune că integrarea europeană este o direcție bună, dar diferențele culturale nu pot dispărea peste noapte.
Ironia este că noul său film, Fjord, este tocmai o asemenea coproducție internațională, filmată în Norvegia, montată în România și cu sunetul realizat în Finlanda și Danemarca. Este și primul său film în limba engleză, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale.
Un film despre două lumi care nu se înțeleg
Fjord urmărește povestea unei familii româno-norvegiene cu cinci copii, care se mută din București în Norvegia. Părinții sunt creștini evanghelici, cu valori conservatoare, dar sunt primiți inițial cu deschidere de comunitatea locală.
Situația se schimbă când un profesor observă vânătăi pe corpul fiicei celei mari. Autoritățile pentru protecția copilului intervin, iar tatăl, deși neagă că și-ar fi abuzat copiii, susține că o palmă poate fi uneori o pedeapsă necesară.
Copiii ajung să fie separați de părinți, inclusiv un nou-născut, iar cazul provoacă un conflict diplomatic.
Mungiu nu oferă însă spectatorilor un verdict. Filmul nu lămurește cum au apărut vânătăile, lăsând publicul să judece atât comportamentul părinților, cât și intervenția autorităților.
Regizorul critică tendința cinematografiei din ultimii ani de a construi povești în care binele și răul sunt delimitate clar, iar spectatorului i se indică ce trebuie să creadă.
„Vedem prea multe povești care nu fac decât să ne confirme că suntem de partea cea bună”, spune Mungiu.
Acuzații de conservatorism și lecția comunismului
Filmul, premiat cu Palme d’Or la Cannes în 2026, a provocat reacții contradictorii. În România, unii critici l-au considerat prea îngăduitor față de pedepsele corporale aplicate copiilor. În Franța, o cronică l-a acuzat pe Mungiu că favorizează una dintre tabere, deși pretinde că le prezintă echilibrat.
Jurnalistul The Guardian observă că filmul poate fi interpretat și ca o critică a intervenției excesive a statului în viața privată. Totuși, filmul prezintă și autoritarismul tatălui, inclusiv în relația cu fiica sa adolescentă, care dezvoltă sentimente pentru o colegă.
„Vin dintr-o societate foarte autoritară și am văzut că nu este bine să le dai oamenilor prea multă putere, pentru că există tendința firească de a abuza de ea”, explică Mungiu.
Mungiu vorbește ironic și despre faptul că are numeroși admiratori în Franța care sunt comuniști. Spune că le-ar fi dorit să trăiască în România anilor ’70, ca să vadă ce însemna comunismul în realitate. „Ca să nu mai vorbim de anii ’50!”, adaugă regizorul.
Regizorul respinge însă eticheta de conservator. Faptul că prezintă anumite argumente fără să le condamne explicit nu înseamnă că susține valorile conservatoare sau intoleranța asociată acestora.
De ce a devenit lumea mai puțin liberală?
Mungiu spune că are așteptări mai mari tocmai de la societățile liberale, precum cea norvegiană. Consideră că acestea ar trebui să fie primele care încearcă să dialogheze cu oamenii care au alte convingeri, iar dialogul presupune răbdare și disponibilitatea de a asculta.
Jurnalistul The Guardian îl confruntă însă cu o situație din film: uneia dintre adolescente i se spune că sexualitatea ei o va trimite în Iad. Câtă răbdare ar trebui să aibă o fată pusă într-o asemenea situație?
„Sunt conștient că lucrurile sunt mai complicate în realitate”, admite Mungiu, dar ridică o altă întrebare: cum s-a ajuns ca, după atâția ani în care societățile au încercat să devină mai liberale, lumea să fie acum mai puțin liberală?
Regizorul se întreabă dacă nu cumva unele schimbări au fost forțate prea mult și prea repede. „E ca și cum ai încerca să coci o banană cu un uscător de păr. Nu funcționează așa. Oamenii au nevoie de timp”, spune Mungiu.
În Norvegia, Fjord a avut parte de unele dintre cele mai favorabile reacții, spune Mungiu. Nici măcar autoritatea pentru protecția copilului, Barnevernet, nu ar fi considerat filmul o critică la adresa societății norvegiene.
La lansare, filmul a ajuns pe primul loc în box-office-ul norvegian, depășind The Odyssey, noua producție a lui Christopher Nolan.
G.P.
