Concursul George Enescu în pandemie: primele etape se mută online, iar spectatorii își vor primi banii înapoi

#2020EnescuCompetitionONLINE

Ediția 2020 a Concursului Internațional George Enescu, programată să se desfășoare între 29 august și 20 septembrie, va fi reorganizată în două faze distincte: primele două etape ale competiției vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului inițial, iar Semifinalele și Finalele fiecărei secțiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din București. Accesul publicului la gala de deschidere și la primele două etape va fi exclusiv online și gratuit, iar spectatorii care au achiziționat bilete și abonamente își vor primi banii înapoi. 

Măsura a fost luată de organizatorul Concursului, ARTEXIM, în urma unei consultări cu membrii juriilor și cu directorul artistic al Festivalului și Concursului Enescu, Vladimir Jurowski, în contextul agravării situației generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea tinerilor muzicieni, artiștilor implicați în procesul de jurizare, publicului și echipei de organizare. 

Ne pare rău că a trebuit să schimbăm modul de organizare în scurtul timp rămas până la începerea Concursului. Am decis să nu anulăm Concursul pentru că vrem să transmitem artiștilor și publicului larg un mesaj despre cât este de important pentru toți să nu renunțăm la ce ne definește ca oameni. Pe concurenții care s-au înscris în Concurs îi definesc pasiunea pentru muzică și dorința de a excela în cariera artistică.

ADVERTISING

Membrii juriilor, artişti şi pedagogi de recunoaștere internațională, doresc promovarea tinerilor şi sprijinirea lor în aceste momente grele ale viitoarei lor cariere. Publicul nostru este definit de pasiunea de a asculta muzică de calitate. Pentru ei, am decis să continuăm organizarea competiției, dar în condiții diferite, pentru a proteja sănătatea tuturor celor implicați. Participarea la Concursul Enescu 2020 va fi mai mult ca niciodată o șansă de afirmare în cariera internațională pentru laureatii celor trei secțiuni”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM.

Desfășurarea Fazei 2020 a Concursului Enescu

Toți participanții vor rămâne acasă, în siguranță. Pentru fiecare dintre primele două etape ale Concursului concurenții vor trimite Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor, până la datele de 24 august (violoncel), 31 august (vioară) și 6 septembrie (pian) conform repertoriului ales inițial, iar membrii juriului vor analiza de acasă primele două etape ale Concursului. Toate înregistrările trimise de concurenți vor fi publicate pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice.

ADVERTISING

Concursul Enescu 2020 va începe conform programului pe data de 29 august, cu Concertul de Gală anunțat inițial, la care publicul va avea acces gratuit, pe site-ul www.festivalenescu.ro.  

Dirijor: Josep Caballé Domenech  

Program concurs

Alexandru Ștefan Murariu – „Concert pentru clarinet şi Orchestră  (Lucrare distinsă cu premiul I în cadrul secțiunii Compoziție, Concursul Internațional George Enescu, ediția 2018)

Solist: Aurelian Băcan

Dan Dediu – „Brahmsodia - Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră  - primă audiție mondială (laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția 1991)

Solişti: 

Gyehee Kim  – vioară, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, ediția 2016

Valentin Răduțiu  – violoncel, laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2011

Viktoria Vassilenko – pian, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, ediția 2016

Brahms – Simfonia nr. 1 în do minor, Op. 68

Prima etapă de Concurs a fiecărei secțiuni se va desfășura conform programului inițial: violoncel, 30 august-3 septembrie; vioară, 5-9 septembrie; pian, 11-15 septembrie. Atât publicul, cât și membrii juriilor vor asculta interpretările înregistrate de concurenți în prealabil și trimise organizatorilor. Juriile îi vor alege pe cei 12 concurenți care vor trece în a doua etapă, care se va desfășura tot online, pe bază de înregistrări, conform programului inițial: violoncel, 5-7 septembrie; vioară, 11-13 septembrie; pian, 17-19 septembrie. Dintre cei 12 vor rămâne doar șase concurenți pentru fiecare secțiune, care vor intra în semifinală. 

ADVERTISING

Jurizarea lucrărilor înscrise la secțiunea Compoziție a Concursului Enescu va avea loc în perioada 1-15 septembrie 2020. Fiecare membru al juriului va analiza acasă cele 25 de lucrări înscrise, iar rezultatele finale vor fi comunicate public de organizatori pe 20 septembrie 2020.

Desfășurarea Fazei 2021 a Concursului Enescu

Semifinale și Finale Concursului Enescu se vor desfășura în București între 13-23 mai 2021, la Ateneul Român, cu participarea Filarmonicii George Enescu și a dirijorilor Nicolas Altstaedt (Finala Violoncel), Wilson Hermanto (Finala Vioară) și John Axelrod (Finala Pian).

Concertele din Finala Concursului vor face parte din stagiunea 2021 a Filarmonicii George Enescu. Recitalurile membrilor juriului și ale laureaților ediției 2018 vor fi organizate în sesiunea specială a semifinalelor și finalelor din luna mai 2021. 

Accesul publicului și restituirea banilor de bilete și abonamente

Accesul publicului la Concertul de Gală, care deschide Concursul Enescu, pe 29 august, și la primele două etape de concurs va fi gratuit și integral online. Pentru concertele și recitalurile din faza a doua a Concursului (din mai 2021), procedura de acces va fi anunțată la începutul anului viitor. Spectatorii care au cumpărat bilete și abonamente pentru ediția 2020 își vor primi integral banii înapoi, de la Eventim. 

Procedura este următoarea:

  • Toți cei care au achiziționat bilete direct de pe site-ul Eventim.ro vor primi o informare pe email din partea Eventim cu privire la începerea procesului de rambursare automată a banilor pentru biletele achitate. Sumele vor fi returnate în conturile din care au fost efectuate plățile. 
  • Cei care au cumpărat bilete din rețeaua magazinelor partenere Eventim vor returna biletele la punctul de vânzare de unde a fost făcută achiziția. 
  • Cei care au efectuat achiziția de la punctele de vânzare Eventim sau de la sediu vor transmite un mesaj cu datele de comandă și numele cumpărătorului la adresa de email contact@eventim.ro 
  • Pentru mai multe detalii sau informații, puteți trimite un mail la adresa contact@eventim.ro sau să apelați numărul de telefon 0730240249 de luni până vineri în intervalul orar 10.00-18.00.

Reacția juriilor față de noua propunere de organizare

Răspunsurile primite din partea juriului internațional în urma prezentării noii modalități de organizare a Concursului sunt pozitive și apreciative:

Krzysztof Wegrzyn (juriu vioară): Prin această decizie vom avea grijă atât de sănătatea tuturor persoanelor implicate (concurenți, juriu, public, organizatori) și ne vom asigura că programul se va desfășura precum a fost decis inițial, oferind astfel publicului un semn plin de speranță pentru viitor. 

Josu de Solaun (juriu pian): Sprijin 100% această variantă. În vremurile acestea dificile decizia dumneavoastră dovedește reziliență, curaj și un angajament de neclintit pentru muzică și artă.

David Geringas (președinte juriu violoncel): Nu e ușor să luați o astfel de decizie. Felicitări! Cel mai important este să avem grijă de participanți. Bineînțeles că nu va fi ușor pentru toți candidații să-și înregistreze programul, însă noi vom fi pregătiți pentru a privi dincolo de versatilitatea calității și de a aprecia talentul. Sperăm că rezultatele vor fi mulțumitoare pentru toți și că ne vom putea întâlni în București în primăvara anului 2021.

La ediția 2020 a Concursului Enescu s-au înscris 292 de concurenți din 42 de țări, din care au rămas, în urma preselecției, 272 de candidați din 41 de țări. Listele complete ale concurenților care intră în concurs, la cele trei secțiuni, pot fi găsite pe www.festivalenescu.ro, la secțiunea „Rezultate”.

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii și de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România. 

Bilete și abonamente la concertele online ale Concursului Enescu 2020, puse în vânzare de astăzi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇