În sud-estul Chinei se inaugurează, luna viitoare, unul dintre cele mai spectaculoase poduri din lume.
Acest pod are o lungime de numai 768 de metri. Și din acest punct de vedere, nu bate niciun record, în condițiile în care China are mai multe poduri de peste 100 de kilometri lungime.
În schimb, podul Lvzhijiang - care leagă două masive muntoase, peste valea adâncă râului omonim – este special din alte puncte de vedere.
Spre exemplu, are un singur stâlp de sprijin. Iar acesta nu este situat la mijlocul podului, ci în apropierea unuia dintre munți. Capetele podului sunt susținute cu cabluri ancorate pe stâlp și de versanții muntelui.
În plus, inginerii chinezi susțin că distanța dintre nivelul solului – unde și-au făcut amenajarea de șantier – și tablierul podului este o distanță de 320 de metri (echivalentul a circa 100 de etaje). Cu alte cuvinte, s-a lucrat în condiții dificile, la foarte mare înălțime.
Iată câteva imagini din timpul construcției.
Podul a fost construit pentru a scurta considerabil timpul unei călătorii spre provincia Yunnan.
Lucrările au început în 2019 și s-au finalizat în primele zile din acest an. Iar spre finalul lunii aprilie, acest pod spectaculos urmează să fie inaugurat.
Podul face parte dintr-o rețeau de autostrăzi numite Yuchu și al cărei rol este să asigure circulație rutieră în bune consiții pe 190 de kilometri. La rândul ei, rețeaua Yuchu face parte din rețeaua proiectul rețelei de autostrăzi Yunnan, gândit să se întinsă pe 9.000 de kilometrui.