Plănuiești o cină cu familia sau o petrecere cu prietenii? Indiferent de tipul evenimentului pe care îl organizezi, probabil că ai stabilit deja cele mai multe detalii, cum ar fi aranjamentul casei, muzica, invitații, dar și meniul. Însă, atunci când ai ajuns la partea legată de alegerea vinului, simți că te confrunți cu un blocaj. Oferta magazinelor abundă în tipuri și soiuri de vin, la prețuri diverse în funcție de calitate sau producător, iar decizia pe care trebuie să o iei poate fi extrem de complicată.
Am pregătit un articol foarte interesant, cu cele mai importante reguli pe care trebuie să le respecți atunci când servești vin, dar și cum să faci cele mai potrivite alegeri în funcție de meniul pe care ți-l dorești.
În mod tradițional, vinurile sunt servite în următoarea ordine: vinuri albe înainte de vinuri roșii, iar vinurile seci înaintea celor dulci. Totuși, cea mai importantă parte este meniul, în funcție de acesta putând alege și vinurile adecvate.
- Vin roșu cu pizza sau alte preparate cu sos de roșii
Deoarece pizza, pastele și chiar sosul de roșii sunt feluri de bază italiene, nu are sens asocierea acestora cu altceva decât un pahar de vin italian roșu bun. Aceste vinuri sunt recomandate pentru preparatele cu roșii, deoarece ajută la completarea acidității, în timp ce alte vinuri pot lăsa un gust metalic în gură. Cu cât vinul este mai vechi, cu atât mai fructos devine. Poți alege un Sangiovese și, înainte de a lua prima înghițitură, acordă-ți puțin timp pentru a aprecia parfumurile subtile de smochine, cireșe și trandafiri.
- Pinot Gris și fructe de mare
Deoarece fructele de mare au arome delicate, nu trebuiesc acoperite cu un vin complex. Pinot Gris este ideal deoarece nu doar că va îmbunătăți preparatul, dar va îmbogăți gustul fructelor de mare cu aroma lui subtilă.
- Vin rose alături de un platou cu brânzeturi
Brânzeturile sunt disponibile într-o largă varietate de arome și texturi, iar alăturarea cu un vin rose și câteva fructe confiate, reprezintă o alegere excelentă. Rose-ul se potrivește atât de bine deoarece prezintă atât aciditatea vinurilor albe cât și dulceața vinurilor roșii. Brânza la grătar poate fi, de asemenea, o alegere minunată, pentru o gustarea delicioasă și rapidă.
- Prosecco, prosciutto și pepene galben
Un aperitiv de petrecere perfect, ușor de pregătit și cu un efect impresionat asupra invitaților. Combinația de dulce și sărat este delicioasă, iar asocierea cu un pahar de Prosecco va duce întreaga experiență la nivelul următor. Prosecco este un vin spumant cu arome florale, care diminuează gustul puternic și sărat oferit de prosciutto, completând în același timp dulceața pepenelui.
- Vin și grătar
Dacă îți place să savurezi un grătar în weekend alături de prieteni, alege un soi din gama de vinuri Corcova. Deoarece mâncărurile la grătar au un profil divers și aromat de fum, este nevoie de alăturarea unui vin cu o personalitate importantă, care să îmbunătățească notele dulci și acidulate din carne.
- Cabernet Sauvignon împreună cu friptură
Orice vin roșu este perfect împreună cu o friptură din carne roșie, dar Cabernet Sauvignon este alegerea ideală. Nu există nimic mai decadent decât alăturarea acestui vin bogat în taninuri cu un profil îndrăzneț, fructat, și carnea roșie, ce are un gust cu greutate.
- Fructe și vin
Fructele sunt perfecte pentru realizarea unor gustări servite cu vin. Alege un vin care nu este prea dulce și care le va permite invitaților tăi să poată savura aromele complexe ale fiecărui fruct de pe platou.
- Vin alb și mâncăruri delicate de pui
Poți alege un Chardonnay, cunoscut pentru gustul său cu note florale și citrice, care este perfect pentru o masă ușoară și răcoritoare, pe bază de carne de pui. Adaugă un sos alb de smântână pentru fiptura de pui, împreună cu o salată și baghetă franțuzească, iar gustul final va fi unul excelent.