Ce se vede în luna octombrie la Teatrul Ion Creangă

Ce se vede în luna octombrie la Teatrul Ion Creangă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După un început de stagiune plin de emoții, vă invităm să ne bucurăm împreună de o lună octombrie fantasTICă! Stagiunea 2025-2026 prinde tot mai mult contur, iar noi v-am pregătit un program bogat, perfect pentru a transforma zilele de toamnă în povești pline de magie.

Marea surpriză a debutului de stagiune, „Pinocchio”, continuă să-i fascineze pe prichindei și să aducă zâmbete și bucurie în inimile tuturor. Dacă sunteți curioși și doriți să vă alăturați simpaticei păpuși de lemn într-o aventură de neuitat, TIC vă așteaptă la premiera care are loc duminică, 12 octombrie, de la ora 18:00.

Luna aceasta v-am pregătit spectacole pentru toate vârstele copilăriei, într-un program ce include o varietate de titluri pentru fiecare categorie de public:

#TICBEBE (0-3): Experiențe senzoriale pline de culoare pentru bebeluși, în spectacole ca „O lume de la zero”, „Pernuța somnoroasă”.

#TICPITIC (3-6): Aventuri clasice și povești cu tâlc, precum „Ursul păcălit de vulpe” și „Punguța cu doi bani”.

#TICJUNIOR (6+): Producții complexe și dinamice, cum ar fi „Harap Alb”, „Amintiri din copilărie”, care stimulează imaginația și gândirea critică.

Nu uitați să verificați programul nostru pentru a nu rata evenimentele perfecte pentru micuții voștri!

Detalii suplimentare privind evenimentele Teatrului Ion Creangă veți găsi urmărind pagina oficială www.teatrulioncreanga.ro, dar și paginile noastre de Facebook și Instagram.

PROGRAM OCTOMBRIE 2025

La un metru de tine (3-6)
04.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

La un metru de tine

Ce poți face cu un metru de tâmplărie? Desigur, să măsori diverse obiecte... Uitați acest răspuns și haideți în universul spectacolului „La un metru de tine”! Aici, un metru de tâmplărie poate deveni fluture jucăuș, căluț nărăvaș sau... Sau mai bine să îi lăsăm pe copii să descopere această minunată punere în scenă – minimalistă, expresivă, creativă -, una în care spațiul prinde viață datorită prezenței a doar două personaje, El și Ea. Ce metaforă frumoasă!

O lume de la zero (0-3)
04.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Spectacolul „O lume de la zero“ vă propune să asistați la un altfel de început al Universului, un început în care bucuria de a descoperi și joaca au un rol esențial. Din joacă, cele două personaje creează o lume de la zero în care mai târziu apare și omul. Pe scenă, se va contura în fața ochilor celor mici și a celor mari, un univers căruia, an după an, omul îi va descoperi noi și noi sensuri.

CUTInE (2-5)
05.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

CUTInE

O cutie poate ascunde orice. În spatele pereților săi se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi... da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE” explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginație.

Pernuța somnoroasă (0-3)
05.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Când lumina se stinge, imaginația unui copil „se aprinde”. Povești cu umbre și forme încep să apară, iar jocuri noi sunt inventate în acest moment plin de mister. Copilul poate să adoarmă într-un submarin, sub apă sau într-un balon cu aer cald, deasupra dealurilor colorate și să se trezească în patul său, ca printr-o magie. „Pernuța somnoroasă” este un spectacol despre percepție, imagini, sentimente și despre noi moduri de joacă pe care micii spectatori le descoperă înainte de culcare.

Harap Alb (6+)
11.10, ora 11:00 & 26.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Viața este un continuu proces de maturizare, de-a lungul căruia avem de-a face cu tot felul de provocări. Nu e deloc de mirare că ce se întâmplă este, deseori, „ca-n basme”, într-un sens mai nuanțat decât cel cu care ne-am obișnuit. Asemenea lui Harap Alb, greșim trecând peste sfaturile părinților, ne este teamă de necunoscut, facem alegeri mai puțin bune, dar ne bucurăm mereu când îi simțim pe prieteni aproape. Datorită lor, procesul de maturizare se împlinește, iar speranța de a merge mai departe crește. „Harap Alb” rămâne, fără doar și poate, cea mai încurajatoare istorisire fantastică din opera lui Ion Creangă, una din care vom avea întotdeauna ceva nou de aflat.

Punguța cu doi bani (3-6)
11.10, ora 18:00 & 26.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Punguța cu doi bani

Un spectacol muzical și interactiv, „Punguța cu doi bani” este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Pinocchio (6+)
12.10, ora 11:00 & 18:00 (PREMIERĂ), 30.10 ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Uneori, este nevoie să te rătăcești, să greșești și chiar să minți. Să fii vulnerabil și să te abați de la drumul „cel bun”. Însă mereu, după orice deviere de la cale, rămâi cu o lecție învățată. Așa se întâmplă și cu Pinocchio, personajul transformat în copil dintr-o mică, dar fermecată bucată de lemn. Fiecare întâlnire din lunga lui călătorie și fiecare interacțiune cu personajele care-i ies în cale – fie ele negative (cum sunt vulpoiul John, motanul Gideon sau „marele” Stromboli), fie pozitive (cum sunt Zânele ori greierele Jiminy) – sunt un pas înainte spre devenirea lui finală. „Să fii un băiețel adevărat” nu e deloc ușor, însă noul spectacol „Pinocchio” le va demonstra copiilor că imposibilul este doar un detaliu, atunci când forțele care îi guvernează sunt curajul, optimismul și ambiția de a merge mereu înainte.

Albă ca zăpada (4+)
18.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Povestea Albei ca zăpada este, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase din lume. Dramatizarea actuală îi pune din plin în valoare această calitate. Aflată singură în inima pădurii, protagonista este nevoită să înfrunte destinul. Dar soarta îi surâde în acest loc atât de, aparent, neprietenos. Iată o dovadă a faptului că niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța! În fața pericolului iminent, ea va primi ajutor de la cine se așteaptă mai puțin. Finalul întâmplărilor prin care trece va aduce multe zâmbete în rândul spectatorilor.  


Glasul copilăriei (6+)
18.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, puțin mai altfel decât am crede. Spectacolul „Glasul copilăriei” este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

Mica sirenă (4+)
19.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați.


Peter Pan (4+)
19.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Când seara se lasă ușor peste casa familiei Darling, un oaspete neașteptat intră pe fereastră. Este chiar el, Peter Pan, venit din Țara de Nicăieri! Acum se află în trecere prin Londra și scopul vizitei în casa familiei Darling este dat de faptul că umbra i s-a rătăcit chiar aici. Ajutat de Wendy, o recuperează și o coase la loc, după care, pentru a-i răsplăti gestul, o ia, împreună cu Michael și John, frații ei, în Țara de Nicăieri. Ce se întâmplă oare mai departe? Suntem tare curioși să aflăm, pentru că în Țara de Nicăieri, obstacolele sunt la tot pasul, însă, în aceeași măsură, și surprizele frumoase.

  
Ursul păcălit de vulpe (3-6)
25.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Un urs flămând întâlnește o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Grămada de pește din jurul acesteia îl face pe urs să poftească la hrana vecinei sale. Însă, o baltă întreagă doar pentru el sună mai bine decât un singur pește. Din gelozie pentru coada frumoasă despre care se vorbește în toată pădurea, vulpea îi plănuiește acestuia o farsă. Despre cum l-a păcălit vulpea pe urs ne va povesti chiar peștele, mărul discordiei. Lăcomia și falsa prietenie îi vor da ursului din poveste o lecție pe care nu o va uita prea curând.

Jack și vrejul de fasole (5+)
25.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Jack și vrejul de fasole

Jack ajunge la capătul răbdării, așa că decide să-și vândă vaca. Doar că această tranzacție îi va aduce mai mult decât și-a închipuit inițial, când boabele de fasole pe care a schimbat văcuța vor deveni puntea către tărâmul de dincolo de nori. Jack pornește pe calea deschisă de vrej, curios și plin de speranță că va găsi ceva uimitor. Haideți să descoperiți alături de el lumea de basm!

Amintiri din copilărie (6+)
31.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Copilăria este și va rămâne mereu un tărâm nemărginit al posibilităților. Pe scena Teatrului Ion Creangă vor păși personajele care au impresionat generații: Nică, Irinuca, Mătușa Mărioara, Smaranda și mulți alții. Spectacolul „Amintiri din copilărie” le va aminti părinților ce înseamnă să fii copil, iar celor mici le va arăta aspecte ale copilăriei pe care poate nici nu le cunosc. Protagonistul nostru îi va purta pe spectatori prin aventuri palpitante și le va aminti și de ce este important să îți asculți părinții.

Descoperă mai multe:

www.teatrulioncreanga.ro

→ Facebook.com/TeatrulIonCreanga

→ Instagram.com/TeatrulIonCreanga

→ Youtube.com/TeatrulIonCreanga

→ Casa de Bilete – tel. 0767 934 374