Călătorii interioare și exterioare și finalul unei expoziții colective, în martie în spațiile Celulei de Artă

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Sorana-Scortea_Celula-de-Arta-x-Kulterra_2

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106. 

Seria „Călătoriile Spiritului” cuprinde peisaje din viața artistei, fie reale, fie imaginare, în care s-a simțit aproape de esența sufletului ei. Prin practica sa artistică își propune să redea noțiunile abstracte ale sentimentelor, precum și aspectele universal valabile pentru fiecare suflet, prin experiența sa subiectivă, și să surprindă forțele intangibile care fac universul să funcționeze, neinfluențate de conceptele, principiile și acțiunile fizice tipic umane. Surprinde în lucrările sale forțele ce animeaza obiectele și ideile pure ale filosofiei antice și ale spiritualității: Frumosul, Binele, Libertatea și Autenticitatea.

ADVERTISING

Iar până pe 15 martie, publicul mai poate admira expoziția „Bucățele”, a artistei Evghenia Gritscu, născută în România și crescută în Ucraina, care în prezent își urmează studiile în Polonia, ce a absorbit influențe din fiecare dintre culturile în care a trăit și lucrat. Această diversitate culturală aduce adâncime și autenticitate lucrărilor sale, oferind o contribuție distinctivă în peisajul artistic contemporan.

„Bucățele” prezintă o lucrare realizată în cadrul unui rezidențiat între cele două țări. O parte a fost creată în Polonia, unde Evghenia urmează un doctorat în artă, iar cealaltă parte a lucrării a fost realizată în București. Materialele folosite de ea au fost găsite pe străzi sau aduse de prieteni. Din bucățele mici, artista a creat un autoportret fragmentat ce simbolizează coagularea tuturor părților într-un întreg, un întreg care înseamnă "eu". Iar folosirea oglinzilor e simbolul reflecției celorlalți oameni care ne oglindesc imperfect, ne influențează și ne schimbă. Cu toate acestea, devenim un întreg, care prin lumini va crea un univers.

ADVERTISING

La Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53 va avea loc pe 16 martie, începând cu ora 19:00, și vernisajul expoziției „My Light Darkness”  a artistei Medeea Stănescu. Cele trei lucrări expuse fac parte dintr-un proiect mai amplu care se învârte în jurul peisajului. Natura are un efect vindecător, astfel că artista a surprins diversitatea ei, dar și idei mai profunde legate de viață, moarte și relația omului cu mediul înconjurător. În lucrări se regăsește dihotomia întuneric-lumină, specifică universului interior al artistei. Expoziția poate fi văzută până pe data de 14 aprilie.

Medeea-Stanescu_Celula-de-Arta-x-Carol-53

În această lună se încheie programul de vizitare al expoziției cu lucrări realizate de artiștii înscriși la competiția Art Battle: Medeea Stănescu, Tusai Istvan, Ioana Badea, Stela Filip, Evghenia Gritscu, Ada Maria Loloiu, Cosmin Vâlceanu, Alexandra Teletin, Ionela Kelemen, Dan Armand Stancu, Ninel Preda, Beatrice Nicolae, Anca Alina Iacob, Monica Briciu, Gabriela Vasile, Andreea-Marina Tofoleanu, Marian Văsii, Adela Silvan, Mateo Dumitrache, Pavel Bălan, Lucreția Nicolau, Elena Hogaș și Francesca Chebuțiu, dar și ale artiștilor din echipa organizatoare: Daniel Loagăr, Bogdan Negulescu, Silviu Petrescu, Cosmin Sandu, Andreea-Eliza Petrov, Ștefan Andrei și Ioana Vîlcu vor putea fi văzute în salonul permanent al Celulei de Artă din Palatul Bragadiru până pe data de 18 martie, între orele în care se desfășoară evenimente la Palatul Bragadiru.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

ADVERTISING

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. 

Cu o prezență de peste 6 ani pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 190 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea printr-un Pop-Up Window în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește „artă în vizită”, dar și la Galeria Verticală din incinta Random Space, la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

Parteneri strategici: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Gonext, Bookblog, 4arte, Empower Artists, Iqool, Munteanu, SMARK, Săfițicuminți.