Bucharest Feminist Film Festival 2024: Ediția Body aduce dezbateri, expoziții și spectacole despre corp și sănătatea femeilor

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
2_17_7___body_politics___posters_eventbook__afis__

Anul acesta, Bucharest Feminist Film Festival, ediția „Body”, se desfășoară între 17 și 20 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului și aduce o serie de evenimente conexe care explorează diverse perspective asupra corpului.

În prima seară, vizitatorii pot vedea expoziția „Povestea mea”, organizată de Identity Education, care prezintă poveștile membrilor comunității LGBTQIA+ din România, Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii. Aceste povești sunt animate în 3D și pot fi accesate prin realitate augmentată (AR), oferind o experiență interactivă unică.

ADVERTISING

Tot la Cinema Muzeul Țăranului, publicul poate asista la spectacolul „Mea Maxima Culpa”, realizat în co-producție cu Teatrul Improbabil. Acest spectacol de teatru sonor abordează conceptul unei religii false a corpului, concentrându-se pe vinovăție, greșeli și urâțenie, propunând o abordare umanizată a corpului – un corp care trebuie privit de la egal, nu venerat sau disprețuit.

Pe parcursul întregului festival, expoziția „Femscapes” prezintă 7 lucrări de artă care explorează amintiri din copilărie și impactul reclamelor din adolescență asupra adulților de astăzi. Aceasta reprezintă o intervenție modestă, dar importantă, asupra modului în care creativitatea poate elibera gândurile viitoare de sub influența stereotipurilor.

ADVERTISING

Sâmbătă și duminică, de la orele 19:30 și 19:00, performance-ul „În esență” al artistului Cab Morgenstern explorează relația cu corpul ca entitate de sine stătătoare. Performance-ul tratează teme precum vinovăția, plăcerea, îmbătrânirea, diversitatea, rușinea și evoluția, integrând atât experiențele personale ale artistului, cât și pe cele ale 30 de indivizi. Publicul este invitat să participe activ la acest dialog artistic.

Un moment esențial al festivalului este dezbaterea „Body Politics”, care va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 16:00. Moderată de Ionela Băluță, profesoară la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, dezbaterea va aborda teme precum accesul la servicii de sănătate reproductivă, legislația și politicile publice referitoare la violența de gen și educația privind drepturile reproductive. Printre invitați se numără Diana Oncioiu (jurnalistă independentă, Dela0.ro), Diana Neaga (consilieră personală la ANES), Dominique Ogreanu (activistx Supporting Abortions for Everyone - SAFE) și Irina Vasilescu (președintă Asociația Pe Stop).

ADVERTISING

Duminică, 20 octombrie, la ora 15:30, festivalul se încheie cu proiecția de scurtmetraje realizate de elevi de liceu din Ciorogârla, în parteneriat cu Asociația Vira. Aceste proiecții reflectă perspectivele tinerilor asupra tematicilor abordate în cadrul festivalului.

Toate evenimentele mai sus menționate au intrare liberă, iar biletele pentru proiecțiile de film se pot achiziționa de aici.

Parteneri: Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Ambasada Canadei în România, Ambasada Suediei în România

Parteneri media: IQ Ads, Zile și Nopți, Cărturești, Munteanu recomandă, Spotmedia.ro, FilmMenu, Movienews.ro, Observator Cultural, Libertatea, The Woman, Cinefan.ro, Cinefilia.ro, Aivi Media, Cultura la Dubă, Revista E-Zeppelin, Propagarta, Revista Golan, Contemporary Lynx Magazine.

Sponsori: Uber, Familia Darabont, Sprizz, Hop Hooligans

Mai multe detalii despre program și filme, pe pagina de Instagram a festivalului.