Astra Film Festival a început! Proiecție de gală cu filmul despre Volodimir Zelenski

Astra Film Festival a început! Proiecție de gală cu filmul despre Volodimir Zelenski
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ediția aniversară 30 de ani de Astra Film Festival a debutat, duminică seară, cu filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), co-regizat de actorul, regizorul și producătorul american Liev Schreiber și de regizorul și producătorul britanic André Singer. Un film pe care spectatorii din Sibiu sau veniți din alte zone ale României, care au umplut sala Thalia din Sibiu, au avut ocazia să-l vadă în premieră și pe care l-au aplaudat îndelung. După proiecție, așa cum este tradiția de 30 de ani la Astra Film Festival, realizatorii au intrat în dialog cu publicul. La sesiunea Q&A au participat André Singer, de pe scenă, Liev Schreiber, în direct din SUA, prin intermediul unei videoconferințe, scriitorul, publicistul și diplomatul Emil Hurezeanu și jurnalista Amalia Enache. Înregistrarea discuției poate fi văzută aici: https://fb.watch/nIH6gepibd/.

ADVERTISING

Gala de Deschidere a ediției aniversare 30 de ani de Astra Film Festival a fost un eveniment așteptat de comunitatea festivalului, care a retrăit, în câteva minute, cele mai importante și mai semnificative momente ale istoriei primului și celui mai longeviv festival de film din România. 

La prima ediție, filmele au fost proiectate pe un televizor. La a doua, pe patru televizoare, legate în rețea. Acum, vedem filme full-dome și VR, care aduc spectatorul în mijlocul acțiunii. Atunci, publicul a părăsit sala, în timpul unui film al lui Michael Stewart care vorbea despre tensiunile interetnice din Transilvania. Acum, oamenii văd filmul, după care participă la discuții, uneori în contradictoriu, cu realizatorii. Lucrurile au evoluat enorm în societatea românească și datorită documentarului. Filmul documentar contribuie cu adevărat la formarea unei societăți mai bune, mai democratice, în care există mai multă toleranță și înțelegere între oameni”, a spus Dumitru Budrala, directorul-fondator Astra Film Festival.

ADVERTISING

Momentul culminant al Galei a fost proiecția filmului-eveniment „Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), spectatorii care au umplut sala Thalia din Sibiu având șansa de a fi primii din lume care au văzut această producție.

Realizat în urma mai multor întâlniri între realizatori și Volodimir Zelenski, documentarul prezintă nu doar ascensiunea politică, ci și cariera artistică a liderului ucrainean, de la debutul pe scenă și la televiziune, până la rolul din serialul „Slujitorul poporului”, mergând până la imaginile din timpul războiului care a urmat agresiunii Rusiei. În acest fel, Sibiul a fost scena unui eveniment cinematografic de talie mondială, iar spectatorii au avut acces, în premieră, la imagini inedite din copilăria și adolescența președintelui ucrainean și au putut înțelege mai bine cum a fost posibil ca Volodimir Zelenski să devină, în timp foarte scurt, unul dintre cei mai importanți lideri mondiali.

ADVERTISING

Lumea își va aminti de Zelenski ca fiind un președinte extraordinar, care a fost un actor foarte bun. Mesajul său, faptul că a declarat a doua zi după debutul conflictului că rămâne aici, că luptă, a fost unul foarte puternic… Nu-mi place să spun asta, dar a îmbătrânit foarte mult într-un an. Dacă vă uitați la fotografii, vă veți da seama de schimbare. Însă ce m-a impresionat este hotărârea sa de a continua să răspundă la întrebări cât mai bine posibil, să soluționeze problema cea mai importantă, din punctul lui de vedere: să continue să beneficieze de sprijinul Occidentului”, a spus Liev Schreiber în intervenția sa.

Mi-am dorit foarte mult ca oamenii ale căror vieți de zi cu zi sunt afectate de ceea ce se întâmplă în Ucraina, să fie primii care văd acest film. Și cred că acest loc din România, țara unde s-a născut și mama mea, este locul perfect. Este o plăcere și o onoare să aduc filmul aici“, a mărturisit André Singer.

La rândul lui, Emil Hurezeanu a mărturisit că a urmărit cu multă emoție filmul și că, spre deosebire de filmul despre Gorbaciov, („Întâlnindu-l pe Gorbaciov”, co-regizat de Werner Herzog și André Singer, prezentat la Astra Film Festival 2019) „unde e vorba despre o istorie știută, consumată, „Întâlnindu-l pe Zelenski” vorbește despre o istorie care se întâmplă acum, sub ochii noștri. Și care nu știm cum se va termina”, a spus Hurezeanu.

Astra Film Festival continuă astăzi cu un program bogat, care face din acest eveniment cultural de prestigiu, pe bună dreptate, o adevărată sărbătoare a filmului documentar. 

Programul complet: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/program-orar

Despre Astra Film Festival 

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 

Partener strategic: Ministerul Culturii 

Sponsori: HBO Go, Martini, Cinelab, Materom Autohaus, Luthelo, CineGOLD, Promenada Mall, DPD România, Kulinarium, Sonne, Ordinul Arhitecților din România, filiala Sibiu-Vâlcea 

Partener de monitorizare: MediaTrust 

Parteneri media: Europa FM, TV5 Monde, Radio România Cultural, News.ro, G4media, Hotnews, Spotmedia, PressHub, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Hermannstädter Zeitung, Nine O`Clock, Scena9, Cinemagia, Cineuropa, Film New Europe, Observator cultural, Timpul, AaRC, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, Liternet, Capital Cultural, Revista Transilvania, Filmtett, Modern Times Review

Partener de comunicare: PiArt Vision