Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, va avea loc anul acesta pe 22 septembrie, la ora 15:44, potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. În emisfera nordică durata zilei scade, iar în cea sudică creşte.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.
Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.
La latitudinile ţării noastre, în aceste zile, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
Ce înseamnă echinocţiu
Cuvântul „echinocţiu" derivă din cuvântul francez „équinoxe", care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium", format din „aequus" - „egal" şi „nox", „noctis" - „noapte".
Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), de Ion Ghinoiu.
La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei. Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.
Când se trece la ora de iarnă
România trece la ora oficială „de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 26-27 octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.
Ţările europene au introdus modificările privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.
Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei.
Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).
Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.