Arta vitraliului intră din nou în trend

Arta vitraliului intră din nou în trend
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alina Vuxanovici și VITRALIER redau strălucirea unei arte uitate, adaptând vitraliul la spațiile de azi.

Într-o lume a designului interior dominată de minimalism, vitraliul își face din nou loc ca element de expresie și rafinament. VITRALIER, brand fondat de Alina Vuxanovici, demonstrează că acest meșteșug poate fi actual și relevant. Am stat de vorbă cu ea despre meșteșug, inspirație și viitorul vitraliilor.

1. Cum a început povestea VITRALIER?

VITRALIER s-a născut dintr-un moment aparent mic, dar cu putere de revelație. Într-un concediu de creștere copil, am participat la un atelier de creare vitralii în tehnica Tiffany. Nu am reușit să termin lucrarea atunci, dar am simțit foarte clar că o parte importantă din drumul meu este acesta: să dau formă luminii prin sticlă. A fost ca și cum aș fi deschis o ușă spre o parte din mine pe care o știam dintotdeauna, dar nu o trăisem încă.

2. Cine e omul din spatele brandului VITRALIER, Alina Vuxanovici?

Sunt, înainte de toate, mama a trei copii. Cred că asta îmi dă o perspectivă aparte asupra lumii și a creației. Am pregătire în Litere (Universitatea din București) și Arte Plastice (Universitatea Națională de Arte București, secția Conservare și Restaurare), iar experiența mea în iconografie și restaurare m-a învățat să privesc arta nu doar ca pe o expresie estetică, ci și ca pe un act de responsabilitate culturală.

Am lucrat 11 ani în publicitate, în agenții mari, pentru branduri naționale și internaționale. A fost o școală a disciplinei, a detaliului și a creativității strategice. Totuși, odată cu venirea copiilor mei, am înțeles ceva foarte profund: că sunt născută să creez artă, nu doar să comunic despre ea. Așa s-a conturat drumul meu către artă plastică și către ceea ce este azi VITRALIER.

Despre proces și meșteșug

3. Cum se naște, pas cu pas, un vitraliu?

În atelier, un vitraliu se naște dintr-un desen, apoi din alegerea sticlelor, fiecare cu textură, transparență și vibrație diferită. Urmează tăierea, șlefuirea, montajul în plumb sau cupru și apoi fixarea. Dar, dincolo de tehnică, momentul magic e atunci când lucrarea este ridicată și lasă lumina să treacă. Abia atunci „respiră”.

4. Lucrați doar pentru biserici sau și pentru clienți privați?

Lucrăm pentru ambele. Bisericile cer vitralii care păstrează tradiția, în timp ce clienții privați caută uneori forme foarte moderne, vitralii abstracte, minimaliste sau integrate în arhitectura contemporană. Această diversitate face ca fiecare proiect să fie interesant, incitant.

5. Restaurarea unui vitraliu vechi e mai grea decât crearea unuia nou?

Restaurarea e un dialog cu trecutul. E nevoie de multă finețe, pentru că fiecare fragment de sticlă e purtător de memorie. Într-un vitraliu vechi poți descoperi tehnici dispărute, culori greu de reprodus azi. Aici intervine respectul față de istorie și responsabilitatea de a transmite mai departe ceea ce am primit.

Despre public, piață și impact

6. Cine sunt clienții voștri?

De la instituții culturale la arhitecți și oameni care își doresc acasă ceva unic. Cei care aleg vitraliul nu caută doar frumusețe, ci și experiența emoțională de avea în fiecare zi lumină filtrată prin culoare. 

7. Cum reacționează oamenii când văd lucrarea finalizată?

De obicei cu un zâmbet sau o exclamație. Oamenii nu se așteaptă la cât de mult le poate schimba un spațiu un vitraliu creat de o echipă de profesioniști.

8. Putem vorbi azi de o „modă” a vitraliului contemporan?

Aș tinde să zic că e, mai degrabă, o redescoperire. Oamenii vor să trăiască într-un spațiu care să le spună ceva, nu doar să fie funcțional. Vitraliul aduce un element de frumusețe atemporală, fie că e într-o catedrală, fie că e într-un living modern.

Despre misiune și direcție

9. Ce îți dorești să transmiți prin vitralii?

Că frumusețea are și o dimensiune spirituală. Vitraliile nu sunt doar decorațiuni, ele devin portaluri prin care lumina capătă sens.

10. Cum e să lucrezi, zi de zi, cu lumină și sticlă?

Pentru noi, e ca și cum am lucra cu emoții pure, dar în formă vizibilă. Lumina nu minte niciodată, e magică. 

11. Care a fost cea mai grea lucrare realizată până acum?

Fiecare are dificultățile ei. Dar cele mai provocatoare sunt lucrările mari, care cer nu doar măiestrie tehnică, ci și coordonare între mai mulți artiști. Atunci îți dai seama că VITRALIER e mai mult decât un atelier, e o echipă care respiră împreună.

Despre educație și viitor

12. Cui se adresează cursurile de vitralii?

Oricui dorește să experimenteze. Avem ateliere de o zi, unde chiar și cine nu a atins niciodată o bucată de sticlă pleacă acasă cu propria lucrare. Și avem cursuri mai lungi, pentru cei care vor să aprofundeze. Mulți cursanți ne spun că e o experiență aproape terapeutică, lucrezi cu mâinile, dar simți că lucrezi și cu sufletul.

13. Ce planuri are VITRALIER pentru viitor?

Consolidarea prezenței în România și extinderea în Europa Centrală și de Est. Vrem să aducem vitraliul mai aproape de public, prin expoziții, rezidențe și colaborări internaționale.

14. Dacă vitraliile ar putea vorbi, ce ar spune despre tine?

Ar spune că am fost făcută să creez.Pagina de Facebook unde puteți urmări noutățile de la VITRALIER: https://www.facebook.com/vitralier