
Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului și Institutul Cultural Român din Bruxelles organizează în perioada celebrării Paștelui, 29 martie – 15 aprilie 2026, la Muzeul Castelului Vianden, Sala Cavalerilor, expoziția Arta Ouălor Încondeiate în România.
Puține ritualuri contemporane poartă în ele profunzimea simbolurilor, apropierea de sacru și legătura cu un ritm ancestral, ca practica încondeierii ouălor de Paște, o artă străveche, care continuă să supraviețuiască, sub diferite forme, în regiunea Europei Centrale. Meșteșugul popular al încondeierii este adus la perfecțiune artistică și estetică și încă activ practicat în unele zone din România, fiind protejat și promovat ca parte a patrimoniului național imaterial.
Expoziția de ouă încondeiate din colecția Muzeului Satului va fi completată, în perioada 12-15 aprilie 2026, de o serie de ateliere de încondeiat ouă, coordonate de Elena Aneci, meșter popular care stăpânește tehnica încondeierii cu ceară din regiunea Bucovinei, transmisă în familie de la o generație la alta.